Studiu de caz privind BNR

Introducere

Banca Națională a României reprezintă banca centrală a țării noastre, având personalitate juridică. Aceasta este o instituție publică, independentă, cu sediul principal în capitala țării (București), dar are sucursale atât în București cât și în alte orașe din țară.

Banca Națională a României a fost înființată în anul 1880, fiind o instituție publică independentă. Momentul înființării Băncii Naționale a României având o importanță deosebită deoarece acest moment a dus la întregirea sistemului monetar național. Banca centrală este o bancă cu capital de stat, organul de emisiune ce stabilește reglementările în domeniul monetar, valutar și de credit.

În acest studiu de caz vreau să evidențiez aspecte din activitatea Băncii Naționale a României, dar și cu privire la organizarea și conducerea acesteia.

1. Scurt istoric

Banca Națională a României este o instituție publică independentă, înființată în 17 aprilie 1880, prin Legea pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune, conform căreia, băncii îi este conferit dreptul de a emite însemne monetare, sub formă de bancnote și monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României. Inspirată după modelul belgian, această lege, a autorizat Banca Națională de a emite bancnote convertibile în aur și argint și de a realiza operațiuni caracteristice unei bănci centrale (credite guvernamentale, rescontare, lombardare). Capitalul băncii era în totalitate românesc și aparținea statului român în proporție de o treime și două treimi entităților private. Banca Națională a României a fost cea de-a 16-a bancă centrală din întreaga lume. Adevăratul ctitor al Băncii Naționale a României a fost Eugeniu Carada, iar Ion I. Câmpineanu a fost primul guvernator al acesteia

Momentul înființării Băncii Naționale a României are o importanță deosebită deoarece acest moment a dus la întregirea sistemului monetar național. Dacă Legea din 1867 a fixat normele emisiunii și circulației monedelor naționale de aur și de argint și a monedelor divizionare, iar Legea biletelor ipotecare a cuprins temporar banii de hârtie, Legea din 1880 a completat sistemul bănesc adăugând în structura sa banii de credit și a înființat premisele stabilizării unei piețe a creditului autohton la nivelul întregii economii.

Banca Națională a României a luat parte la susținerea dezvoltării economiei naționale, până la declanșarea Primului Război Mondial (1914-1918), prin volumul mare de credite acordate și nivelul redus al taxei scontului. Însă guvernul român s-a retras dintre acționarii băncii, între anii 1900-1925 și astfel Banca Națională a României a devenit o instituție particulară privilegiată, dar cu aceleași responsabilități naționale.

Imediat după anul 1918, Banca Națională a României a fost nevoită să răspundă altor provocări:

- criza economică postbelică;

- restabilirea convertibilității leului;

- unificarea monetară;

- extinderea propriei rețele de sucursale și agenții la nivelul întregii țări.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945), BNR a sprijinit guvernul în cheltuielile provocate de acțiunile militare, iar în același timp luat măsuri pentru a împiedica inflația și a-și salva tezaurul propriu.

Potrivit noilor imperative politice, în anul 1946, regimul comunist a ordonat Băncii Naționale a României, trecerea în proprietatea statului, iar apoi reorganizarea sa. După 2 ani, în 1948, BNR a devenit Banca RPR, Bancă de Stat, inițial în subordinea Ministerului de Finanțe, iar în 1957, Consiliului de Miniștri. În anul 1965, denumirea Băncii de emisiune s-a schimbat în Banca Națională a Republicii Socialiste România. În toți acești ani, Banca de emisiune a îndeplinit un rol important în evoluția sistemului monetar și de credit prin implicarea sa în realizarea reformelor monetare din 1947 și 1952, în supravegherea asupra utilizării creditelor acordate, în planificarea circulației monetare și nu numai.

Din anul 1990, Banca Națională a României și-a reluat denumirea inițială și asumându-și funcțiile normale ale unei bănci centrale, similare celor ale unor bănci centrale din lume și din Europa, s-a implicat în tranziția de la economia centralizată la economia de piață.