Studiu privind comerțul exterior al României înainte și după 1989

CAPITOLUL I. COMERŢUL EXTERIOR ŞI ROLUL LUI ÎN ECONOMIA NAŢIONALĂ

Tranzacţiile de comerţ exterior reprezintă o componentă a sferei afacerilor sau tranzacţiilor internaţionale în raport cu care se particularizează, prin natura obiectului, calitatea participanţilor şi mecanismele de realizare.

Principala formă a tranzacţiilor de comerţ exterior o reprezintă exportul-importul de mărfuri, de bunuri corporale. Aceste operaţiuni se pot realiza sub forma exportului direct făcut de producători sau prin implicarea caselor de comerţ şi a firmelor de comerţ exterior.

Firmele care desfăşoară tranzacţia de comerţ exterior îşi elaborează strategii şi îşi organizează structuri specifice pentru aceste domenii, urmărind valorificarea resurselor umane şi materiale potrivit exigenţelor pieţei internaţionale.

I.1.Istoricul comerţului exterior

Comerţul internaţional este totalitatea legăturilor comerciale de cumpărare-vânzare de bunuri şi servicii, ce se desfăşoară între diferite state ale lumii pe baza diviziunii internaţionale a muncii. Comerţul internaţional este o formă de legătură între pieţele naţionale, între producători de mărfuri din diferite ţări.Forma modernă a activităţii financiare internaţionale începe din punct de vedere istoric, odată cu încheierea tratatului de pace după războiul franco-prusac din anul 1871. Tratatul impunea Franţei o despăgubire de război enormă, care va forma conţinutul unui flux financiar-monetar internaţional. Apoi Primul Război Mondial va determina la rândul său un nou flux financiar şi monetar internaţional. Pentru reglementarea acestor fluxuri se instituie pentru prima dată în istoria relaţiilor internaţionale o instituţie specializată în coordonarea legăturilor financiar-monetare, Banca Reglementelor Internaţionale (BRI).

Fenomenul mondo financiar şi monetar va continua să se dezvolte după Primul Război Mondial. Relaţiile economice dintre statele ieşite din conflictul mondial au continuat să crească, solicitând o dezvoltare rapidă a activităţii monetare, financiare şi de credit. În 1970 relaţiile economice internaţionale însumau peste 300 de miliarde de dolari, iar fluxurile de fonduri financiare căpătaseră un caracter permanent. Apar sisteme monetare regionale şi modalităţi noi de gestionare a cursurilor valutare dar şi multe aspecte negative pe care sistemul monetar internaţional le presta economiilor naţionale.

Apariţia schimbului regulat de produse este indisolubil legată de apariţia diviziunii sociale a muncii fiind un rezultat al ei.

Odată cu prima mare diviziune socială a muncii, de care sunt legate apariţia proprietăţii private dezvoltarea schimbului, ia naştere şi se dezvoltă schimbul între indivizi, care în cele din urmă devine unica formă de schimb. Prăbuşirea sistemului colonial şi apariţia după cel de al Doilea Război Mondial a unui mare număr de state independente au generat evoluţii noi în modul de realizare a relaţiilor economice internaţionale.Cooperarea economică internaţională este înainte de toate un produs, un rezultat al progresului tehnico-ştiinţific accelerat ce se desfăşoară azităzi în lume şi care are o asemenea amploare şi profunzime. Extinderea diviziunii mondiale a muncii de tip industrial sub influenţa revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane pe deplin echitabile reclamă dezvoltarea economică multilaterală, a tuturor statelor, crearea unei industrii moderne, diversificate în fiecare ţară pe baza eforturilor proprii – ca factor primordial – şi a unei largi colaborări internaţionale bazată pe respectarea strictă a principiilor şi normelor dreptului internaţional. Ca urmare revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană a determinat o accentuare a interdependenţelor economice dintre state. În condiţiile epocii contemporane, toate ţările lumii indiferent de natura orânduirii sociale, de mărimea şi forţa lor economică, de gradul lor de înzestrare cu resurse naturale sau forţă de muncă, aşezare geografică, etc., trebuie să participă într-o măsură mai mare sau mai mică la circuitul economic mondial, acesta fiind o consecinţă firească de ordin obiectiv a intercondiţionării economiei generale dintre toate statele lumii.

Analiza comerţului internaţional din perioada postbelică prilejuieşte desprinderea unur trăsături şi tendinţe specifice acestei periode. S-au conturat trei trăsături principale ale dinamicii şi volumului comerţului internaţional:

O primă trăsătură ar fi că în perioada postbelică, comparativ cu perioadele anterioare, comerţul internaţional a înregistrat cel mai înalt nivel de creştere. Cauza este: schimbarea profundă ce s-a produs în structura economică mondială. Creşterea impresionantă n-a fost continuă, permanentă, ci întreruptă de unele scăderi, fie în volumul valoric, fie în volumul fizic:

- Exportul ţărilor capitaliste dezvoltate au crescut în anii 1950 – 1980 într-un ritm

mediu anual de 11,6 %.

- Exportul ţărilor în curs de dezvoltare au crescut în anii 1950 – 1980 într-un ritm mediu anual de 11 %.

- Exportul ţărilor socialiste au crescut în anii 1950 – 1980 într-un ritm mediu anual de 12 % la ţări europene şi 9 % la ţări asiatice.

A doua trăsătură ar fi că în perioada postbelică comerţul intrnaţional a devansat ca ritm de creştere, nu numai Produsul Naţional Brut (PNB), şi respectiv Produsul Intern Brut (PIB), ci şi producţia industrială şi agricolă la nivel mondial.

A treia trăsătură caracteristică dinamicii şi volumului comerţului internaţional, rezultând din compararea acestuia cu evoluţia rezervelor de aur şi devize centralizate ( la nivel de stat ), ale lumii nesocialiste.

La schimbul internaţional clasic de mărfuri, de servicii şi de capital se adaugă după anii ’50 relaţii directe între agenţi economici din ţări diferite în sfera producţiei însăşi. Cooperarea în producţie devine astfel o necesitate, o condiţie de creştere economică la nivel micro- şi macroeconomic.

Nici o ţară a lumii contemporane, oricât de mare şi de dezvoltată ar fi, şi nici o societate comercială cu orice cifră de afaceri şi orice nivel tehnologic ar avea, nu mai poate evolua ascendent fără conlucrări cu parteneri externi. Aşa dar premisa obiectivă a cooperării economice internaţionale îşi are sorgintea în procese şi structuri ale evoluţiei economice contemporane: progresul tehnic, diviziunea socială a muncii, se mai adaugă procese şi circumstanţe politice şi sociale.

I.2. Structuri organizatorice în comerţul exterior

În comerţul exterior există o mare diversitate de structuri organizatorice, modalităţi de combinare şi valorificare a resurselor materiale şi umane. Fiecare structură organizatorică trebuie să asigure realizarea următoarelor funcţii definitorii: prospectare, negociere, contractare şi derulare a tranzacţiilor internaţionale. Structurile organizatorice răspund – cerinţelor interne şi ale mediului extern în care acţionează compania şi – nevoii de a stabili gradele de putere şi de autoritate ale fiecărui membru. În acelaşi timp structurile organizatorice stabilesc liniile de comunicaţie din cadrul firmei.

În alcătuirea unei structuri organizatorice trebuie rezolvată problema stabilirii numărului de posturi şi departamente necesare pentru realizare. Orice schimbare în strategie implică schimbări şi în structura organizatorică. Două principii de bază ghidează realizarea unei structuri organizatorice:

1. După principiul unităţii de obiective – o structură organizatorică este performantă dacă facilitează contribuţia indivizilor la atingerea obiectivelor.

2. După principiul eficienţei – structura organizatorică este eficientă dacă asigură îndeplinirea obiectivelor de către membrii organizaţiei, cu minimum de eforturi şi cheltuieli.

Cele mai importante structuri organizatorice în comerţul exterior sunt: serviciul de export/import, firma de comerţ exterior, gestionarea resurselor umane (specialişti de comerţ exterior).

I.1.1. Serviciul de export/import

Firmele cu relaţii pe piaţa externă îşi organizează un serviciu special pentru operaţiunile de comerţ exterior. Acest serviciu se află în relaţii directe sau indirecte cu clienţii, furnizorii şi diferiţii intermediari şi comercianţi ai comeţului internaţional. Din punc de vedere organizatoric Serviciul de export/import poate fi subordonat departamentului de marketing (este specifică întreprinderilor mici şi mijlocii, de piaţa externă şi internă se ocupă serviciul de marketing), sau se poate situa pe acelaşi nivel cu alte departamente funcţionale.