Studiu privind Creditarea Societăților Comerciale

Capitolul I

Creditul - conţinut şi forme de manifestare în economia de piaţa

1.1. Creditul – definire; elemente şi trăsături caracteristice;

condiţii şi funcţii în economia de piaţă

Apariţia şi definirea creditului

Ca şi moneda, creditul este o categorie economico-financiară creată pentru a servi la rezolvarea unor probleme economice, sociale sau legate de procesul de schimb.

Schimbul în natură (trocul), a fost printre primele operaţiuni cu caracter economic săvârşite de indivizi care au trecut de la o viaţa izolată la forma de viaţă socială. Ca o consecinţă imediată a lui, a apărut creditul, care este tot un schimb, particularitatea lui este că între momentele schimbului se interpune factorul timp. Deci, creditul a existat şi în economiile premonetare (fără monedă) dar în prezent, relaţiile de credit nu pot fi privite izolat de moneda.

Indiferent de modul cum a apărut şi a evoluat activitatea economică a omenirii, creditul a apărut înaintea oricărui sistem şi instrument de schimb.

Etimologic, creditul îşi are originea în cuvântul latin ”creditum- credere” care înseamnă ”a crede”,”a avea încredere”. Această origine pune în evidenţă un element psihologic indispensabil operaţiunii de împrumut şi anume încrederea.

Creditul a reprezentat obiectul unor cercetări ample în literatura de specialitate, constatându-se o diversitate de opinii. Astfel, pentru definirea creditului este necesar să prezentăm trei opinii care s-au distins cu privire la acest termen:

- creditul ca încredere;

- creditul ca forma a relaţiilor de redistribuire;

- creditul ca expresie a relaţiilor de schimb.

Creditul ca încredere este o opţiune care pune la baza relaţiilor de credit, ideea de încredere, de aici decurgând caracterul subiectiv al acestora. În practică, încrederea se manifestă in relaţiile dintre debitor şi creditor, în sensul că debitorul trebuie să prezinte o anumită bonitate pentru a se bucura de încredere din partea creditorului.

Creditul ca formă a relaţiilor de redistribuire este o abordare care îşi are originea in conţinutul specific economic al creditului şi anume transferul unei parţi din produsul social de la unii participanţi la circuitul economic către alţii. Spre deosebire de alte forme ale relaţiilor de redistribuire a veniturilor (impozite, taxe), care au caracter definitiv, creditul este o formă particulară a acestor relaţii, prin transferul temporar din economie.

Creditul ca expresie a relaţiilor de schimb constituie un acord prin care anumite bunuri, servicii sau o anumită sumă de bani sunt cedate in schimbul unei promisiuni de plată viitoare.

Prin luarea în considerare şi corelarea acestor trei abordări obţinem definirea completa a creditului. Astfel, creditul reprezintă o categorie economică, ce exprimă relaţii de repartiţie a unei parţi din PIB sau din venitul naţional, prin care se mobilizează şi se distribuie disponibilităţile din economie şi se creează noi mijloace de plată, în scopul satisfacerii unor nevoi de capital şi al realizării unor obiective ale politicii economice.

În literatura de specialitate găsim mai multe definiţii ale creditului care în esenţă au acelaşi conţinut: schimbul unei valori monetare actuale contra uneia viitoare. Astfel, profesorul W. Sombrat oferă o definiţie sintetică, afirmând: ”creditul este puterea de cumpărare fără a deţine numerar”; profesorul C. Gide defineşte creditul ca fiind ”schimbul unei bogăţii prezente contra unei bogăţii viitoare”; în timp ce profesorul A. Page spune că reprezintă credit ”schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare”. La rândul său, V. Stănescu afirmă: ”este vorba de o operaţiune de credit sau ne găsim în faţa unui fapt economic numit credit, ori de câte ori este vorba de cedarea unei sume de bani, efectuată la un moment dat din partea unui subiect economic către altul, cu obligaţia acestuia din urmă de a restitui mai târziu, la un termen fixat, suma primită plus o sumă de bani care se cheamă interes sau dobândă”.

Elementele şi trăsăturile creditului

Creditul este o relaţie bănească care se stabileşte între o persoană fizică sau juridică, denumită creditor, care acordă un împrumut mai multor persoane fizice sau juridice denumite debitori, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui cost numit dobândă. Pentru a evidenţia caracteristicile şi funcţiile creditului trebuie să prezentăm elementele incluse în relaţiile de credit şi anume:

- participanţii la raportul de credit;

- promisiunea de rambursare;

- scadenţa;

- preţul creditului (dobânda).

1. Participanţii la raportul de credit, debitorul (cel care se împrumută) şi creditorul (cel care împrumută) sunt denumiţi în literatura de specialitate, ”subiecte ale raportului de credit ”. De regulă intr-o operaţie de credit, un agent economic se poate situa numai într-una din cele doua ipostaze. Analizând subiecţii raportului de credit constatăm o mare diversitate în ceea ce priveşte apartenenţa la structurile social-economice, motivele specifice angajării în raportul de credit şi durata angajării sale. Daca luăm drept criteriu natura participanţilor la relaţia de credit, distingem trei mari categorii de agenţi economici care acţionează în cadrul sistemului financiar: populaţia, întreprinderile şi statul. Dacă avem în vedere modul cum se plasează participanţii la o relaţie de credit, agenţii economici se vor polariza numai în două categorii de subiecţi.