Studiu privind metode de finanțare modernă în comerțul internațional

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

NOI TEHNICI ÎN FINANTAREA COMERTULUI INTERNAŢIONAL

Finanţarea reprezintă totalitatea instrumentelor, a mecanismelor şi a tehnicilor prin care sunt procurate mijloacele băneşti necesare pentru realizarea afacerilor. Când în acest proces este implicat un element de extraneitate, vorbim de finanţare internaţională.

Finanţarea tranzacţiilor internaţionale cuprinde un ansamblu de modalităţi pentru asigurarea mijloacelor de plată necesare desfăşurării operaţiunilor comerciale (export, import, operaţiuni combinate etc.), investiţiilor internaţionale şi a acţiunilor de cooperare economică internaţională. În general, finanţarea afacerilor se poate realiza în două mari categorii de surse: cele proprii, respectiv cele constituite sau rezultate chiar din activitatea economică respectivă şi cele atrase, respectiv împrumuturile contractate pentru realizarea sau dezvoltarea afacerii; în acest ultim caz, finanţarea este întemeiată pe o relaţie de creditare.

Finanţarea tranzacţiilor internaţionale se poate realiza din surse interne (provenite din ţara în cauză) sau din surse externe (provenite din străinătate, respectiv de pe piaţa financiar-bancară. internaţională). Pe de altă parte, această activitate este structurată, de regulă, pe un raport de creditare în plan intern sau internaţional, cu toate că finanţarea tranzacţiilor internaţionale nu se poate reduce la simplul act al creditării ci presupune o sferă mai largă de activităţi.

Transformările economice şi politice apărute în ultimele decenii au determinat creşterea fără precedent a rolului creditului internaţional în desfăşurarea schimburilor economice internaţionale, precum şi diversificarea permanentă a tehnicilor financiar-bancare destinate să asigure utilizarea cât mai suplă a creditului, corespunzător cerinţelor participanţilor la aceste schimbări.

Treptat, termenul de creditare, utilizat în operaţiunile de comerţ exterior, este înlocuit cu noţiunea de finanţare, destinată să surprindă multiple activităţi adiacente creditării dar fără de care utilizarea ca suport al derulării schimburilor economice nu mai este posibilă.

Apar, între operaţiunile financiare internaţionale, operaţiuni deosebite şi anume finanţări specifice tranzacţiilor comerciale. Aceste operaţiuni provoacă mişcări de capital, fie în sensul de la instituţiile financiare internaţionale către diverşi beneficiari, fie invers, de la ţările participante către instituţiile financiare internaţionale. Finanţările specifice tranzacţiilor comerciale reprezintă disponibilizări de fonduri pentru susţinerea unor forme de contracte survenite în anumite împrejurări.

Leasing-ul este un contract ce se utilizează în cazul în care cumpărătorul vrea să importe utilaje, mijloace de transport, bunuri de valoare ridicată şi de folosinţă îndelungată, pentru care nu dispune imediat de sumele necesare, dar ar dori să le obţină cât mai urgent. Operaţiunea se poate realiza prin intermediul unei societăţi care plăteşte furnizorul la livrarea utilajelor către beneficiar, iar acesta le ia cu chirie pentru folosinţă pe durata contractului. Intermediarul calculează ratele anuale de chirie în aşa fel încât să poată să-şi acopere costul utilajului şi să obţină, de asemenea, amortizarea utilajului, dobânda pentru capitalul investit, cheltuielile de administrare şi un beneficiu.

Leasing-ul este o tehnică de finanţare, care a fost concepută pentru a dinamiza activitatea economică, la început în spaţiul unui singur stat, ulterior, pe măsura dezvoltării sale, leasing-ul fiind practicat şi la nivel internaţional.

Apariţia surselor alternative de finanţare, care, în general, urmează principiile de creditare, facilitează relaţiile comerciale internaţionale şi oferă clienţilor numeroase căi rapide de negociere, precum şi diverse soluţii de evitare a riscului de variaţie a valutelor şi a dobânzilor în timp.

1.1. Finanţări specifice tranzacţiilor comerciale

Ţinând seama de evoluţia rapidă a sistemului financiar, o importanţă deosebită o au previziunile pe termen mediu şi lung şi implicaţiile acestora, precum şi adaptarea unor tehnici financiar-bancare specifice, destinate promovării schimburilor cu străinătatea.

Analiza surselor alternative de finanţare trebuie să ducă la identificarea altor disponibilităţi ce pot fi puse la dispoziţia clientului, decât cele convenţionale: împrumuturile

bancare tradiţionale sau descoperirile de cont, alte facilităţi, linii de creditare, şi la evidenţierea avantajelor şi dezavantajelor pe care acestea le reprezintă

În mod deosebit, firmele mai mici au dificultăţi în procurarea fondurilor pentru perioade îndelungate, iar numărul persoanelor care doresc să finanţeze într-un astfel de orizont de timp, este limitat în perioadele de restrângere a creditelor bancare, acestea sunt situaţii în care unităţile bancare limitează asigurarea fondurilor necesare, altele decât cele pe termen scurt.

Insuficienta supleţe a procedeelor tradiţionale de finanţare în comerţul internaţional, condiţiile complicate de acordare a creditelor, cât mai ales viteza schimbărilor tehnologice - progresul acestora datorat revoluţiei tehnico-ştiinţifice - au contribuit la găsirea unor noi metode şi procedee de legături economice externe.