Studiul privind modalitățile de echilibrare bugetare la nivelul administrației publice

INTRODUCERE

Una dintre temele prioritare ale actualei politici economico- financiare o constituie reforma administraţiei publice, un accent important fiind pus pe componenta financiară a acesteia. Date fiind condiţiile de austeritate în care funcţionează autorităţile locale în acest moment în România, echilibrarea bugetelor locale este un subiect actual şi care face obiectul a numeroase dezbateri. Există un clivaj între comunităţile care realizează venituri proprii suficiente şi cele care nu se descurcă nici pentru cheltuielile de întreţinere a localităţii. Reprezentanţii primelor merg până la soluţii extreme cum ar fi eliminarea procedurii echilibrării bugetelor locale, iar cele din urmă fac lobby pentru a obţine cât mai mulţi bani prin această modalitate. Această dispută are loc pe două paliere de guvernare: de la nivel central la nivel judeţean şi de la nivel judeţean la nivel local.

Comunităţile locale cu venituri suficiente deţin diverse avantaje economice, sociale, demografice care le permit o dezvoltare continuă şi echilibrată. Ele au tendinţa de a învinovăţi comunităţile care nu realizează venituri suficiente, pierzând din vedere faptul că în Europa de astăzi conceptul de bază pe care se construieşte teoria dezvoltării este coeziunea economică şi socială. Aceasta se traduce într-un principiu fundamental, şi anume, faptul că dezvoltarea economică şi socială trebuie să se bazeze pe o structură spaţială echilibrată. Din această perspectivă se consideră că dezvoltarea inegală a teritoriilor reflectă slăbiciuni economice ale ansamblului şi sunt de neacceptat deoarece, la rândul lor, devin sursă de instabilitate politică şi economică. Cea mai bună alternativă este solidaritatea comunităţilor locale, o solidaritate calculată astfel încât să se menţină un echilibru între aşteptările ambelor tipuri de comunităţi.

În acest context, pretenţiile comunităţilor bogate par deplasate şi lipsite de realism. Doar o dezvoltare teritorială echilibrată va genera dezvoltarea economică sănătoasă pe ansamblu şi nu adâncirea decalajelor existente.

Un alt aspect al reformei administraţiei asupra căruia s-a apreciat că ar avea nevoie de îmbunătăţiri, se referă la descentralizarea financiară. Pe fondul acestor preocupări, există nenumărate observaţii nu numai din partea partidelor de opoziţie dar şi al beneficiarilor ei, primari, consilieri locali şi judeţeni. Una din temele centrale din dezbaterile publice şi de pe agenda executivului în 2001, descentralizarea administraţiei publice, produce reacţii diverse în condiţiile repartizării cu întârziere, către administraţiile publice locale, a unor capitole de activităţi altădată în atribuţiile autorităţii centrale.

În oglinda anunţatelor intenţii ale executivului de a inaugura o procedură diferită de discutare şi adoptare a bugetelor locale separată de cea de adoptare a bugetului de stat, începând cu 2003, actorii administraţiei publice locale îşi manifestă îngrijorarea pentru capacitatea de autosusţinere financiară – spiritul preconizatei intenţii a administraţiei centrale. Această îngrijorare se explică prin experienţa anului 2001 când li s-au repartizat activităţi noi (în sfera asistenţei sociale, învăţământului şi consultanţei agricole, pentru a le enumera pe cele mai importante) fără o pregătire managerială anterioară şi fără a li se asigura fonduri suficiente.

Chiar dacă cei mai mulţi sancţionează deciziile pripite ale administraţiei publice centrale de a descentraliza anumite activităţi fără asigurarea corespunzătoare a resurselor financiare, pe fond sunt de acord că asemenea măsuri au menirea ultimă de a deprinde administraţia locală să desprindă din ce în ce mai puţin de cea centrală. Până la acest obiectiv, administraţia locală solicită o pregătire în timp, pe fondul unei strategii care să o ajute să facă trecerea către noua etapă, a autosusţinerii financiare, în mod firesc.

Dată fiind complexitatea dar şi actualitatea temei, analize, documentări şi sinteze care să aducă în prim plan date din teren şi informaţii privind politicile naţionale în domeniu, sunt din ce în ce mai necesare atât pentru administraţie cât şi pentru societatea civilă.

Structural, lucrarea de licenţă se realizează pe două niveluri.

Primul nivel, unul general specific întregii teme se referă la studiul resurselor administraţiei locale şi explicarea traseului şi a actorilor în procesul de elaborare şi distribuire a fondurilor de la nivel central la nivel local. La acet nivel discursul va fi unul prepondernt analitic, teoretic, bazat pe cercetarea documentelor sociale culese.

La al doilea nivel, analiza se concentrează asupra unor aspecte relevante pentru tema bugetelor locale: fondurile alocate pentru echilibrarea bugetelor locale şi descentralizarea fără resurse.

Conţinutul temei de licenţă, la ambele niveluri de analiză, va fi atât unul constatativ, cât şi unul explicativ.

CAPITOLUL 1

METODE DE ECHILIBRARE A BUGETELOR LOCALE

1.1. Echilibrarea bugetelor colectivităţilor locale

Echilibrarea bugetară este un principiu de bază a politicii financiar-bugetare conform căruia este necesar să existe concordanţă, cel puţin o relaţie de egalitate între veniturile şi cheltuielile bugetare.

Realizarea echilibrului bugetar este o cerinţă a dezvoltării normale a economiei naţionale. Echilibrul bugetar se asigură prin baza proprie de venituri bugetare ordinare, curente (impozite, taxe, diverse venituri de la agenţii economici, din domeniile publice, din comerţul exterior etc.) şi prin destinaţia productivă a majorităţii cheltuielilor bugetare, prin concordanţa în timp a încasării veniturilor şi efectuării cheltuielilor. Altfel spus, echilibrul bugetar reprezintă egalitatea dintre veniturile bugetare curente în cadrul unui exerciţiu bugetar.

Cerinţa de bază a echilibrului bugetar o reprezintă acoperirea integrală a cheltuielilor din veniturile ordinare ale bugetelor locale.

Conform acestui principiu de bază al planificării bugetare este necesară încheierea bugetelor balansate şi păstrarea echilibrului.

În condiţiile în care creşterea rapidă a cheltuielilor publice locale determină întocmirea şi încheierea bugetului cu deficit se uitilizează împrumuturile ca măsură de acoperire a acestora, se observă că reprezintă o soluţie temporară deoarece rambursarea creditului şi dobânzile se vor reflecta asupra veniturilo viitoare, deci concluzia este că un deficit acoperit printr-un împrumut duce la adâncirea deficitului bugetar viitor.

Operaţia de echilibrare include mobilizarea mijloacelor băneşti prevăzute în bugetul central pentru echilibrarea bugetelor locale, precum şi repartizarea acestora la nivelul bugetelor locale pentru a completa veniturile proprii ale acestora.

Procesul de echilibrare a bugetelor urmăreşte:

1. Îmbinarea surselor de venituri permanente cu cele sezoniere;

2. Evitarea golurilor de casă şi asigurarea echilibrului pe tot anul, dar şi pe fiecare trimestru şi lună;

3. Stimularea iniţiativei locale pentru dezvoltarea economiei locale şi consolidarea bazei proprii de venituri a bugetelor locale;

4. Cointeresarea organelor locale în încasarea integră şi la timp a tuturor veniturilor locale şi de stat;

5. Asigurarea autonomiei bugetelor locale şi respectării disciplinei bugetare;

6. Să contribuie la întărirea răspunderii pentru realizarea operativă a tuturor sarcinilor economico-financiare;

7. Folosirea unui număr restrâns de echilibrare;

8. Să fie clară pentru a asigura munca organelor financiare şi pentru a asigura respectarea disciplinei bugetare.

Acest proces se bazează pe un program de echilibrare care prevede intrările şi ieşirile din fondul de echilibrare, precum şi totalitatea veniturilor de echilibrare, repartizarea acestora între bugete şi subvenţiile de echilibrare.

În practica financiară echilibrul bugetelor locale este asigurat prin:

-Sistemul de sume defalcate din unele venituri de la bugetul de stat;

-Sistemul transferurilor de la bugetul de stat;

-Sistemul împrumuturilor publice contractate de autorităţi publice.

În realizarea procesului de echilibrare bugetară se procedează mai întâi la echilibrarea locală interioară care corespunde treptelor bugetelor locale, asigurând într-o bună măsură echilibrarea bugetelor consiliilor locale.