Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 21 în total
Cuvinte : 9398
Mărime: 562.37KB (arhivat)
Publicat de: Petre-Dorin Alexa
Puncte necesare: 7

Extras din proiect

I. ASPECTE GENERALE ALE CRIZEI ECONOMICE ACTUALE

1.1 ISTORICUL CRIZEI ACTUALE

Declanşarea crizei financiare actuale poate fi fixată în mod oficial în august 2007. A fost momentul în care băncile centrale au trebuit să intervină pentru a furniza lichidităţi sistemului bancar. După cum relatează BBC:

În 2007

- Pe 6 august, American Home Mortgage, una dintre cele mai mari societăţi americane independente de credit pentru locuinţe, a dat faliment, după ce a concediat mare parte din personal. Compania a declarat că este o victimă a prăbuşirii pieţei de locuinţe din SUA, prăbuşire care a antrenat mulţi creditori şi debitori de credite subprime, cu grad mare de risc.

- Pe 9 august, piaţa creditelor pe termen scurt a îngheţat după ce o mare bancă franceză, BNP Paribas, a suspendat trei dintre fondurile sale de investiţii, în valoare de 2 miliarde de euro, invocând problemele din sectorul ipotecar subprime din SUA. BNP a declarat că nu poate evalua activele din. fonduri, pentru că piaţa a dispărut. Banca Central Europeană a făcut o infuzie de 95 miliarde de euro în sistemul bancar al zonei euro pentru a trece mai uşor peste criza creditelor subprime. Rezerva Federală a SUA şi Banca Japoniei au luat măsuri similare.

- Pe 10 august, Banca Central Europeană a pus la dispoziţia fondurilor bancare încă 61 miliarde euro. Rezerva Federală a SUA a afirmat că va furniza în cel mai scurt timp câţi bani vor fi necesari pentru combaterea problemei creditelor.

- Pe 13 august, Banca Central Europeană a pompat 47,7 miliarde euro în pieţele financiare, a treia infuzie de bani în tot atâtea zile. Băncile centrale din Statele Unite şi din Japonia au plusat de asemenea peste sumele acordate anterior. Goldman Sachs a afirmat că va oferi 3 miliarde de dolari pentru susţinerea unui fond de hedging lovit de criza creditelor.

- Pe 16 august, Countrywide Financial, cel mai mare dezvoltator de afaceri ipotecare, şi-a retras întreaga linie de creditare de 11,5 miliarde dolari. Creditorul ipotecar australian Rams a admis, de asemenea, că are probleme cu lichidităţile.

- Pe 17 august, Rezerva Federală Americană a scăzut la jumătate rata de discount (rata dobânzii la care împrumută băncile), pentru a ajuta băncile să-şi rezolve problemele de creditare. (Dar nu a fost de folos. Ca urmare, băncile centrale din lumea dezvoltată au sfârşit prin a pompa sume importante de bani, pe perioade lungi de timp, acceptând o plajă mai largă de titluri colaterale, ca niciodată în istorie.)

- Pe 13 septembrie, s-a descoperit că Northern Rock (cea mai mare bancă ipotecară britanică) era aproape de insolvabilitate – ceea ce a declanşat, pentru prima oară în ultima sută de ani în Marea Britanie, o migraţie rapidă a clienţilor spre alte bănci.

În 2008

- Bank of America preia Countrywide Financial pentru 4 miliarde USD – ianuarie

- Bear Stearns, cea mai mare bancă de investiţii americană, falimentează; o contribuţie majoră au avut zvonurile: lichidităţi în valoare de18 mild. USD s-au evaporat în două zile; banca este preluată la preţul de 2$/acţiune de JPMorgan Chase, deşi, înainte de criză, acţiunile sale valorau peste 100$ - martie

- Sunt naţionalizate organismele semipublice de credit ipotecar Fannie Mae şi Freddie Mac (având o pondere de 50% pe piaţa americană a creditelor ipotecare de 5.200 mild.USD)– iulie

- Se aud voci care spun că dificultăţile financiare de abia acum încep, ceea ce pare să se confirme: sept.- oct. 2008

- Banca de investiţii americană Lehman Brothers evită falimentul prin plasarea sub proetcţia legii americane cunoscută sub denumirea de “Capitolul 11” (permite restructurarea companiilor aflate în dificultate); Bank of America, prezentă un timp la negocieri, preferă să se îndrepte spre o altă bancă aflată în dificultate, Merrill Lynch, pe care o cumpără cu 50 mild.USD - 14/15 sept.

- Fed acordă facilităţi de creditare de 85 mild. USD societăţii de asigurări americane AIG, care este de facto naţionalizată de guvernul american, îngrijorat de impactul mondial al falimentului societăţii respective – 16 sept.

- Banca britanică Lloyds preia o parte însemnată din banca HBOS (27,54 %,) (alte bănci participante la operaţie sunt: TSB cu 14,47 % şi Royal Bank of Scotland cu 8,37 %) – 17 sept

- Goldman Sachs şi Morgan Stanley formează un holding bancar sub supravegherea FED – 21 Sept

- Miliardarul american Warren Buffett anunţă că investeşte 5 mild. USD în Goldman Sachs, pentru o cotă de participare de 9% din capitalul băncii –24 sept

- Falimentul celei mai mari case de economii americane, Washington Mutual – 25 sept.

- Grupul bancar şi de asigurări Fortis (olandez) este parţial naţionalizat, prin plata unei sume de 11,2 miliarde euro de către guvernele belgian, german şi luxemburghez contra unei cote de participare de 49 % din capitalul subsidiarelor din ţările respective – 29 sept.

- Banca britanică de credit imobiliar Bradford & Bingley este naţionalizată parţial, iar restul este cumpărat de Spanish Bank Santander – Sept 29;

- Camera Reprezentanţilor a SUA respinge planul Paulson de salvare a băncilor; pieţele inră în panică: Dow Jones scade cu 6,98%, iar Nasdaq Composite, cu 9,14% - 29 sept.

Preview document

Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 1
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 2
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 3
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 4
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 5
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 6
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 7
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 8
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 9
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 10
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 11
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 12
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 13
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 14
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 15
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 16
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 17
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 18
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 19
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 20
Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice și Financiare - Pagina 21

Conținut arhivă zip

  • Sustenabilitatea Modelului European - Impactul Crizei Economice si Financiare.doc

Alții au mai descărcat și

Lehman Brothers

1. The profile of the society Lehman Brothers, which shook the US financial system with a statement declaring itself bankrupt, is the...

Criza financiară globală

CRIZA FINANCIARA GLOBALA Termenul de criza financiară este aplicat în linii mari, la o varietate de situaţii în care unele instituţii financiare...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Politici de ocupare a forței de muncă în România

Strategia Europa 2020 Situația forței de muncă este caracterizată de diferențe între statele membre ale Uniunii Europene si obiectivele Strategiei...

Ai nevoie de altceva?