Tehnici și operațiuni bancare moderne și impactul lor asupra sistemului bancar românesc

CAP. I INSTRUMENTE ŞI MODALITĂŢI MODERNE DE EFECTUARE A OPERAŢIUNILOR

1.1 INTRODUCERE

Aparitia băncilor moderne este strâns legată de dezvoltarea comerţului cu cetaţile indepărtate şi acumularea capitalului monetar în special pe această bază , expresie a dezvoltării producţiei manufacturiere şi a expansiunii generale a economiei . Legate de nevoile comerţului şi desfaşurând principalele operaţiuni prin intermediul efectelor comerciale , în mod firesc băncile au primit atributul de comerciale .

În epoca contemporană , locul şi rolul băncilor în economie este strans legat de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii- investitii , relaţie hotărâtoare în creşterea economică .

Conceptele moderne privind dezvoltarea economică consideră ca un rezultat necesar al evoluţiei societaţii obţinerea de economii ale agentilor economici sau persoanelor , reprezenţand venituri neconsumate în perioada curentă şi destinata utilizarii viitoare . în cadrul acelorasi concepte , investitiile reprezenţand achizitia de instalatii şi echipament , structuri , masini şi inventar , destinate dezvoltarii productiei , reprezinta o alta realitate a economiei şi expansiunii ei ce afectează pe agentii economici .

Agentii economici işi gasesc resursele necesare realizarii investiîiilor pe două căi : fie prin utilizarea propriilor economii , fie prin recurgerea la creditele ce le sunt acordate prin bănci , în procesul de reciclare şi valorificare a capitalurilor monetare în economie .

În acest fel se crează conditiile unei ample redistribuiri a capitalurilor , tot mai mari odata cu evolutia istorica , vehiculate de o larga reţea de intermediari care au fost exclusiv , la inceput , şi preponderent apoi , în structura sistemului bancar în formare , băncile comerciale sau de depozit .

Creaţia monetară , ca factor specific al funcţionalităţii băncilor , a stat la rândul său la baza definirii locului şi rolului băncilor în economie .

Băncile s-au afirmat esenţial ca instituţii monetare , a căror caracteristică principala este posibilitatea de a pune în circulaţia creanţe asupra lor inseşi , care sporesc masa mijloacelor de plată , volumul circulaţiei monetare .

Caracteristica semnificativă a acestor intermediari este transformarea activelor monetare în monedă .

Forma principala a creaţiei monetare este emisiunea de bancnote . La inceput aceasta funcţie era deschisă tuturor băncilor pentru ca ulterior să fie una specifica băncii de emisiune .

Totusi , băncile comerciale tipice işi aduc aportul lor la creaţia monetara prin transformarea activelor nemonetare (conturi , obligatii) fără putere liberatorie în instrumente de plată . Inscrierea în conturile de la bancă a creditelor acordate (fundamentale sau garantate pe activele pe care le monetizează) constituie momentul creaţiei unei monede adiţionale specifice , monedă scripturală .

Un timp , în Anglia , Franta , SUA şi alte ţări , o mare parte a băncilor de depozit efectuau şi operaţiuni de emisiune . Multiplicarea acestor centre de emisiune a condus la crearea conditiilor de încălcare a normelor de emisiune şi încărcarea canalelor circulaţiei cu bancnote emise cu sau fără justificare economica . La momentul reglementarii acestei chestiuni , în 1913 , în SUA , numărul băncilor imputernicite să emită bancnote depasea 7500 .

Aşa încât , la momente istorice diferite şi în funcţie de conditiile proprii , toate ţarile dezvoltate au fost nevoite să delimiteze foarte clar funcţiile băncii de emisiune , acestea concentrandu-se de regula la o singura bancă , bancă centrala . în SUA , spre exemplu ,deşi exista 12 bănci federale de emisiune , acestea actionează ca un tot unitar sub egida unei autorităţi monetare unice .

O altă tendinţă care s-a manifestat în sânul băncilor o intreagă epocă, este specializarea băncilor , care deşi în descreştere , nu incetează să caracterizeze lumea băncilor . Separarea şi independenţa băncilor specializate este în momentul delimitarii sferei de competenţa şi de activitate a băncilor de depozit .

Un moment important în evolutia băncilor l-a reprezentat criza economică din anii 1929 – 1933 , care s-a manifestat în toate ţarile dezvoltate , dar a avut efecte devastatoare în SUA prin crahul bancar de proportii (36 % din bănci fiind declarate în stare de faliment) . Acest eveniment a impus o reglementare severa în regimul băncilor , care să acţioneze în direcţia protejării deponenţilor . În mod necesar , statutul băncii de depozit a trebuit să fie bine conturat , impunându-se un regim limitativ de control asupra instituţiilor de credit ce primesc depuneri şi asupra modului de folosire a acestor resurse în procesul creditării .

În acest cadru s-a delimitat , mai exact , accepţiunea de bancă de depozit , spre deosebire de celelalte bănci .

S-a ajuns astfel la o delimitare clara în bănci de depozit şi bănci specializate , generalizata în toate structurile nationale ale sistemelor bancare în ciuda diferenţelor de la ţara la ţara , diferenţe care sunt rezultatul fie al evolutiilor anterioare , fie al elementelor tradiţionale ce se perpetuează , fie al suflului innoirilor la care sunt supuse .

O caracteristică a băncilor comerciale sau de depozit (acceptate de regula fără o asemenea calificare expresa) este aceea ca efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare. Activitatea lor este diversa şi se poate modifica liber în funcţie de cerinte , posibilitati şi propria orientare .