Tendința și eficența în afaceri - Orange vs Vodafone

Introducere

Lucrarea de față își propune să facă o analiză comparativă a Vodafone România S.A. și a Orange România S.A. din punctul de vedere al tendinței afacerii și a eficienței activității pe perioada 2006-2009. Ea este structurată pe trei capitole.

În capitolul 1 am realizat un scurt istoric al pieței de telefonie mobilă din România, de la apariția ei pentru prima data în anul 1997 și până în ziua de azi. Totodată, în acest capitol am făcut și niște scurte prezentări ale principalilor patru ofertanți de pe piață: Orange, Vodafone, Cosmote și Zapp, cu accentual pus pe primii doi, ei fiind cei mai mari doi operatori de telefonie mobile din România la ora actuală și totodată subiectul anlizei noastre.

În Capitolul 2 am analizat tendințele afacerilor celor două companii, luând în considerare anumiți indicatori, cum ar fi: cifra de afaceri în prețuri curente și comparabile, dinamica în bază fixă și în lanț a cifrei de afaceri în prețuri comparabile și ritmul mediu anual de evoluție al acesteia. În încheierea capitolului am realizat o analiză comparativă a celor două companii din punctul de vedere al tendinței afacerii.

Capitolul 3 tratează eficiența activității companiilor analizate. În vederea realizării acestui lucru am considerat următorii indicatori: profitul brut în prețuri curente și comparabile, dinamica în bază fixă și în lanț a profitului brut în prețuri comparabile și ritmul mediu anual de evoluție a lui; profitabilitatea calculată la venituri și la costuri, dinamicile în bază fixă și în lanț ale profitabilităților calculate la venituri și la costuri și ritmurile medii anuale ale acestora; productivitatea muncii, dinamica în bază fixă și în lanț a productivității muncii și ritmul mediu anual al acesteia. În încheierea capitolului am făcut o analiză comparativă a eficienței activității în cadrul Vodafone și Orange în baza rezultatelor indicatorilor enumerați mai sus.

Capitolul 1. Piaţa de telefonie mobilă din România

1.1 Scurt istoric al evoluției pieței de telefonie mobile din România

Istoria GSM în România porneşte din 1996. La 21 iulie 1996, Ministerul Comunicaţiilor a anunţat organizarea unei licitaţii publice în vederea acordării licenţelor de operare pentru primele două reţele de telecomunicaţii mobile din sistemul GSM care urmau să funcţioneze în România.

Introducerea în Romania a sistemului de telefonie mobilă se înscria în recomandările Uniunii Europene privind promovarea liberei concurenţe în domeniul telecomunicaţiilor mobile.

Sistemul de telefonie mobilă aducea pentru prima dată în România o ieftinire a costurilor, deoarece acesta este un sistem digital, ceea ce implică faptul că utilizarea acestuia şi oferta noilor terminale necesare era mult mai ieftina, pe termen lung, decât utilizarea oricărui alt sistem cunoscut în domeniul telefoniei mobile până la acea oră. Tot atunci s-a vorbit pentru prima dată de existenţa SIM-urilor, adică a cartelelor de identificare, pe suport de plastic, care contineau toate datele relevante despre abonat. Clienţii erau informaţi că pot insera respectivele cartele în oricare dintre terminalele GSM autorizate. Acest lucru ajuta abonaţii la alegerea între mai multe terminale în cazul deplasărilor în diverse ţări. Pentru ţara noastră, introducerea sistemului de telefonie mobilă GSM a însemnat atragerea unei investiţii de un miliard de dolari. Licenţa a fost oferită, conform legii, pe o perioadă de 10 ani. Operatorii primelor două noi reţele de telefonie mobilă trebuiau să acopere cel puţin 65% din teritoriul ţării şi să dispună de suficienţa forţă financiară pentru a suporta costurile proiectului. La 15 noiembrie 1996, consorţiile Mobil Rom şi Mobifon câştigau licitaţia pentru acordarea licenţelor. Mobil Rom era format din France Telecom prin France Telecom Mobiles International (51% din acţiuni), Mediapro prin Unimedia şi MediaCom, Computerland prin MBL Computers si Radcom, Alcatel Network Systems Romania, Tomen Telecom Project România. Mobifon era format din companiile Telesystem International Wirless (TIW), Air Touch Communications, Ana Electronic, Logic Telecom, Poşta Română şi ISAF. La acea vreme, telefonia mobilă reprezenta pentru majoritatea românilor doar un concept, iar pesimiştii prevesteau pentru o astfel de afacere şanse reduse de succes, invocând nivelul redus de trai al populaţiei şi continua pauperizare a firmelor mici si mijlocii.

Odata câştigate licenţele, operatorii au început bătalia pentru piaţă. Vodafone se mândreşte şi acum cu titlul de "primul operator de telefonie mobilă din lume care şi-a lansat serviciile la doar 135 de zile de la aprobarea licenţei". Acest record aducea prima retea GSM din România la 15 aprilie 1997. Doua luni mai târziu a apărut serviciul Dialog, al companiei Mobil Rom. Acesţia anunţau că, până în vara 1997, reţeaua de telefonie mobil va fi operabilă în opt mari oraşe din ţară, respectiv: Bucureşti, Braşov, Bacău, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi şi Timişoara. Deşi preţurile abonamentelor şi ale terminalelor nu erau tocmai mici, telefonia mobilă a înregistrat o creştere spectaculoasă. La sfârşitul anului 1997, Vodafone avea 112.000 de abonaţi, cu mult peste aşteptările investitorilor. La doua luni distanţă, rivalii de la Dialog anunţă şi ei atingerea cifrei de 100.000 de clienţi Milionul de clienti a fost atins mult mai repede, în ultima parte a anului 2000, la doar trei ani de prezenţa pe piaţă românească.