Tendințe de Liberalizare în Sectorul Serviciilor

1.Conceptualizarea serviciilor în economia dematerializată

Procesul dematerializării economiei, care a determinat transformări calitativ structurale profunde îndeosebi în ultimele decenii, a antrenat şi recunoaşterea contribuţiei în creştere a activităţilor de servicii la ocuparea forţei de muncă şi la generarea de valoare adăugată brută în economie. Îngrijorările iniţiale cu privire la rată scăzută de creştere a productivităţii pentru unele dintre activităţile de servicii, care ar fi putut avea un impact negative asupra performanţelor economice, au fost spulberate ca urmare a demonstrării şi a confirmării faptului că multe dintre activităţile de servicii au devenit fundamentale pentru dezvoltarea economică.

Drept consecinţă, ca efect al creşterii pronunţate a ponderii serviciilor în majoritatea indicatorilor macroeconomici, acestea s-au constituit într-un nou domeniu de cercetare, reprezentând dimensiunea extrovertită a economiei imaterialului, mai uşor de descifrat şi de evaluat într-o primă instant cu instrumentarul economic de analiză disponibil.

1.1 Serviciile: evoluție și clarificare conceptuală

Serviciile cuprind o gamă extreme de eterogenă de activităţi economice, caracterizate prin procese de producţie diferite, modalităţi de livrare diferite, prestatori şi consumatori cu comportamente diferite, structuri de piaţă diverse.

Conceptul de servicii este surprinzător de complex, rădicând probleme ce decurg, în principal, din intangibilitatea acestora, dar şi din caracterul irepetabil al prestaţiei serviciilor şi al rezultatului acesteia, consumatorul de servicii fiind implicat active în procesul de producţie.

Totuşi, serviciile au fost tratate în timp că o clasă de activităţi având importante trăsături comune, determinate, iniţial, de accepţiunea cu privire la presupusa lor incapacitate de a contribui la dezvoltarea economic ape termen lung.

Definiţia serviciului

Definiţia pune accentul pe următoarele caracteristici:

• Prestaţia se realizează prin relaţia directă între prestator şi consumator

• Activitatea vizează transformarea/remedierea/menţinerea unei stări

• Serviciul există numai prin efectul său asupra unei realităţi (persoana, bun, informative, organizaţie), ceea ce face imposibilă reproducerea sa în mod identic, din punctual de vedere al rezultatului prestaţie

Interacțiune direct între P și C

P C

(Prestator) -indivizi

-gospodării I

-întreprinderi

-administrații

R-realitatea transformată de

P la cererea lui C R

-bunuri și sisteme tehnice

-informații

-persoane

-organizații

Fig.1. Definiția serviciului

În ceea ce priveste rezultatul prestarii de servicii, acesta este definit ca un pachet de diverse servicii,cu intensitate diferită în elemente tangibile, care formează împreună un produs-serviciu.

1.2 Serviciile şi sectorul terţiar

Preocupările pentru delimitarea sferei serviciilor, pentru definirea conţinutului şi caracterului ei şi, mai ales, pentru exprimarea unitară a tuturor serviciilor şi-au găsit reflectarea în acceptarea teoriei clasificării sectoriale a ramurilor economici, drept punct de pornire în stabilirea sferei de cuprindere a serviciilor a sensurilor sale de evoluţie. Această clasificare a fost realizată de Colin Clark 1 în 1940, având la bază împărţirea pe care Allen Fisher o face, în 1926, economiei naţionale în vederea efectuării unor cercetări statistico-matematice. Ulterior (în 1954), că este perfecţionată de Jean Fourastié, considerat de altfel şi întemeietorul clasificării sectoriale a ramurilor economiei.

Conform acestei teorii, economia se împarte în trei sectoare având comportament economic diferit:

Sectorul primar – ce cuprinde agricultura, vânătoarea şi pescuitul şi industria extractivă (componentă care după accepţiuni mai recente este inclusă în sectorul secundar); sectorul secundar – alcătuit din activităţile industriei prelucrătoare (şi potrivit unor opinii şi construcţiile) şi sectorul terţiar – înglobând toate celelalte activităţi desfăşurate în economie, sector corespunzând sferei serviciilor. Astfel, activităţile de natura serviciilor care servesc producţia materială şi sunt integrate acesteia (se desfăşoară în interiorul întreprinderilor producătoare de bunuri şi de multe ori nu pot fi disociate şi

Evidenţiate statistic separat de producţia propriu-zisă sunt cuprinse în ramurile respective – industrie, agricultură, construcţii – şi deci în sectoarele I şi II. Astfel de servicii se referă la: repararea construcţiilor şi utilajelor, automatizarea unor lucrări, culegerea şi prelucrarea informaţiilor, management, protecţia mediului, cercetare ştiinţifică etc. Prin urmare, se poate aprecia că sfera serviciilor este mai largă, mai cuprinzătoare decât sfera sectorului terţiar, înglobând o serie de activităţi nemateriale desfăşurate în sectoarele primar şi secundar (fig.2)