Tendințe de Oligopolizare pe Piața Aeriană Europeană

INTRODUCERE

Piaţa de oligopol reprezintă o structură de piaţa care se regăseşte în mare parte în economia reală. Strategiile de oligopol sunt divesificate şi adaptate pentru fiecare situaţie de piaţă. Una din pieţele care se apropie de caracteristicile pieţei de tip oligopol este piaţa europeană a transporturilor aeriene

Transportul aerian reprezintă un sector important al economiei atât din punct de vedere al contribuţiei sale directe la crearea produsului intern brut cât şi prin prisma rolului său în deplasarea bunurilor materiale şi a oamenilor şi implicit în realizarea valorii adăugate brute a celorlalte ramuri. Încă de la descoperirea şi lansarea în trafic a primelor aeronave, transportul aerian a constituit un mijloc care a polarizat atenţia comunităţii internaţionale datorită unor avantaje certe, mai ales în raport cu alte mijloace de transport şi, mai ales, datorită rapidităţii şi confortului. De aceea, transportul aerian ocupă un rol extrem de important în derularea tranzacţiilor internaţionale.

Astfel, pornind de la principalele puncte propuse spre a fi atinse, prezenta lucrare este structurată pe 3 capitole, concluzii şi bibliografie, astfel:

În capitolul I am argumentat actualitatea temei investigate, am identificat scopul şi obiectivele lucrării şi am realizat o descriere succintă a capitolelor lucrării.

În capitolul II am prezentat principalele concepte şi definiţii privind oligopolul, am identificat cererea şi costurile de operare pe care le generează o companie aeriană.

Capitolul III a fost rezervat descrierii şi prezentării unui studiu de caz despre companiile Air France-KLM, British Airways şi Lufthansa.

În final, am prezentat principalele concluzii care reies în urma studiului realizat.

Capitolul I – Aspecte generale privind oligopolul

Într-o lume în care totul se învârte în jurul banilor fiecare greşeală costă. Celebra afirmaţie „Time is money!” începe să fie înţeleasă din ce în ce mai bine, iar libera concurenţă, una din pietrele de temelie ale economiei de piaţă, este mecanismul prin care se reglează şi stimulează producţia, astfel încât comportamentul producătorilor orientat către maximizarea profitului devine chiar mijlocul prin care se realizează scopul sistemului economic – optimizarea consumului şi maximizarea satisfacerii trebuinţelor consumatorilor. Relaţiile concurenţiale impun producătorilor promovarea progresului tehnic, scăderea costurilor şi a preţurilor, creşterea cantităţii, calităţii si diversităţii bunurilor economice.

După aceşti parametri se pot deosebi trei mari structuri principale : piaţa cu concurenţă perfectă, model teoretic prin excelentă la care economiştii se raportează pentru a explica mai bine unele fenomene, piaţa de monopol, foarte contestată din punctul de vedere al raportului beneficiu social / cost social şi piaţa cu concurenţă imperfectă ( concurenţa monopolistică şi oligopolul ) model ce predomină, el caracterizând realitatea economică cotidiană.

1.1. Caracterizarea oligopolului

Oligopolul reprezintă structura de piaţă cea mai răspândită în ţările dezvoltate din punct de vedere economic.

Pe scurt, el este o forma a concurentei imperfecte ce se caracterizeaza prin existenta unui numar restrans de producatori care, detinand un segment important de piata o pot influenta in scopul maximizarii profitului, bunurile oferite fiind solicitate de numerosi consumatori.

Din punct de vedere etimologic, termenul provine din limba greaca: oligos = putini, cativa; polein = vanzare.

Fiecare vânzător reprezintă o firmă mare, cu o forţă economică, tehnologică şi financiară ridicate, deţine o pondere importantă în oferta totală şi are capacitatea de a influenţa piaţa în mod direct (prin deciziile privind preţul, cantitatea, publicitatea, lansarea în modele noi, modul de comercializare etc.), şi indirect (prin reacţiile pe care le are la acţiunile concurenţilor).

Pe această piaţă cererea este atomizată, iar barierele de intrare pentru noii concurenţi sunt foarte puternice. Ele constau în bariere tehnice (deţinerea de licenţe, brevete etc.) financiare (privilegii speciale cu marile instituţii financiare şi de credit care sunt piedici pentru eventualii nou veniţi) şi organizatorice (contracte de exclusivitate cu furnizorii de anumite materii prime, cu reţeaua comercială cu amănuntul, dar mai ales cu cea en-gros).

De asemenea, nu se poate afirma cu precizie cat este, sau intervalul in care ar trebui sa se afle numarul producatorilor dintr-o structura de oligopol, pentru ca acesta nu exista. Prin oligopol si numar redus de ofertanti se intelege o situatie in care firmele sunt constiente de interdependenta reciproca dintre ele in ceea ce priveste vanzarile, productia, investitiile si planurile de publicitate. In plus, fiecare firma detine o cota de piata suficient de mare pentru a putea influenta intr-o oarecare masura pretul produselor sale. Actionarea de catre o singura firma a variabilelor aflate sub controlul ei poate duce la represalii din partea firmelor concurente. Aceste trasaturi se aplica de obicei pietelor in care numarul de vanzatori este mic.

Marile firme sau gigantii industriali care actioneaza in economiile de piata si intra in concurenta in cadrul aceluiasi produs omogen ( otel, aluminiu etc. ), fie in cadrul produselor strans substituibile ( automobile, televizoare etc. ) formeaza oligopoluri. In multe ramuri ele joaca un rol dominant in ceea ce priveste volumul productiei. Un numar mic de firme detine majoritatea sau intreaga productie ( servicii ) oferita pe piata. Oligopolurile constituie formele tipice de concentrare a productiei si a capitalurilor in firme mari.

Cu toata tendinta generala existenta in lume de concentrare a productiei, de regula, insa, oligopolurile reprezinta forme stabile de organizare a pietei, in sensul ca ele nu se transforma in monopol.

Principala explicatie a formarii si pastrarii oligopolurilor in multitudinea de structuri economice asemanatoare unui mozaic o constituie nivelul costurilor totale medii in functie de volumul productiei. Oligopolurile isi bazeaza existenta pe realizarea unor costuri joase. Cand costurile firmelor individuale scad in mod substantial si pe termen lung, in asa fel incat un numar restrans de firme poate produce cantitatea totala la costurile medii cele mai joase, in asemenea cazuri avem de-a face cu un oligopol natural. O crestere in continuare a volumului productiei nu mai asigura o scadere a costurilor si, deci, firma oligopolista nu este stimulata sa treaca pe pozitia de monopolist, in sensul de a deveni singurul producator si vanzator al unui produs. Insa existenta si persistenta oligopolurilor nu poate fi explicata numai prin conditia costurilor minime. Mai sunt si alti factori care favorizeaza concentrarea productiei in oligopoluri. Printre acestea se numara, de exemplu, puterea de piata a oligopolurilor. Cu cat firmele oligopoliste devin mai mari si mai puternice, iar firmele mici concurente devin mai slabe, cu atat oligopolurile capata o putere mai mare de a influenta pretul de vanzare, de a influenta consumatorul prin reclame.

1.2. Comportamentul strategic – trăsătura definitorie a oligopolului

Diferenţa principală dintre oligopol şi alţi ofertanţi pe pieţele imperfecte este că oligopolul are un comportament strategic. În elaborarea strategiilor şi adoptarea deciziilor (mai ales în privinţa preţului – fiecare oligopol fiind un căutător de preţ) oligopolul se confruntă cu o dilemă fundamentală: să adopte un comportament de cooperare sau de confruntare cu celelalte câteva firme din industrie. Această situaţie apare ca urmare a faptului că:

a) firmele oligopol sunt interdependente: fiecare are o forţă economică ridicată, iar prin deciziile adoptate se afectează mărimea cererii celorlalte, diminuând-o. Astfel, deciziile unei firme sunt însoţite de reacţii inevitabile din partea celorlalte care inevitabil îl vor afecta pe iniţiator;

b) dacă reacţiile celorlalte sunt certe, paleta acestora fiind largă, iniţiatorul se luptă cu incertitudinea privind alegerea strategiei concurenţiale şi a efectelor care se vor produce asupra sa.

De exemplu, firma A lansează un nou model sau sortiment; spre el se vor îndrepta şi o parte din cei care anterior cumpărau produsele firmelor B, C, D, cererea pentru bunurile acestora s-ar reduce. Pentru a o contracara, acestea au la dispoziţie mai multe posibilităţi de reacţie: lansează şi ele un nou produs, intensifică publicitatea, reduc preţurile, acordă noi facilităţi cumpărătorilor ş.a.m.d.