Teoria Monetarista

am ales această temă deoarece monetarismul este credinţa că deteminanta primordială a stării globale pe plan macroeconomic – dacă va fi şomaj, sau dacă va fi inflaţie – o constituie banii... şi, mai precis poate, diferitele ritmuri de modificare a cantităţii lor.

Despre monetarism s-a scris şi se scrie foarte mult. Monetarismul s-a impus prin efectele sale în planul politicii şi acţiunii economice practice drept una dintre cele mai interesante şi în vogă doctrine economice din epoca contemporană postbelică.

În acest referat am prezentat în prima parte monetarismul în general, principalele variante ale acestuia ( monetarismul friedmanian, monetarismul anticipărilor raţionale, monetarismul global, monetarismul bugetar, monetarismul axat pe rigiditatea salariilor, monetarismul austriac şi monetarismul saint-louis-ian ), mai apoi am vorbit de monetarism vs keynesism, iar în cele din urma am prezentat monetarismul internaţional.

1. Despre monetarism.

Monetarismul nu este un curent de gândire monolitic. În cadrul său se individualizează diferite şcoli şi orientări sau tendinţe, unite prin o seamă de ingrediente comune.

În esenţă, monetarismul este o teorie şi o politică monetară care atribuie modificării masei banilor în circulaţie o importanţă centrală, decisivă chiar, în mersul activităţii economice şi în stabilirea nivelului preţurilor.

El susţine că echilibrul eonomiei de piaţă s-ar realiza aproape automat, printr-un control oficial al masei banilor în circulaţie, admiţându-se o creştere anuală a ei cu un anumit procent.

Aşa cum arată Costin C.Kiriţescu „ monetarismul se sprijină pe două considerente:

1. Între masa banilor în circulaţie şi produsul social nominal ( cererea economică globală ) există o strânsă legătură;

2. Masa banilor în circulaţie este o mărime influenţabilă” .

Prin urmare, autorităţile monetare trebuie să-şi îndrepte atenţia, în principal, asupra masei băneşti aflate în circulaţie, ca instrument controlabil de cea mai mare importanţă în susţinerea politicii economice.

Moneda - susţin monetariştii – este singurul mijloc cu efect global asupra economiei, iar politicii monetare îi revine sarcina de a administra şi de ţine sub control masa monetară, prin intermediul băncilor centrale. Acestea stabilesc cantitatea de monedă ce trebuie să existe în economie şi prin aceasta, stabilesc volumul cererii globale, fiecare subiect economic trebuind să – şi încadreze cerinţele în limitele acestei cereri globale.

„Monetarismul este credinţa că deteminanta primordială a stării globale pe plan macroeconomic – dacă va fi şomaj, sau dacă va fi inflaţie – o constituie banii... şi, mai precis poate, diferitele ritmuri de modificare a cantităţii lor”.

Monetariştii afirmă că economia capitalistă este, prin însăşi natura sa, „fundamentul stabilă”, că ea prezintă o „stabilitate inerentă”. Deci crizele sale periodice, fluctuaţiile conjuncturale nu sunt expresia acestui unor carenţe organice, a unor contradicţii de neîmpăcat proprii acestui tip de economie, ci ele se datorează unui factor exogen mecanismului economic propriu – zis şi anume politicilor monetare neadecvate.

Intervenţia statului în mecanismul de autoreglare al economiei, care este un mecanism monetar, nu face decât să-l deregleze, generând instabilitate economică. Această idee este unul din ingredinetele comune ale diferitelor tipuri de monetarism.

Monetarismul vizează încrederea, acordată teoriei cantitative a banilor, putând rezuma viziunea acestuia în cinci idei fundamentale:

-rolul activ al banilor în determinarea nivelului preţului şi a venitului;

-neutralitatea banilor la echilibrul pe termen lung;

-lispa de neutralitate a banilor pe termen scurt şi mediu;

-oferta de bani în exces;

-existenţa unui sistem de suspiciuni a autorităţii monetare.

Studiile statistice ale monetariştilor au dus la concluzia că economia a experimentat “ capcana lichidităţii ” în anii 1930, investiţiile fiind insensibile la fluctaţiile ratei dobânzii. Ei au pus accent pe legătura existent între ratele dobânzii şi investiţii, ca aspect al mult mai complexului mecanism al transmisiei pentru politica monetară.

O teză de mare importanţă este aceea că variaţiile masei monetare exercită o influenţă predominant asupra evoluţiei nivelului nominal al venitului naţional.

Toţi monetariştii sunt de accord în a spune că nu există relaţie pe termen lung între inflaţie şi şomaj. Imposibilitatea teoretică şi practică a concilierii ocupării depline a forţei de muncă cu stabilitatea preţurilor îşi găsise fundamentarea în aşa numita curbă Philips, care afirmă, pe baza experienţei istorice, un raport de inversă proporţionalitate între şomaj şi inflaţie.