Teoria prețului - formarea prețului în diferite structuri de piață

Capitolul 1 "Teoria preţului"

1.1"Teoria obiectivă a preţului"

Teoria economică dominantă a epocii lui Adam Smith,teoria obiectivă a valorii,este legată de sacralizarea muncii,in aceasta viziune preţul exprimând consumul de muncă socială pentru producerea unei marfi.

Ca fundament al valorii,munca este analizată in "Avuţia naţiunilor" in termeni de muncă-condamnată. "Munca anuală a unei naţiuni constituie fondul care din totdeauna o aprovizionează cu toate bunurile necesare si de inlesnire a traiului". în acest fel ,Smith se opune atât mercanteliştilor care considerau că singura bogaţie este moneda,avuţia fiind dependentă de abundenţa unei monede sanatoase,cât şi fiziocraţilor,care susţineau că numai pamântul este productiv.

Pentru el, bogăţia unei naţiuni se bazează pe munca industrială, ceea ce asigură multiplicarea activitaţilor industriale şi imbogăţirea întreprinzătorilor. Această concepţie se aplică astfel în "acest prim stadiu primitiv al societăţii, care precede atât acumularea de capital, cât şi proprietatea asupra pamântului", iar "proporţia dintre cantităţile de muncă necesare pentru dobândirea diferitelor obiecte pare a fi singura imprejurare care poate oferi vreo regulă pentru schimbul între aceste obiecte".

În schimb, în cazul unei economii avansate, în care la obţinerea unui produs participă şi factori de producţie ,capital şi pamânt, în preţ se regaseşte şi profitul ,şi renta cuvenite posesorilor acestora, ceea ce modifică raporturile precise dintre preţurile naturale ale bunurilor şi costul lor în muncă. Cu toate acestea, A. Smith afirmă că "valoarea reală a tuturor diferitelor părţi constitutive ale preţului se măsoară prin cantitatea de muncă pe care fiecare dintre ele o poate cumpara sau comanda.

De aceea, David Ricardo propune explicarea valorii prin munca încorporată. Pentru aceasta, el arată că valoarea marfurilor nu este determinată numai de munca intrebuinţată direct la producerea de instrumente cu care se ajuta aceasta. Pentru demonstrare, Ricardo preia exemplul lui Smith, al animalelor doborâte de vânător şi consideră că "valoarea acestor animale era determinată nu numai de timpul şi munca necesară pentru producerea capitalului vânătorului, adică a armei cu ajutorul căreia a fost efectuată doborarea lor. El introduce distincţia între capitalul fix şi capitalul circulant şi afirmă că principiul potrivit căruia "valoarea relativă a marfurilor este determinată de cantitatea de muncă depusă pentru producerea lor este considerabil modificat prin intrebuinţarea maşinilor şi a altui capital fix şi durabil. În această orientare se înscriu multiple controverse între adepţii teoriei obiective a valorii cu privire la conţinutul muncii, în sensul determinării rolului tehnicii in procesul creării de valoare.

Dacă se continuă analiza teoriei obiective se poate constata că deşi economia clasică subliniază că munca este singura masura reala a valorii de schimb a marfurilor, ea nu ignoră rolul utilitaţii bunului(al valorii de intrebuinţare) in procesul schimbului. Aceasta se manifestă numai in momentul acceptării relaţiei de schimb prin care două marfuri urmează a fi comercializate. Mai exact, consumatorul care renunţă la un bun economic în scopul procurării altuia ia în considerare la realizarea acestui schimb gradul de satisfacţie pe care îl poate obţine şi care rezultă din insuşirile produsului ca valoare de intrebuinţare, adică ţine cont de utilitatea marfii dorite. Dar aceasta din urma nu este masura schimbului, el desfasurându-se pe seama cantitaţilor de muncă încorporate in producerea celor două bunuri.

Înseamnă că fundamentele, explicaţiile şi masura valorii se regăsesc în viziunea clasicilor englezi in caracteristicile obiective ale bunului considerat. Aceasta face ca preţul să exprime consumul de muncă sociala necesar pentru producerea unei marfi. Mai exact, Smith face din costul de producţie "baza preţurilor reale într-o societate modernă", arătând că "preţul de piaţa al fiecărei mărfi este determinat de raportul între cantitatea adusă în fapt pe piaţa şi cererea celor dispuşi să platească preţul natural al marfii".

De altfel, teoria obiectivă încearcă sa explice substanţa preţului pornind de la preţul relativ, ceea ce înseamnă îndepărtarea de adevarata formă de manifestare a valorii de schimb, situaţie pe care o evită cei mai mulţi autori de manuale sau de lucrări stiinţifice în perioada contemporană; în cea mai mare parte, ei vorbesc despre politicile de preţ, nivelul preţului, limitele maxime si minime de preţ, despre deciziile firmelor în domeniul preţului, despre tehnicile de preţ folosite, factorii săi de influentă, variaţia preţului, etc., dar consideră preţul un aspect de la sine înţeles.

Dacă munca este considerată substanţa unică a valorii de schimb şi respectiv a preţului, iar munca umană nu neagă dezvoltarea producţiei pe seama introducerii elementelor de progres tehnic, rezultă că în contextul în care munca umană se orientează din ce în ce mai mult către cercetarea stiinţifică, tehnică şi tehnologică, către previziune, prognoză şi proiectare, procesul de producţie este supus unui control intelectual permament. Altfel spus, munca producatoare de valoare de schimb cuprinde si domeniul acţiunii ştiinţei.

Potrivit teoriei obiective, acelaşi volum de muncă duce la aceeaşi valoare de schimb. De altfel, in baza acestei corelaţii se explica realizarea schimbului de produse în interiorul unei ţări dupa regula "muncă egală contra muncă egală". Şi atunci, cum se explica faptul că acelaşi produs realizat de acelaşi producător care încorporează aceeaşi cantitate de muncă poate fi comercializat la diferite preţuri? Singura explicaţie pe care o poate oferi teoria valorii muncii asupra mărimii valorii de piaţa a unui produs este că aceasta este dată de condiţiile medii de producţie sub aspectul îndemănarii şi intensităţii muncii, astfel încât rolul determinant în aprecierea valorii medii il deţine producătorul care oferă cea mai mare cantitate de produse pe piaţa; faţă de nivelul cheltuielilor acestuia există producători avantajaţi dacă consumurile lor sunt sub medie şi dezavantajaţi dacă aceştia produc cu cheltuieli superioare mediei. Dar, dacă acelaşi producator oferă pe piaţa produse indentice, care încorporează acelaşi volum de muncă la preţuri diferite, valoarea medie de piaţă devine o necunoscută, iar munca se dovedeşte a fi singurul determinant al valorii de schimb. În fiecare caz, preţul unui bun exprimă un ansamblu de informaţii, între care munca poate fi prezentă, dar si considerată unica sursă a valorii de schimb.În contextul rarităţii resurselor economice în general, a celor naturale, în special şi al manifestării unei cereri susţinute pentru produsele din domeniul industriei extractive şi agricol, teoria obiectivă explica formarea valorii de schimb pe baza condiţiilor celor mai grele, adică specifice zonelor celor mai nefavorabile ca randament, sub reportul bogăţiei, accesibilitaţii, conţinutului util sau aşezării etc.

Singura explicaţie este că munca nu poate fi singurul determinant al valorii de schimb a mărfurilor, la baza acestui proces aflându-se informaţia de care dispun subiecţii schimbului şi care se reflectă în suma de bani cedată de cumparător producătorului sau vânzătorului în schimbul unei mărfi.