Terapia graduală vs terapia șoc

Economia tranzitei, ca teorie si practica, si-a capatat drept de cetate pe teritoriul auster al cercetarii stiintifice. Este drept, rezervele unora fata de justificarea preocuparilor pentru o paradigma de genul economiei tranzitiei au o oarecare baza. Pe de o parte, este cumva dificil sa vorbim despre o economie a tranzitiei in cvasiabsenta unei teorii testate a tranzitiei si, pe de alta parte, autonomizarea epistemological a unei economii a tranzitiei pare ca forteaza specificitatea unui episod al evolutiei in raport cu regularitatile generale care ordoneaza economia de oriunde si oricand. Asa se face ca actul de nastere al economiei tranzitiei nu este autentificat, riscand chiar sa nu fie eliberat vreodata de o autoritate stiintifica.

Si totusi economia tranzitiei are, ca teorie, numeroase ambitii, multe dintre ele personificate cu celebritate, de la inspiratorii proiectului de schimbare din Europa Centrala si de Est pana la autori de cursuri din universitati de prestigiu. Ca realitate practica, economia tranzitiei a consumat formule dintre cele mai spectaculoase, de la restrucurarea proprietatii, la generarea proceselor de catching-up.

Dar dincolo si dincoace de partizanate si adversitati, in genere de dispute mai mult sau mai putin academice, economia tranzitiei constituie un spatiu in care se consuma initiative si sperante, inovatii societale si investitii de inteligenta, programe de reconfigurare a practicilor si incercari de fortare a ritmului si logicii schimbarii, restructurarea profunda a societatii si recursul la resurse nonstandard.

In opinia lui Dinu Marin, abordarea tranzitiei comporta trei aspecte fundamentale cand este vorba de economie. In primul rand, este nevoie sa releve ansamblul notional specific acestui tip de schimbare. In al doilea rand,sa se contureze modelul explicativ in dimensiunile lui specifice, cu prezentarea formulei in care magistralele transformationale isi produc efectele. In al treilea rand, sa se prezinte problemele cheie ale unei stategii de tranzitie, cu reusite si esecuri, cu practici de aproximare pozitiva sau negative etc. De asemenea, in plan economic, ceea ce numim tranzitie trebuie sa fie centrata pe privatizare, iar in plan social general, adica tranzitia ca atare, sa aiba esentialmente ca finalitate o societate noncolectivista.

Proprietatea privata si societatea noncolectivista se arata a fi, indifferent de zgomotul de fond al populismului nostalgic, obiectivele cheie care dau sens tranzitiei si asigura, in acelasi timp, sansa de a se intrevedea iesirea din tunelul crizelor.

Studiul economiei de tranzitie a Romaniei se justifica pe deplin pentru ca are o miza absoluta: dreptul fiecaruia de a avea cunostinte despre mediul necesar accesului la prosperitate. Desigur, se poate exprima adevarul ca studiul economiei de tranzitie a Romaniei reprezinta si expresia nevoii de a intelege dispozitia noastra in raport cu parametrii care definesc civilizatia actuala. Ce suntem in realitate si ce putem fi in perspective unor proiecte transnationale de tipul Uniunii Europene incearca sa lamureasca si studiul economiei tranzitiei. Economia tranzitiei , tocmai pentru ca apare ca o realitate transformationala intr-un context de schimbare globala, se arata pentru Romania a fi o proba identitara capitala. A duce la bun sfarsit un proiect de schimbare inseamna a se internalize cu adevarat resorturile fine ale acestuia, in acest caz ale economiei tranzitiei.