Țintirea directă a inflației - o nouă strategie de politică monetară în România

INTRODUCERE

Inflaţia este un dezechilibru major prezent în economia oricărei ţări,reprezentat de o creştere generalizată a preţurilor şi de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naţionale.Inflaţia reprezintă unul dintre cele mai „nocive” fenomene economice care se manifestă în economiile contemporane.Totuşi aceasta nu reprezintă un fenomen nou, manifestările ei fiind întâlnite încă din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea considerată drept o maladie cronică greu de stăpânit.

Schimbarea strategiei de politică monetară şi adoptarea ţintirii inflaţiei a fost motivată, în principal, de faptul că ţintirea agregatelor monetare nu mai era o strategie eficientă datorită faptului că legătura dintre agregatele monetare şi inflaţie a slăbit şi a devenit mai puţin previzibilă.

Pe de altă parte,continuarea folosirii cursului de schimb ca ancoră nominală antiinflaţionistă ar fi fost periclitată de paşii de liberalizare a contului de capital, contul de capital fiind în acest moment complet liberalizat.

Principalul avantaj al ţintirii inflaţiei este acela al atingerii şi menţinerii unei rate a inflaţiei redusă şi stabilă cu efecte pozitive asupra creşterii economice.Chiar dacă o parte din precondiţiile introducerii ţintirii inflaţiei nu au fost îndeplinite,multe ţări în tranziţie printre care se numără şi ţările aflate în proces de integrare în Uniunea Europeană au introdus această strategie şi au avut succes.

În lucrarea de faţă am urmărit atingerea unor importante probleme legate de inflaţie,adoptarea de către Banca Naţională a României a politicii de ţintire a inflaţiei,caracateristicile definitorii ale procesului ţintirii directe ales inflaţiei,evoluţia inflaţie in Romania şi ţintirea directa a inflaţiei in Romania.

CAPITOLUL I

TINTIREA DIRECTA A INFLATIEI

În ultimii ani s-a conturat o nouă strategie de politică monetară intitulată: ţintirea directă a inflaţiei.Acest concept este unul relativ nou,modern discuţii cu privire la această politică monetară având loc prin anii ’80.

Prima ţară care a adoptat această strategie a fost Noua Zeelandă, în anul 1988. Până în prezent aproximativ 20 de ţări au adoptat acest regim printre care:Canada,Chile,Israel,Marea Britanie,Suedia,Cehia,Polonia,Ungaria,România.Deşi au adoptat acelaşi regim,detaliile de ordin tehnic au fost diferite de la o ţară la alta.În toate cazurile,această strategie a dat rezultate,rata inflaţiei scăzând după adoptarea sa.

Schimbarea strategiei de politică monetară şi adoptarea ţintirii inflaţiei a fost motivată de faptul că ţintirea agregatelor monetare nu mai era o strategie eficientă datorită faptului că legătura dintre agregatele monetare şi inflaţie a slăbit şi a devenit mai puţin previzibilă,cererea de bani devenind instabilă.De asemenea,o altă motivaţie pentru schimbarea strategiei de politică monetară a fost aceea a necesitătii calibrării politicii monetare pentru a atinge direct obiectivul final - inflaţia în locul unei ţinte intermediare.

Ţintirea inflaţiei presupune:specificarea explicită a unei ţinte de inflaţie,un angajament ferm faţă de prioritatea acestei ţinte,lărgirea setului de informaţii pe care se bazează conducerea politicii monetare,transparenţa sporită a politicii monetare prin comunicarea către public şi pieţe a planurilor de acţiune,responsabilitatea sporită a băncii centrale în raportul cu atingerea ţintei.