Tipuri de politici antiinflaționiste

Cap. I Inflatia

1.1 Limitele definirii inflatiei

Desi in mod curent inflatia este conceputa ca o crestere continua si durabila a nivelului general al preturilor, aceasta definitie nu este pertinenta decat in contextual economiilor de piata, unde preturile sunt flexibile si se ajusteaza in functie de cerere si oferta. Rezulta, astfel, ca inflatia poate imbraca si alte forme decat cresterea preturilor si, pe de alta parte nu intotdeauna o crestere generala a preturilor semnifica un fenomen inflationist. Initial, inflatia a semnificat o crestere a cantitatii de moneda, secolul al XIX-lea aducand o schimbare a sensului current al cuvantului pentru a semnifica o crestere a preturilor. Definitia inflatiei ca si crestere durabila si continua a preturilor conduce la opinia conform careia un blocaj al preturilor, de tip administrativ, poate suprima inflatia. Aceasta practica a fost frecvent utilizata de catre autoritatile monetare, conducand doar la schimbarea manifestarilor concrete a inflatiei, fara eliminarea ei. Blocajul preturilor nu poate mentine constanta putearea de cumparare a monedei si antreneaza un exces de cerere pentru bunuri si servicii, denumit gap inflationist.

Din punct de vedere practic, in economiile de piata cu preturi flexibile, asemanarea dintre inflatie si cresterea durabila a preturilor este doar o aproximatie, iar instrumental utilizat este indicele general al preturilor. Dificultatile in aprecierea inflatiei sunt cauzate si de unele contestatii la adresa modului de determinare a indicilor preturilor de consum, produselor retinute, ponderea acestora, zona geografica, tipul de gospodarie luata in consideratie.

Aceste limite evidentiaza incapacitatea indicelui de a cuprinde o diversitate de gusturi si preferinte ale indivizilor, ceea ce arata ca notiunea de indice general al preturilor este o notiune globala, inadaptata intelegerii nevoilor individuale. Asemenea dificultati, care tin de natura si masurarea nivelului general al preturilor, accentueaza impreciziile in cuantificarea inflatiei. De exemplu, o crestere a nivelului general al preturilor, poate fi efectul unei fiscalitati indirecte, excesive, sau al importului unor produse la preturi crescatoare, ceea ce face dificila masurarea inflatiei. Desi masurarea concreta a inflatiei ridica o multime de intrebari, exista o multime de dezbateri asupra cauzei inflatiei, care este perceputa ca un exces al cererii globale.

Rolul important al monedei, ca instrument esential al politicii economice, obliga autoritatile monetare sa aleaga, cu grija, variabila care va servi drept indicator al actiunii lor si drept mijloc de interventie. Acest dublu rol este indeplinit de fluctuatiile masei monetare si nu de cele ale ratei dobanzii. Analizele econometrice efectuate demonstreaza ca exista un timp de intarziere intre variatiile masei monetare si cele ale activitatii economice. Acest timp poate fi descompus in doua faze: dupa o modificare in creatia monetara, productia reactioneaza cu o intarziere de aproximativ 9 luni, iar nivelul preturilor nu este afectat decat dupa 18 luni. O asemenea intarziere de reactie constitue un dezavantaj major, respectiv o masura monetara, destinata a fi anticiclica, ce risca a avea efect contrar asupra activitatii economice.

Astfel, Friedman considera ca in locul unei manipulari neregulate a ofertei de moneda (politica discretionara), autoritatile monetare trebuie sa practice o politica de stabilizare monetara, la o rata constanta a dobanzii. Autorul sugereaza ca rata de crestere a masei monetare poate fi utilizata pentru a regla rata de crestere real ape termen lung a produsului national. Pentru a lupta contra inflatiei, trebuie pusa in aplicare o politica monetara restrictive, fiind prevazuta o incetinire a cresterii masei monetare, de-a lungul unei perioade de mai multi ani. Astfel, in explicatia inflatiei, cele doua curente, Keynesian si monetarist, trebuie considerate valabile, luandu-se in considerare si excesele pe care le prezinta. Experienta arata ca nu pot fi neglijate variabilele monetare atat in plan explicativ cat si normativ, dar ca este din ce in ce mai dificil de a determina elementele alese drept tinte ale politicii monetare. Definitia masei monetare variaza de la o tara la alta, si este exprimata prin agregate diferite, tinand seama de fenomenul sporit al inovatiilor financiare. Pe de alta parte, este imposibil de a se evalua variatiile ratei dobanzii, legate de actiunile asupra masei monetare.