Tipuri de Tranzacții Bursiere

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 25 în total
Cuvinte : 2531
Mărime: 68.58KB (arhivat)
Publicat de: Valentin Mocanu
Puncte necesare: 8
UNIVERSITATEA VALAHIA TÂRGOVIȘTE FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE SPECIALIZAREA FINANȚE ȘI BĂNCI

Cuprins

  1. 1 Noțiuni introductive privind tranzacțiile bursiere
  2. 2 Tranzacții cu titluri financiare primare
  3. 3 Tranzacții cu titluri financiare derivate
  4. 4.Studiu de caz:Bursa Română de Valori
  5. Bibliografie

Extras din proiect

TIPURI DE TRANZACȚII BURSIERE

La modul general, tranzacția este definită ca o convenție între două sau mai multe părți, prin care se transmit anumite drepturi, se face un schimb comercial.

Prin tranzacții bursiere înțelegem contractele de vânzare-cumpărare de titluri și alte active financiare, care se încheie pe pițta secundară de capital cu mijlocirea agenților de bursă , respectiv a societăților de intermediere financiară autorizate. Aceste tranzacții se vor efectua în conformitate cu legislația privind valorile mobiliare din țara respectivă, și cu regulamentele instituțiilor implicate (Bursa de Valori, instituțiile pieței OTC etc.).

Interpretările cu privire la noțiunea de tranzacție bursieră au evoluat treptat în timp, și mai ales în ultima perioadă, astfel încât dacă în mod tradițional erau considerate tranzacții bursiere doar acele contracte încheiate în incinta bursei și în timpul sedinței de tranzacționare, acum sunt acceptate ca fiind tranzacții bursiere și cele care sunt efectuate în afara bursei cu singura condiție de a fi înregistrate aici. De altfel, acest lucru a fost impus de fenomenul de delocalizare a burselor, de globalizare precum și de apariția piețelor OTC.

Există o mare varietate de tipuri de tranzacții bursiere datorită schimbărilor de care vorbeam mai sus și inovațiilor financiare din ultimii ani. Indiferent de natura lor, tehnica tranzacțiilor este marcată de modalitatea de lichidare și de cursul la care se realizează aceasta. Astfel există două mari categorii de tranzacții: la vedere și la termen.

În funcție de obiectul lor tranzacțiile bursiere se împart în tranzacții cu titluri financiare primare și tranzacții cu derivate financiare .

În ceea ce privește tranzacțiile cu titluri financiare primare practica a instituit modelul tranzacțiilor de tip american și de tip european.

Tranzacțiile de tip american pot fi:

. for cash (pe bani gheață)

. on margin (pe credit)

. short selling ( pe bază de titluri împrumutate)

Tranzacțiile de tip european (după modelul pieței bursiere franceze) pot fi:

. au comptant (la vedere, adică cu reglementare imediată)

. au reglement mensuel (la termen)

. a prime (operațiuni condiționale).

Tranzacțiile cu derivate financiare sunt reprezentate de contractele futures și contractele pe opțiuni.

Tranzacţionarea la Bursa de Valori Bucureşti

Toate tranzacţiile cu valori mobiliare înscrise la cota Bursei se efectuează în cadrul Bursei.

Bursa nu recunoaşte şi nu operează tranzacţii cu valori mobiliare înscrise la cotă, dacă nu au fost efectuate în cadrul organizat al Bursei.

Exercitarea dreptului de negociere şi încheiere a tranzacţiilor în cadrul Bursei de valori din Bucureşti aparţine exclusiv Societăţilor de valori mobiliare membre ale Asociaţiei Bursei.

Preview document

Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 1
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 2
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 3
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 4
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 5
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 6
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 7
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 8
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 9
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 10
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 11
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 12
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 13
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 14
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 15
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 16
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 17
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 18
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 19
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 20
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 21
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 22
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 23
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 24
Tipuri de Tranzacții Bursiere - Pagina 25

Conținut arhivă zip

  • Tipuri de Tranzactii Bursiere.doc

Alții au mai descărcat și

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Bursa de Valori București - analiză tehnică

VALORILE MOBILIARE ŞI COTAREA LOR LA BURSA DE VALORI 1.1. Tipuri de valori mobiliare Nu există în nici o jurisdicţie din lume, o definiţie...

Bursa de Valori București

INTODUCERE Orice economie naţională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe...

Studiu de caz asupra bursei și tranzacțiilor din cadrul pieței titlurilor financiare

Capitolul I. PIAŢA TITLURILOR FINANCIARE 1. Piaţa de capital. Descriere, trăsături specifice 1.1. Conceptul de piaţă de capital Piaţa de...

Bursa de Valori

1. Introducere Orice economie naţională, indiferent de nivelul său de dezvoltare, este caracterizată de existenţa şi funcţionarea unor pieţe...

Tranzacții Bursiere

Definirea,structura tranzacţiilor bursiere La modul general, tranzacţia este definită ca o convenţie între două sau mai multe părţi, prin care se...

Tranzacții Bursiere

INTRODUCERE Apariţia şi formarea burselor de mărfuri este rezultatul procesului evolutiv firesc care a început în urmă cu aproximativ 2000 de ani...

Tranzacții Bursiere

I.Tipuri de tranzacţii bursiere În sens larg, tranzacţiile bursiere cuprind toate contractele de vânzare-cumpărare de titluri şi alte active...

Piețe de Capital și Managementul Portofoliilor

CAP. I. TEORIA PIEŢELOR FINANCIARE 1.1. NOŢIUNILE DE CAPITAL REAL ŞI CAPITAL FINANCIAR Ideea generică: capitalul văzut ca o marfă...

Ai nevoie de altceva?