Titluri de stat

Introducere

Având în vedere definiţia generală dată conceptului de piaţă financiară, ca reperzentând spaţiul în care se întâlnesc cererea şi oferta de resurse financiare, putem să particularizăm şi să ne îndreptăm atenţia asupra unui alt segment al acestuia, respectiv piaţa titlurilor de stat. Unul dintre principalii actori de pe piaţa titlurilor de stat este statul, el fiind exponentul cererii de resurse financiare. Practic, pe această piaţă sunt satisfăcute necesităţile de finanţare ale entităţilor guvernamentale (instituţii aparţinând administraţiei publice centrale, regionale sau locale, în funcţie de structura administrativă şi de reglementările fiecărui stat în parte).

Emiterea titlurilor de stat umăreşte colectarea resurselor financiare disponibile de pe piaţa la vedere:

Finanţării deficitului bugetar (pe termen scurt sau lung), generat de realizarea unor cheltuieli bugetare mai mari decât veniturile încasate la bugetul public;

Refinanţării datoriei publice (finanţarea obligaţiilor aferente împrumuturilor de stat contractate anterior, printr-un împrumut);

Diverse obiective de investiţii de interes naţional şi/sau local (regional) care figurează în strategiile de dezvoltare la nivel naţional sau local, în diversele acorduri încheiate cu organizaţiile sau organismele internaţionale sau în planurile de investiţii ale instituţiilor publice.

Titlurile de stat constituie, prin definiţie, un titlu de credit prin care sunt atestate obligaţiile emitentului (statul) de a rambursa principalul (suma împrumutată) şi de a plăti dobânda aferentă acestuia, la un anumit termen, denumit scadenţă. Principalele caracteristici ale titlurilor de stat sunt reprezentate de următoarele:

Emitentul este statul, reprezentat de ministerul finanţelor publice, în unele cazuri de băncile centrale sau de alte entităţi guvernamentale aparţinând administraţiei publice centrale sau locale (de exemplu, primării);

De regulă, titlurile de stat sunt considerate instrumente financiare cu venit fix, deoarece, iniţial, rata dobânzii la care este contractat împrumutul este fixă. Însă, în cazul obligaţiunilor municipale emise de către autorităţile locale în vederea proiectelor de investiţii derulate în cadrul programelor de investiţii de capital ale administraţiilor publice locale, acestea sunt emise la rate ale dobânzii variabile.

Din punct de vedere al riscului, titlurile de stat sunt considerate a fi instrumente financiare cu risc scăzut, prin prisma faptului că debitorul este statul care va rambursa, în orice condiţii, suma împrumutată şi va plăti dobânda aferentă. Investitorul nu trebuie, însă, să pornească de la premisa că aceste instrumente sunt total lipsite de risc, deoarece atunci când titlurile de stat sunt tranzacţionate pe piaţa secundară, ele intră sub incidenţa riscului de piaţă, în funcţie de evoluţia cererii şi a ofertei pe acea piaţă;

Asociindu-li-se un risc scăzut, ele sunt considerate a avea rentabilitate mai scăzută în comparativ cu alte active financiare, ca de exemplu acţiunile tranzacţionate pe pieţele bursiere;

Titlurile de stat pot avea maturităţi diferite, fiind emise pe termen scurt (până într-un an de zile), pe termen mediu (rambursarea se face într-o perioadă de cinci ani) şi pe termen lung (scadenţa fiind mai mare de cinci ani). De asemenea, titlurile de stat pot fi emise în monedă naţională sau în valută, pe piaţa internă sau pe piaţa internaţională.

Titlurile de stat sunt emise, iniţial, pe piaţa primară fiind vândute, într-o primă fază, prin licitaţie de către agenţii reprezentativi ai statului (Trezorerie sau Banca Centrală), după care ele pot fi tranzacţionate pe piaţa secundară la categorii dedicate acestui tip de instrumente financiare. Cererea şi oferta pentru astfel de active depind de preţul format pe piaţa secundară şi rata dobânzii la care este emis respectivul titlu de stat.

Capitolul I - Cererea şi oferta pe piaţa titlurilor de stat

În cadrul acestui capitol ne vom îndrepta atenția asupra factorilor care influențează cererea și oferta de titluri de stat.

1.1. Factorii care influenţează cererea pe piaţa titlurilor de stat

A. Averea investitorilor. În condiţiile unei economii în expansiune, caracterizată prin creşterea volumului de investiţii, când averea investitorilor creşte, aceasta va determina o creştere a cantităţii de titluri de stat, în timp ce în condiţii de recesiune economică, atunci când veniturile şi averea investitorilor se reduc, se manifestă o scădere a cererii pentru titluri de stat. Mai mult decât atât, influenţa averii asupra mărimii cererii pe piaţa titlurilor de stat mai este determinată şi de inclinaţia spre economisire a agenţilor economici.

B. Rentabilitatea asteptată. În cazul în care, pe termen lung, se anticipează o creştere a ratei dobânzii, aceasta va determina o reducere a rentabilităţii titlurilor de stat în prezent, ca urmare a faptului că investitorii nu vor mai fi tentaţi să cumpere aceste titluri de stat, iar cantitatea solicitată se va reduce. În contextul în care investitorii previzionează o reducere a ratei dobânzii pe termen lung, aceasta va genera creşterea cantităţii cerute pentru titluri de stat în prezent, şi prin urmare, a rentabilităţii asociate.

C. Inflaţia aşteptată. Modificările înregistrate la nivelul ratei inflaţiei aşteptate pot să afecteze preţul la activele reale (de exemplu, proprietăţile imobiliare), fapt ce va influenţa şi cererea pentru titlurile de stat. Astfel, dacă investitorii vor anticipa o creştere a inflaţiei în viitor, în prezent ei vor avea un anumit comportament ce va conduce la creşterea preţurilor la activele reale şi, prin urmare, la creşterea câştigurilor de capital în expresie nominală.

D. Riscul. Titlurile de stat sunt considerate active financiare cu risc scăzut. Această caracteristică se datorează faptului că emitentul (statul) îşi va onora obligaţiile faţă de creditorii săi, prin prisma rambursării împrumutului şi achitării dobânzilor aferente., Tranzacţionarea titlurilor de stat pe piaţa secundară implică evoluţii ale preţului, iar o creştere a volatilităţii preţurilor titlurilor de stat, comparative cu volatilitatea altor active financiare, va face aceste instrumente financiare mai puţin atractive pentru investitori şi, prin urmare, cererea pentru acestea se va diminua.

E. Lichiditatea. Creşterea lichidităţii titlurilor de stat, prin creşterea numărului de tranzacţii, va conduce la creşterea cererii pentru acestea, ca urmare a faptului că numărul mare de tranzacţii permite vânzarea şi cumpărarea acestor instrumente financiare la orice rată a dobânzii. În schimb, creşterea lichidităţii la celelalte active financiare (de exemplu, acţiuni) comparativ cu cea asociată titlurilor de stat, va conduce la scăderea cererii pentru acestea.