Transpunerea în România a Normelor Uniunii Europene în Domeniul Impozitării Indirecte

I.1. REGLEMENTARE FISCALĂ ŞI ARMONIZARE

Taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă în anul 1970 în Comunitatea conomică Europeană şi a înlocuit o serie de taxe existente atunci asupra producţiei şi consumului, care îngreunau schimburile comerciale între state.

În anul 1977, prin Directiva a şasea , se pun bazele armonizării taxei pe valoarea adăugată în statele membre, legislaţie care a fost modificată ulterior. Statele membre pot aplica următoarele tipuri de cote de TVA: o taxă normală şi una sau două taxe reduse. Taxa normală de TVA nu trebuie să fie mai mică de 15%, iar taxele reduse să nu fie mai mici de 5%.

Principiul de taxare al TVA-ului este cel al consumului (destinaţiei bunurilor), taxa urmând a fi percepută asupra livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii în statul în care se consumă. Sunt supuse TVA-ului şi importurile.

În anul 2003, în urma unui bilanţ care s-a realizat în legătură cu rezultatele strategiei privind ameliorarea funcţionării sistemului TVA s-a menţionat:

- anularea, după 1 ianuarie 2003, a posibilităţilor statelor membre de a impune operatorilor intre-comunitari obligaţia desemnării unui reprezentant fiscal pentru operaţiunile efectate în alte state membre decât cele în care sunt stabiliţi;

- după 1 ianuarie 2003 toţi contribuabilii (rezidenţi şi nerezidenţi) au dreptul de a depune declaraţiile de TVA sub formă electronică;

- s-a stabilit cadrul legal pentru facturarea electronică şi stocarea electronică a facturilor;

- uniformizarea cotei reduse de TVA şi a sferei sale de acţiune.

Contribuabilii sunt persoanele care realizează în mod independent una din următoarele activităţi economice: producţie, comerţ, prestare de servicii, activităţi extractice şi agricole, profesii liberale. Contribuabili mai sunt consideraţi şi cei care se ocupă cu vânzarea unui imobil sau a unui teren. Baza de impozitare este diferenţiată în funcţie de tipul livrării de bunuri sau prestărilor de servicii.

Dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată, este acordat în statele membre ale Uniunii Europene în egală măsură pentru toţi contribuabilii, atunci când bunurile şi serviciile sunt efectuate pentru operaţiunile lor economice, efectuarea de schimburi, care dau naştere la acest drept de deducere. Se mai acordă şi operaţiunilor scutite de taxă pe valoarea adăugată, dar care dau acest drept de deducere.

În legislaţia europeană sunt prevăzute şi o serie de regimuri speciale în ceea ce priveşte TVA pentru: societăţile mici, agricultori, bunuri second-hand, opere de artă, antichităţi, aur, agenţiile de turism.

În ţările membre ale Uniunii Europene - 15 , cu excepţia Austriei, Belgiei, Franţei şi Germaniei, societăţile comerciale care au sediul social în acel stat primesc la înregistrarea lor ca firmă un număr de înregistrare TVA, care va fi utilizat în scopul deducerii TVA-ului.

S-a creat posibilitatea ca şi societăţile comerciale care nu dispun de un sediu social într-un anumit stat membru al Uniunii Europene, dar desfăşoară activităţi acolo, să solicite un număr de înregistrare TVA, pentru a-şi putea depune declaraţiile şi de a plăti TVA direct acelui stat unde îşi desfăşoară activitatea, fără a mai apela la un reprezentant fiscal.

A mai fost introdus sistemul VIES=Vat Information Exchange System, adică Sistemul de schimb al informaţiilor în domeniul TVA, care permite verificarea numărului de identificare a TVA-ului de către cei implicaţi – societăţi comerciale, autorităţi fiscale.

Ultima propunere în domeniul armonizării legislaţiei a fost introducerea unui nou sistem numit „Ghişeul unic” – o societate putând să-şi depună o singură declaraţie pentru absolut toate operaţiunile supuse impozitării TVA-ului, indiferent de statul în care acestea au fost realizate.