Tranzacțiile Bursiere

I. Definirea tranzacțiilor bursiere

Ce este bursa?

O bursa este o piața pe care se cumpară și se vând diverse titluri de valoare ca de exemplu acțiuni, obligațiuni și altele.

Bursa de valori este o instituție care mijlocește procesul de vânzare-cumparare al acțiunilor, astfel încât deținatorii de acțiuni, adică cei care dețin anumite procente din capitalul unei societăți își pot vinde acțiunile, iar cei care doresc să cumpere le pot cumpara.

Tranzacţia bursieră reprezintă totalitatea actelor de vânzare-cumpărare încheiate în ringul bursei. Tranzacțiile bursiere mai pot fi definite:

- în sens mai larg, tranzacţia bursieră reprezintă totalitatea actelor de vânzare-cumpărare realizate în ringul bursei, dar şi în afara acesteia, sub forma unor tranzacţii speciale care, ulterior, sunt consemnate prin ringul bursei.

- în sens restrâns - operațiunile derulate în incinta burselor de valori prin intermediul agenților specializați, în vederea determinării unui curs de echilibru între cerere și ofertă, conform reglementărilor pieței bursiere.

1 .Participanţii la tranzacţia bursieră sunt:

• ofertanţii de: - mărfuri fungibile şi standardizabile;

- efecte rezultate în urma actelor de comerţ (efecte de comerţ);

- valori mobiliare, de tipul: acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur, titluri de stat cu dobândă variabilă sau fixă;

- contracte, negociate iniţial pe o piaţă la termen, care devin subiect pentru: tranzacţiile speculative, tranzacţii cu instrumente financiare (monedă, valută), tranzacţii pe instrumente derivate (cu opţiuni, cu primă), pe indici bursieri.

• investitorii – care doresc să investească valorile realizate în valori cu rata profitului mai mare decât rata dobânzii;

• societăţile comerciale (corporaţii) - care atrag capital prin emisiune primară sau secundară de valori mobiliare;

• societăţile care gestionează portofolii de valori mobiliare (acţiuni şi obligaţiuni).

Elementul fundamental al tranzacției bursiere este ordinul dat de client către societatea de brokeraj sau de intermediere.

II. Modul de desfășurare al tranzacției bursiere

Elementul de bază al tranzacţiei bursiere este ordinul dat de client societăţii de brokeraj sau intermediere.

Ordinul cuprinde mai multe elemente:

1. investitorul;

2. structura obiectului tranzacţiei;

3. unitatea monetară (contractul);

4. preţul (cotaţia).

În funcţie de cotaţie, ordinele se clasifică în:

• ordine la piaţă – trebuie să fie executate de broker imediat după deschiderea sesiunii de tranzacţii, la cel mai bun preţ din momentul în care ordinul a fost transmis. Aceste ordine nu pot rămâne neexecutate, deoarece nu există limită de preţ şi nu există nici siguranţa cotaţiei dorite. Cel care dă ordinul trebuie să dispună de o cunoaştere a pieţei, astfel încât să nu aibă suprize după executarea ordinului;

• ordine cu limită de preţ - presupun transmiterea către broker a nivelului minim sau maxim de preţ acceptat. Aceste ordine trebuie executate în favoarea clientului care a dat ordinul, pentru a se obţine preţul cel mai bun (ex.: în cazul ordinului de vânzare cel mai bun preţ este preţul cel mai mare). Ordinele cu limită de preţ prezintă ca dezavantaj faptul că nu au siguranţa executării, dar au siguranţa preţului;

• ordinele de o zi (day-order) – cele mai importante ordine date de clienţi, ce au valabilitate până la închiderea şedinţei din ziua respectivă, iar dacă nu sunt executate se anulează. Există un ordin ce rămâne valabil până când clientul trimite ordinul de anulare. Societatea de interemediere are obligaţia să aducă la cunoştinţa clientului cotaţia rezultată de pe piaţă, astfel încât clientul să cunoască momentul când poate da ordinul de lichidare sau anulare;

• ordinele de întrerupere (stop-order) – sunt date pentru a limita perioada de aşteptare, la o poziţie pe care broker-ul o are în bursă la un moment dat.

Presupunere: un client a dat un ordin de cumpărare la termen de 3 luni. Cotaţia este de 200$/h.

Diferenţa dintre ordinul cu întrerupere şi cel cu limită de preţ este că preţul la care se execută ordinul cu întrerupere poate fi situat sub preţul pieţei, pe când în cazul ordinului cu limită de preţ contractul se execută numai la un preţ ce trebuie să fie situat peste preţul pieţei.