Tranziția la Economia de Piață

A trecut mai bine de un deceniu si jumÎtate de tranzitie postcomunistÎ. Starea tranzitiei obligÎ la o analizÎ mai atentÎ a procesului de transformare, mergând dincolo de stereotipuri, mituri si simplificÎri exagerate. DupÎ cum declara, în urmÎ cu câtiva ani, un official al BÎncii Mondiale, implicat în problemele tÎrilor postcomuniste, ar trebui sÎ judecÎm politica economicÎ pe baza propriilor sale merite, lÎsând la o parte prejudecÎtile intelectuale. Astfel, el remarcÎ faptul cÎ esecul reformelor “nu se datoreazÎ numai deficitarei implimentÎri a unor politici sÎnÎtoase…esecurile au o explicatie mai profundÎ în proasta întelegere a fundamentelor unei economii de piatÎ, ca si a bazelor unui proces de reformÎ institutionalΔ.

Evenimentele istorice din decembrie 1989 au adus pe prim plan problema schimbÎrii ordinii sociale existente pânÎ atunci, respectiv înlocuirea dictaturii cu democratia. În economie – o componentÎ de bazÎ a orânduirii sociale – a devenit de mare actualitate tranzitia de la economia centralizatÎ la economia de piatÎ. AceastÎ tranzitie, vizeazÎ, în primul rând, schimbarea formei de proprietate asupra mijloacelor de productie, ceea ce încÎ nu s-a enumtat cu destulÎ claritate nici pânÎ astÎzi. Initial cu oarecare timiditate, apoi din ce în ce mai pronuntat, a început sÎ se vorbeascÎ de privatizarea si de economia de piatÎ.

Despre perioada de tranzitie la economia de piatÎ se poate mentiona cÎ se obisnuia a se spune “tranzitia la economia de piatΔ, folosind mai rar notiunea de “perioada de tranzitie”, care, dealtfel, pare a fi mai adecvatÎ în cazul dat. PânÎ nu demult se considera cÎ perioada de tranzitie începe cu înfÎptuirea revolutiei politice si se terminÎ cu crearea în economie a unui sector privat dominant.

Astfel, transformarea sistematicÎ presupune efectuarea a trei categorii principale de modificÎri:

1. modificÎri institutionale si structurale – cel mai important era instituirea dreptului de proprietate privatÎ, care la rândul ei era urmatÎ de concurentÎ, iar apoi instituirea relatiei de tip contractual între agentii economici si aceasta, deoarece contractul este suportul juridic de manifestare a libertÎtii agentilor economici. Proprietatea particularÎ creazÎ premisele unei alocÎri eficiente a resurselor prin corelarea stimulentelor cu rezultatele activitÎtii economice

2. dereglementarea economiei si crearea pietelor concurentiale prin mÎsuri de liberalizare a preturilor, a cursurilor de schimb, dar si a comertului exterior. Edificarea unor piete concurentiale presupune:

- o negociere liberÎ a preturilor mÎrfurilor sau a serviciilor pe diferite piete

- crearea si protejarea concurentei. Aceste conditii garanteazÎ stabilirea de preturi corecte: remuneratorii pentru producÎtori si echitabile pentru cumpÎrÎtori

- în ceea ce priveste revizuirea rolului statului, functia acestuia este sÎ instituie regulile de joc din economie si sÎ vegheze ca ele sÎ fie respectate:

- este necesarÎ restrângerea treptatÎ a rolului statului de principal agent economic si a celui de agent unic de coordonare a raporturilor economice

- totodatÎ, statul trebuie sÎ asigure oferta de bunuri colective (educatie, sÎnÎtate, securitate internÎ)

- deci, economiile în tranzitie sunt reconstruite prin actiunea simultanÎ a fortelor pietei (actiunea liberÎ a agentilor economici), dar si prin interventia statalÎ

3. realizarea macrostabilitÎtii economice: construirea institutiilor economiei de piatÎ însemnÎ si construirea raporturilor sociale, care sÎ asigure sau nu un echilibru în tÎrile în tranzitie.

Startul tranzitiei a fost mai deficil în România decât în alte state ex-socialiste central-europene. Economia era aproape integral etatizatÎ; în formarea produsului intern brut, aportul sectorului privat era în 1989 de numai 12,8%. Sistemul de conducere, hipercentralizat si în conflict cu criteriile de rationalitate, devine complet inert la semnalele realitÎtii. Realizarea productiei în unitÎti supradimensionate confereau economiei un grad ridicat de rigiditate. Ineficienta acesteia a fost agravatÎ în anii 80, atât de continuarea investitiilor în ramuri puternic energointensive, cât si de stoparea influxului tehnologic occidental ca effect al politicii de rambursare anticipatÎ, fortatÎ a datoriei externe. Slaba motivatie a muncii, dublatÎ de politica artificialÎ a “ocupÎrii depline”, altera si mai mult competitivitatea productiei nationale. Efectul cumulate al acestor factori la constituit deteriorarea standardului de viatÎ a populutiei, pauperizarea acesteia, blocarea României într-un perimetru de subdezvoltare, compromiterea sanselor sale de a se recorda la noile evolutii ale civilizatiei.

Demontarea bruscÎ, dupÎ decembrie 1989, a sistemului de comandÎ s-a soldat într-o primÎ etapÎ cu adâncirea efectelor perturbatoare ale dezechilibrelor structurale, exacerbate de insuficienta pregÎtire a clasei politice, managerilor si în general a populatiei, pentru a actiona în conditiile democratiei si mecanismelor de piatÎ. Circumstantele neprielnice, în care a debutat în România procesul tranzitiei, explica într-o mÎsurÎ importantÎ disfunctionalitÎtile evidente ce le-au însotit. Nu însÎ integral, deoarece acestea sunt imputabile si modului cum a fost gestionatÎ reforma.

1.1 ScÎderea productiei si perioada inflatiei crescute (1990-1993): “Prima recesiune transformationalΔ

Primii ani ai post-comunismului în Romania au fost tulburati e dificultÎti economice severe, inclusiv de o scÎdere masivÎ a productiei, un interregn international si o incoerentÎ ‘sistematicÎ’ a politicilor.Interregnul international se referÎ la disparitia majoritÎtii structurilor institutionale vechi, fÎrÎ o construire rapidÎ a unor istitutii ale economiei de piatÎ. Acestea au contribuit, evident, la sporirea incertitudinii, ambiguitÎtii si volatilitÎtii din mediul economic intern.

În ciuda drumului întortocheat, s-a produs un anumit grad de schimbare institutionalÎ în acei ani; prin procese spontane, ca de exemplu privatizarea funciarÎ în masÎ si aparitia unui sector privat (care a precedat Legea 54/1990 reglementând crearea societÎtilor private – în 1991 numÎrul sociatÎtilor private a crescut rapid la 72277, având ca domenii de activitate comertul si serviciile; pânÎ la sfârsitul anului 1995 numÎrul acestora crescuse pâna la aproape jumÎtate de million), precum si prin mÎsuri “de sus”, initiate de Guvern (initierea sistemului bancar pe douÎ nivele în 1990, vânzarea întreprinderilor de stat, reglementatÎ prin Legea 15/1990 si Legea 58/1991 a