Tratatul de la Lisabona și modificările aduse structurii instituționale

Introducere

Viitorul Uniunii Europene este conditionat de succesul procesului de reforma, care implica institutiile acesteia. Sistemul institutional conceput in urma cu mai bine de 50 de ani prezenta, in acel moment, o coerenta impusa de realitati geografice, politice si juridice mai putin complexe decat acelea carora trebuie sa le faca fata, UE in prezent. Uniunea Europeana extinsa, confruntata deja cu dificutati majore(deficitul demografic, lipsa de transparenta si de comunicare cu cetatenii, lentoarea procedurala si desele blocaje), are nevoie de o reforma radicala atat la nivel institutional, cat si in planul organizarii politice. Trecerea de la o Uniune cu 15 state membre la una formata din 27 de state impune o abordare de fond, cat se poate de pragmatica, a ideii de reforma institutionala. Astfel, succesul reformarii cadrului institutional comunitar trebuie sa aiba ca premisa si criteriu de analiza ideea de extindere, cu tot ceea ce implica acest proces.

Incercarile de reforma institutionala, care au marcat momentele Amsterdam si Nisa, au avut o contributie importanta la obiectivul general de redobandire a unei coerente instittionale, care trebuie sa raspunda noilor realitati geopolitice. O contribuite insemnata au avut si Conventia privind viitorul Europei, precum si Conferinta Interguvernamentala. Desi la inceput a inregistrat un esc in procesul de ratificare, Tratatul de reforma reprezinta, de asemenea, un important instrument de reforma institutionala, inovatiile pe care le introduce contribuind la configrarea unei Uniuni Europene intarite, cu institutii si proceduri adaptate noilor realitati socioeconomice.

Rezumat

Tratatul de reforma al UE nu aduce shimbari majore in privinta cadrului institutional al UE cu exceptia presedintelui Consiliului European, ministrului de externe al UE(de facto), , extinderii codeciziei si votului cu majoritate calificata(unde vor exista doar 2 praguri). Au ramas de solutionat, procedura de rotatie a presedentiei Consiliului de Ministri si stabilirea nmarului de comisari europeni, dupa actualul mandat al Comisiei Europene.

Tratatul de reforma consfinteste un rol sporit al parlamentelor nationale in aplicarea celor doua principii fundamentale al guvernantei comunitare: subsidiaritatea si proportionalitatea. Prin modificarile de ordin institutional si procedural aduse. Tratatul contribuie la perfectionarea metodei comunitare de guvernare, bazata pe gruparea suveranitatilor, triunghiul institutional clasic, rolul major al dreptului comunitar. Referirile la instrumentele si procedurile celorlalte metode de guvernare-metoda deschisa de coordonare si cooperarea consolidata(sau metoda interguvernabila)-evidentiaza preocuparile pentru cresterea performantelor guvernantei comunitare pe cei trei piloni.