Turismul Internațional

1. Elemente teoretice privind turismul internaţional

Turismul reprezintă călătoriile de plăcere, pentru recreere. Aceasta a fost extinsă în ultimii ani pentru a include orice călătorie în afara zonei în care cineva trăieşte sau munceşte, de la călătorii de o zi până la vacanţe în străinătate.

Turismul se numără printre cele câteva fenomene ce s-au impus în epoca contemporană, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsătură caracteristică secolelor XX şi XXI.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” (călătorie), care a fost creat în Anglia în jurul anilor 1700, pentru a desemna acţiunea de a voiaja în Europa, în general, şi în Franţa, în special. Acest termen a fost ulterior preluat de majoritatea limbilor europene, cu sensul de călătorie de agrement.

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte turismul ca fiind activitatea cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unei regiuni pitoreşti sau interesante dintr-un anumit punct de vedere.

Prin turism se înţelege, în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament etc., iar în al doilea rând industria creată pentru satisfacerea tuturor serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ, şi în condiţiile protecţiei şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general.

Pe plan internaţional turismul a devenit o afacere de miliarde de dolari, cu multe economii naţionale care depind de el. În ţările dezvoltate creşte anual mai rapid decât creşterile medii ale economiei. Aportul la PIB al veniturilor din turism ajunge la (sau chiar depăşeşte) 30%.

Termenul turism este uneori folosit ca peiorativ, implicând cunoaşterea superficială a culturilor şi minunilor naturii pe care le vizitează turiştii.

În ceea ce priveşte aspectele caracteristice ale turismului, acestea se pot rezuma astfel:

1. Turismul este o activitate tripolară: economică, socială, holistică.

2. Incoming-ul turistic trebuie să fie o activitate de export.

3. Nu confundăm agenţia turistică cu agenţia de voiaj.

4. Turismul trebuie să contribuie la creşterea turistică a celor ce îl practică, îl organizează, îl susţine, contribuie. Turismul trebuie să conducă la dezvoltarea regiunilor. Turism-Investiţii-Turism.

5. Turismul trebuie să se bazeze pe valoare, lucru în echipă şi reţea.

6. Turismul trebuie să fie orientat spre client, oferind şi cerând proiecte.

7. Turismul nu trebuie să fie rigid sau lipsit de imaginaţie.

8. Turismul trebuie să fie variat, deoarece de la diversificare se ajunge la evoluţie.

9. Turismul trebuie să ducă la îmbunătăţirea relaţiilor între oameni.

10. Turismul trebuie să facă parte din conceptul de stil de viaţă sănătos.

În ceea ce priveşte factorii de influenţare a turismului, potenţialul turistic este influenţat de o serie de factori: factori naturali (care rămân, în general, neschimbaţi) şi factori economici, demografici, politici, psihologici (ce sunt caracterizaţi printr-o dinamică accentuată dar şi cu posibilităţi de dirijare în sensul dorit). Factorii naturali au rol hotărâtor în practicarea turismului, formele de relief, reţeaua hidrografică, clima, flora, fauna diferenţiază turismul în: turism montan, turism de litoral, de schi, de vânătoare etc.

Unii factori influenţează turismul pe perioade lungi de timp. Aceşti factori sunt: creşterea populaţiei globului, creşterea veniturilor populaţiei, creşterea timpului liber, modernizarea mijloacelor de transport şi comunicaţii.

Amploarea fenomenului turistic este ilustrat şi de faptul că, anual, peste 1,5 miliarde persoane, reprezentând aproape o treime din populaţia globului, efectuează călătorii în scopuri turistice, cheltuind peste 2000 miliarde $ SUA (din care peste 10 % pentru călătorii turistice în străinătate).

Turismul internaţional reprezintă 25-30 % din comerţul mondial de servicii. Principalele ţări furnizoare de turişti sunt: SUA, Germania, Franţa, Marea Britanie, Canada, Olanda, Italia, Suedia, Japonia şi altele, iar dintre ţările primitoare amintim: Spania, Franţa, Marea Britanie, Austria, Germania, Elveţia şi altele. Cele mai mari încasări din turism au fost înregistrate în Italia, urmată de Spania, Franţa, Marea Britanie, Austria, Germania, Elveţia şi altele.

Privind curentele turistice internaţionale, cea mai puternică integrare atât a ofertei, cât şi a cererii se întâlneşte pe continentul european unde peste 89% din călători provin tot din ţările europene. Principalele destinaţii sunt sudul şi vestul continentului, în timp ce cea mai dinamică evoluţie a călătoriilor aparţin Europei de Est. Continentul asiatic se situează pe locul doi ca destinaţie turistică şi ca ritm de creştere a circulaţiei turistice. În cadrul acesteia, Asia de Vest primeşte jumătate din fluxul de turişti care vizitează continentul, iar cea mai dinamică circulaţie turistică ce provine din ţările europene se îndreaptă spre Asia de Est şi de Sud.

Majoritatea turiştilor din Europa, anual, se orientează spre marele bazin de pe Coasta de Vest a Americii de Nord. Aici turismul european este dominat motivaţional de turismul de afaceri. Insulele Caraibe şi America Centrală ocupă locul doi printre destinaţiile din continentul american şi principalul curent turistic în această zonă provine din America de Nord, fiind urmat de curentul turistic al vacanţierilor europeni şi japonezi.

Pe locul patru printre destinaţiile marilor curente turistice se află continentul african. În ultimii ani s-a înregistrat o diminuare a fluxurilor turistice spre această zonă. Cele mai multe sosiri de turişti din Africa provin din ţările europene, concentrându-se în ţările din nordul continentului african (70% din total), iar recent Africa de Sud.

Al cincilea curent turistic ca importanţă cuprinde Europa de Vest şi Europa de Est la cele două capete ale fluxului turistic. Dacă la sfârşitul anului 1989 au fost înregistrate 9,8 milioane sosiri turistice de provenienţă din Europa de Vest, reprezentând o poziţie moderată, în prezent nu se mai poate vorbi de acelaşi lucru. Dat fiind faptul că majoritatea ţărilor din această zonă au cunoscut mutaţii pe plan economic şi politic, le-au adus un plus de atracţie şi din partea turiştilor consacraţi.