Turismul Montan și de Litoral

1. INTRODUCERE

1.1.TURISMUL – UN FENOMEN COMPLEX CONTEMPORAN

Activitatea turistică se numără printre cele câteva fenomene ce s-au impus în epoca contemporană, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsătură caracteristică a secolului nostru şi în special a celei de-a doua jumătăţi a acestuia.

În noianul de transformări produse în viaţa social economică după cel de-al doilea război mondial – introducerea automatizării, folosirea ciberneticii şi tehnicii de calcul cu diverse sectoare economice, industrializarea agriculturii conturarea ştiinţă ca ramură de producţie, modernizarea mijloacelor de transport, etc. – societatea omenească, indiferent de formarea relaţiilor de producţie, de sistemul social politic existent s-a industrializat la scară planetară. Societăţile industrializate, mai mult sau mai puţin dezvoltate, au ca trăsătură definitorie o importantă concentrare a populaţiei în centre urbane, în cadrul cărora, pe suprafeţe restrânse, se înregistrează aglomerări ale locurilor de şcolarizare şi de muncă ale căilor şi mijloacelor de transport, ale familiilor în blocurile de locuinţe, ale punctelor de distracţie; de asemenea societatea industrializată oferă prin organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii, prin tehnologia modernă şi concentrarea întreprinderilor producătoare – posibilităţi nelimitate de creştere a productivităţii muncii cu multiple efecte pozitive asupra membrilor societăţii, între care creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare, sporirea duratei timpului liber prin reducerea zilei şi săptămânii de lucru, prin mărirea concediilor, creşterea speranţei medii de viaţă, dezvoltarea şi modernizarea mijloacelor de informare.

Însă, în acelaşi timp, societatea industrializată are şi efecte negative asupra membrilor ei, acestea manifestându-se sub forma agresivităţii biologice (poluare, lipsa de mişcare, maladii frecvente, etc.) precum şi a celor de ordin nervos (stresul psihic, constrângerile din viaţa socială şi profesională)

De aici, şi nu numai, dorinţa şi tendinţa oamenilor societăţii contemporane de a-şi petrece timpul liber călătorind, căutând sau visând la colţuri liniştite din natură, vizitând oraşe şi sate din ţara de baştină sau din alte ţări pentru a cunoaşte oameni şi locuri, sau pentru a-şi îngriji sănătatea.

Şi cum numărul populaţiei din majoritatea ţărilor a crescut considerabil, iar influenţa factorilor distanţă - timp a fost dominată simţitor prin modernizarea mijloacelor de transport, turismul – ca modalitate de petrecere plăcută şi utilă a timpului liber – a cunoscut o „explozie” fără precedent constituind una dintre cele mai remarcabile trăsături ale epocii contemporane, dar mai ales a deceniilor şapte, opt şi nouă ale secolului XX.

România beneficiază de multiple şi variate frumuseţi naturale şi valori cultural istorice, care-i permit să ofere produse turistice de calitate şi atractivitate deosebită, competitive, în măsură să satisfacă exigenţele tuturor categoriilor de vizitatori români şi străini. De aceea, se poate spune că România este o ţară turistică, o ţară care poate oferi în acelaşi spaţiu, diversitatea montană a Elveţiei şi frumuseţea Rivierei franceze. În centrul ţării, Podişul Transilvaniei, cu livezi şi vii încărcate de rod, este înconjurat de cununa Carpaţilor. În centura Subcarpaţilor, a dealurilor şi câmpiilor, numeroase izvoare de ape minerale având calităţi terapeutice au stat la baza dezvoltării a peste 160 de staţiuni balneare. Din loc în loc, monumente – mărturii ale unor fapte din istoria zbuciumată a poporului român. La atracţiile naturale şi istorice se adaugă mulţimea realizărilor social – economice actuale de mare interes pentru orice vizitator, bogăţia creaţiilor etnografice şi folclorice precum şi ospitalitatea poporului român.

Varietatea acestor elemente, la care se adaugă baza materială modernă (hoteluri, hanuri, popasuri, restaurante, vile, pavilioane de tratament, etc) şi infrastructura turistică au permis conturarea chiar a unor zone turistice.

Dintre acestea s-au impus în circuitul turistic intern şi internaţional următoarele: litoralul românesc al Mării Negre, Moldova de Nord, Valea Prahovei, Delta Dunării, Carpaţii, Transilvania, Bucureştiul şi împrejurimile sale, Porţile de Fier, Argeş. Făgăraş, etc.

Însă eu m-am oprit asupra Carpaţilor şi Litoralului românesc, două dintre zonele cele mai frecventate de turiştii autohtoni şi străini, ele reprezentând două mari forme de turism, şi anume: turismul montan şi de litoral.

De-a lungul lucrării am încercat să evidenţiez cele mai importante aspecte care contribuie la dezvoltarea turismului montan şi de litoral, atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional.