Uniunea Economică și Monetară

1. Introducere

Pilonul principal în analiza crizei datoriilor suverane putem spune că este reprezentat de relația dintre acestea și rata de creștere sau de rata de creștere de la nivelul PIB-ului potențial. În acest sens, datoriile guvernamentale mari pot avea impact asupra ratelor dobânzii nominale sau reale din economie.

Apariția unei datorii guvernamentale mari conduce statul în cauză la creșterea cheltuielilor cu dobânzile și a altor cheltuieli cu efect multiplicator pentru creșterea economică, cum ar fi cheltuielile publice pentru investiții. Creându-se un efect de ”bulgăre de zăpadă” (unde datoriile mari duc la creșterea cheltulielilor publice care trebuie finanțate deasemenea prin noi împrumuturi) și rostogolindu-se această datorie, se poate intra într-un un cerc vicios care poate fi în detrimentul sustenabilității finanțelor publice și a condițiilor economice generale.

Dovezile empirice sugerează că nivelurile ridicate ale datoriei publice împiedică creșterea economică și descurajează acumularea de capital. Canalele prin care se întâmplă acestea sunt, în principal, posibilele creșteri ale inflației, ratele reale al dobânzii pe termen lung mai mari, investițiile private mai mici, anticiparea unei creșteri a taxării, etc. În unele cazuri, o creștere nesustenabilă a ponderii datoriei în raport cu PIB poate duce la o ieșire a fluxurilor de capital dintr-o țară și prin urmare poate contribui la o criză a sistemului bancar sau a cursului valutar.

Importanța analizei dimensiunii datoriei publice este legată mai ales de răspunsul la întrebările legate de solvabilitatea unui guvern. Un guvern este solvabil în perioada T dacă valoarea a excedentelor sale actuale și surplusurilor bugetare viitoare este mai mare decât suma stocului inițial al datoriei și valoarea a deficitelor bugetare viitoare.

Conform tratatului, în UE datoria publică nu trebuie să depășească valoarea de referință de 60% din PIB, doar dacă aceasta poate descrește într-un ritm satisfăcător ulterior. Teoretic, un guvern trebuie să fie întotdeauna în măsură să finanțeze datoriile sale prezente și viitoare prin intermediul impozitării mai mari (financiară sau non-financiară), vânzări de active (privatizare) sau reduceri ale pasivelor sale (de exemplu prin reforma legislativă a sistemului de pensii) și, astfel, să reușească să fie solvent. În practică însă, acest lucru nu este întotdeauna posibil, datorită constrângerilor politice sau economice, evidențele empirice aratând că unele țări europene sunt deja după punctul de inflexiune a curbei lui Laffer de impozitare a veniturilor, ceea ce înseamnă că acestea nu pot crește impozitele pe venit în scopul de a genera venituri bugetare suplimentare).

2. Evoluția datoriilor publice în Zona Euro și Uniunea Europeană

Dacă la început s-a considerat că lumea se confruntă cu o criză financiară, aceasta s-a extins apoi destul de rapid în economia reală și în încasările la bugetele de stat. Datoriile publice au devenit supuse atenției din partea agențiilor de rating și un prilej de fluctuație a indicilor bursieri. În graficul de mai jos se poate vedea evoluția datoriei publice (%PIB) într-o serie de state.

Criza economico-financiară din perioda 2008-2010 a lăsat asupra statelor din zona euro și din Uniunea Europeană o puternică presiune fiscală. Ponderile datoriilor publice în PIB au crescut accelerat ca o consecință directă a contracției economiilor naționale și datorită politicilor fiscale anticiclice. Creșterea împrumuturilor guvernelor din statele dezvoltate conduce la creșterea costurilor de finanțare, cu posibile efecte negative asupra finanțării private ca urmare a efectului de crowding-out asupra investițiilor private și diminuând astfel potențialul de creștere economică. În plus, creșterile ponderilor datoriilor publice au un efect negativ, acestea ducând la scădere încrederii piețelor în posibilitatea statelor de a returna împrumuturile.

Nivelul datoriei publice raportat la PIB în zona euro este așteptat să crească cu aproximativ 22% puncte procentuale până în anul 2012, de la 66,2% cât era ponderea în 2007 până la 88,5% din PIB, ceea ce echivalează cu o creștere de aproximativ o treime de la valoarea pre-criză din 2007.

În termeni nominali nivelul datoriei guvernamentale până în 2012 este așteptat să crească cu o valoare de aproximativ 2700 mld euro de la un nivel inițial în anul 2007 de 6000 mld euro. Această acumulare a datoriilor este în principal consecință a stabilizatorilor automați, a politicilor fiscal-bugetare expansioniste și a ajutorului oferit sectorului financiar din partea guvernelor.

În teorie, un guvern acumulează datorii datorită deficitelor fiscale precedente, când cheltuielile bugetare depășeau veniturile bugetare. Datoria publică poate fi exprimată ca nivel, ca nivel pe cap de locuitor sau ca pondere în PIB. Cea din urmă formă de exprimare arată informații despre mărimea datoriei guvernamentale în relația cu mărimea economiei, ceea ce reprezintă un factor cheie în determinarea capacității de a crește încasările bugetare și de a putea executa serviciul datoriei.