Uniunea Economică și Monetară

1.1. Aspecte generale

În decembrie 1991 la Maastricht a avut loc o întâlnire europeană la care s-a formulat termenii unui nou tratat. În cadrul acestui tratat care a intrat în vigoare la data de 1 noiembrie 1993, a luat naștere conceptul de „Uniune Europeană”. Unirea comunității europene s-a dovedit de-a lungul anilor a fi un pas foarte benefic pentru economia europeană, deoarece a permis îmbunătățirea cooperării în materie de politică înternă și externă precum și justiție și securitate.

Pe data de 1 ianuarie 2007, România a fost acceptată ca membră a Uniunii Europene, fapt ce a fost datorat succesului transformărilor structurale adoptate de catre aceasta, precum și îndeplinirii criteriilor de aderare la principiile modelului european.

Odata cu obținerea de către o țară a statutului de membră a Uniunii Europene, aceasta își ia angajamentul de a respecta și implementa principiile cadrului european. Una din regulile stabilite pentru țările Uniunii Europene prevede ca acestea sa adopte ulterior, dupa o perioada mai mică sau mai mare de timp moneda de circulație euro. Prin acestă prevedere, integrarea unei țări în Uniunea Europeană atrage, în mod automat, integrarea acesteia în Uniunea Economică și Monetară (UEM).

Așadar putem definii UEM ca fiind o extensie a pieței unice a UE, care implică un set de reglementări comune ce vizează produsele și libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalurilor și a forței de muncă.

2.2. Obiectivele Uniunii Economice și Monetare

Conceptul de Uniune Economică și Monetară a fost realizat datorită unei integrări economice agresive, în sens restrâns este gestionat astfel încât să încurajeze o creștere economică durabilă și un grad cât mai ridicat de ocupare a forței de muncă. În sens larg UEM urmărește realizarea unor obiectivelor ce au fost repartizate în trei etape.

Prima etapa ce s-a desfașurat între ani 1990- 1993 a avut ca obiective: eliminarea în totalitate a barierilor ce stateau în calea desfașurării tranzacțiilor monetare, creșterea eficienței gestionării politicii economice și bugetare, întarirea cooperării între bancilor centrale ale statelor membre și intensificarea convergenței economice.

Etapa a doua a început la 1 ianuarie 1994 și s-a încheiat la 31 decembrie 1998. Primul obiectiv al acestei etape a fost înființarea Institutului Monetar European, care avea doua atribuții bine definite. În primul rând urmărea menținerea la un nivel cât mai ridicat a cooperării dintre băncile centrale, iar în al doilea rând desfășura activitățiile pregătitoare necesare, pentru realizarea celui de al doilea obiectiv al acestei etape și anume constituirea Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), care avea la rândul său sarcina de a implementarea politica monetară unică în vederea întroducerii în cea de a treia etapă, a monedei unice. Pe lângă aceste sarcini cea dea a doua etapa urmărea și: implementarea interdicțiilor de finanțare a sectorului public, imbunătățirea politicilor monetare și consolidarea convergenței economice.

La 1 ianuarie 1999 a debutat cea de-a treia etapă a UEM, care are ca obiective principale stabilirea irevocabilă a cursurilor de schimb pentru monedele țărilor membre a zonei euro, introducerea monedei unice în țările din afara zonei euro și implementarea de către Banca Centrală Europeană a unei politici monetare unice. În momentul în care o țară aderă la zona euro, banca centrală a acesteia devine, implicit, parte a Eurosistemului. În această etapă pe lăngă obiectivele enunțate mai sus s-a urmărit și: intrarea în vigoare a mecanismului european al cursului de schimb (MCS) și intrarea în vigoare a Pactului de stabilitate și creștere economică.

În final aceste obiective trebuie să asigure un spațiu fără frontiere interioare în care va fie asigurată libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor.

În ceea ce privește realizarea acestor etape doar primele doua au fost finalizate. Acest lucru a fost posibil datorită acțiunilor de coordonare, supraveghere și de prevenție exercitate asupra statelor membre.

Acțiunea de supraveghere și coordonare este necesară pentru a urmări în ce măsură politicile economice ale statelor membre susțin obiectivele comune în materie de prețuri și de buget, precum și în vederea preîntampinării disfuncționalităților UEM. Acțiunile preventive sunt necesare ca economiile naționale să continue politicile axate pe obiectivele creșterii economice și stabilității. Spre sfarșitul anului, statele membre ale zonei euro își prezintă programul de stabilitate, iar țările în curs de aderare "programele de convergență". Statele membre trebuie sa prezinte planuri în care să explice cum intenționează să atingă bugete echilibrate sau excedentare.

În ceea ce privește a treia etapă aceasta este încă în curs de relizare. În principiu toate statele membre a UE trebuie să participe la această etapă finală și să adopte euro ca monedă de circulație națională. Însă nu toate statele îndeplinesc criteriile de convergență. Statele membre respective beneficiază deci de o derogare provizorie până când vor fi în măsură să participe la a treia etapă a UEM. În plus Danemarca și-a exprimat intenția de a nu participa la această etapă a UEM și prin urmare, de a nu adopta euro. În consecință, Danemarca beneficiază de o derogare privind participarea sa la UEM. Dispozițiile detaliate privind derogările sunt prevăzute în protocoalele referitoare la acestă țară anexate la tratatele fondatoare ale UE.

Aderarea statelor la cea de-a treia etapă și aderarea la euro presupune îndeplinirea unor criterii de convergență ce au fost stabilite în anul 1993 prin Tratatul de la Maastricht și anume:

- rata inflației nu trebuie să depășească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media ratelor inflației din cele trei țări cu ratele cele mai scăzute;

- rata dobânzii nu poate să depășească cu mai mult de 2 puncte procentuale media ratelor dobânzii obținute de cele mai performante trei țări din uniune, privind rata dobânzi;

- deficitul bugetar trebuie să fie mai mic de 3% din PIB;

- datoria publică nu poate depăși 60% PIB;

- rata de schimb trebuie să rămână în interiorul limitelor de fluctuație ale SME fără tensiune gravă, nici devalorizare în timpul celor doi ani care prevăd evaluarea criteriilor în vederea trecerii la moneda unică.

1.3. Avantajele și dezavantajele integrări unui stat în Uniunea Economică și Monetară

Aderarea la Uniunea Economică și Monetară s-a concretizat pentru țările membre în obținerea pe de o parte a unor avantaje dar pe de altă parte în suportarea unor neajunsuri. Deși unele dezavantaje erau bine cunoscute și previzibile, acest lucru nu le-a făcut mai usor de depășit. Dar ținând cont de faptul ca avantajele sunt consistente și de lungă durată, iar țările ce au adoptat euro ca monedă de circulație, au reușit să contracareze majoritatea dezavantajelor, putem afirma că balanța înclină către câștig.