Uniunea Economică și Monetară

Cap 1. Uniunea Economica si Monetara

1.1. Scurt istoric al Uniunii Economice si Monetare

Uniunea Europeana este rezultatul eforturilor depuse începând din anii 1950 de catre promotorii Europei Comunitare. Ea reprezinta cea mai avansata organizatie de integrare multilaterala, având posibilitatea de actiune atât în domeniul economic, social si politic, cât si în domeniul drepturilor omului si al relatiilor externe ale celor 15 state membre.

Tratatul de la Paris din 1951 a întemeiat Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO), iar tratatul de la Roma din 1957 Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA), constituind împreuna Comunitatile Europene. Tratatul de la Roma a fost modificat în 1986, prin semnarea Acordului Unic European, si în 1991, prin semnarea Tratatului asupra Uniunii, adoptat la Maastricht.

Toate aceste acte din 1951, 1957, 1986 si 1991 constituie baza constitutionala a ceea ce numim, în prezent, Uniunea Europeana (UE), stabilind între statele membre legaturi juridice care merg dincolo de relatiile contractuale între statele suverane.

Potrivit tratatului de la Roma (1957) si a dispozitiilor adoptate ulterior de catre institutiile sale, Uniunea Europeana urma sa se realizeze treptat, pe etape, mai întâi sub forma unei uniuni vamale si apoi a unei uniuni economice si monetare, implicând, în prima etapa, asigurarea liberei circulatii a marfurilor, iar în a doua etapa libera circulatie a capitalurilor, serviciilor, fortei de munca si adoptarea monedei unice în teritoriul comunitatii. Într-o etapa viitoare se prevedea si realizarea uniunii politice a tarilor membre.

În conceptia Tratatului de la Roma, Uniunea Economica si Monetara implica pe lânga unificarea politicilor economice generale si sociale ale tarilor membre si o convertibilitate reciproca totala si ireversibila a monedelor tarilor membre si apoi punerea în circulatie a unei monede unice. Prevederile referitoare la Uniunea Economica si Monetara aveau un caracter general, sarcina concretizarii lor revenind organelor comunitare create ulterior. Se aprecia ca Uniunea Vamala este o realizare prea fragila, singura nefiind în masura sa sustina edificarea pietei unice si a altor obiective cuprinse în tratat, fapt ce impunea ca Uniunea Economica sa treaca printr-o Uniune Monetara.

Dupa încheierea Tratatului de la Roma, chiar daca initiatorii gândisera crearea unei monede comune, activitatea Comunitatilor Europene se desfasura pe baza prevederilor aranjamentului de la Breton Woods si a sistemului de cursuri fixe. Pâna în 1958 a functionat Uniunea Europeana de Plati, un sistem de clearing multilateral. În 1970 a fost publicat Planul Werner, care continea principalele elemente ale unei Uniuni Monetare Europene, ce urma a fi realizata în 3 etape, pe o perioada de 10 ani. Se avea în vedere: o convergenta a politicilor economice, convertibilitatea totala si ireversibila a monedelor, stabilirea unei paritati fixe între acestea, eliminarea marjelor de fluctuatie a cursurilor, completa liberalizare a miscarilor de capital si adoptarea unor linii directoare pentru adoptarea bugetelor nationale. Singurul rezultat al planului a fost crearea, în 1972, a sistemului european de flotare controlata între limite înguste a cursului de schimb al monedelor participante, supranumit “sarpele valutar”, prin care statele membre îsi luau angajamentul de a nu permite fluctuatii ale cursurilor de schimb mai mari de +/-2,25% în raport cu dolarul SUA. Ca urmare a incidentelor din economia mondiala de la începutul anilor ’70, dupa doi ani de la crearea sa, în acest sistem mai ramasesera doar marca germana, monedele din Benelux si coroana daneza.

La 13 martie 1979, în urma acordului intervenit între presedintele Frantei, Valéry Giscard d’Estaing, si cancelarul Germaniei, Helmut Schmidt, intra în vigoare Sistemul Monetar European (SME), bazat pe principiul paritatilor fixe, dar ajustabile între monedele nationale, la care participa toate statele membre ale Comunitatilor, cu exceptia Marii Britanii. În cadrul sistemului se introduce ECU-ul (”European Curency Unit”), unitate de cont si instrument de plati si de rezerva, la care se raporta fiecare moneda participanta. ECU însusi era constituit dintr-un “cos” al monedelor nationale participante, ponderea fiecareia fiind direct legata de puterea economica a statului respectiv. Sistemul Monetar European s-a constituit pe parcurs într-un instrument pentru lupta împotriva inflatiei, a redus imprevizibilitatea evolutiei cursurilor si variabilitatea ratelor dobânzii.