Uniunea Economică și Monetară Europeană

INTRODUCERE

În lucrarea de faţă am încercat prezentarea şi tratarea principalelor probleme monetare cu care se confruntă țările care nu intrat încă în UEM în politica dusă pentru a se integra în aceasta.

Uniunea Economică şi Monetară Europeană”(UEM), cunoscută şi sub denumirea de “zona euro” sau “Euroland”, a luat fiinţă la 1 ianuarie 1999, odată cu apariţia monedei unice europene: euro. Această uniune este cea mai avansată formă de integrare economică, cunoscută până în prezent în lume, realizată de ţări independente din punct de vedere politic.

Lucrarea este structurată pe trei capitole: „Procesul de unificare monetară europeană”, „Extinderea Uniunii Economice ”și „Monetare și Perspective pentru România”.

În primul capitol am prezentat pașii care s-au parcurs până la formarea UEM, mai concret în primul subcapitol am vorbit despre Sistemul Monetar Europeam, urmând prezentarea UEM, în cel de-al doilea subcapitol, iar în ultimul subcapitol am pus în evidență importanța monedei unice euro și etapele introducerii acesteia.

Cel de-al doilea capitol include etapele aderării la UEM și perspectivele extinderii acesteia cu privire la țările care nu au adoptat euro și cazul noilor state membre care au adoptat euro.

Ultimul capitol vizează perspectivele România din punct de vedere al intrării în UEM, prezentând în primul subcapitol etapa de după accederea României la UE iar în cel de-al doilea etapa participării României la ERM II.

O uniune monetară se poate caracteriza prin existența unui monede comune care circulă în toate țările membre sau a unei monede unice, cum este cazul euro, moneda unică europeană care a fost introdusă începând cu 1 ianuarie 1999.

Capitolul 1.

PROCESUL DE UNIFICARE MONETARĂ EUROPEANĂ

Uniunea Economica si Monetara (UEM) este procesul prin care politicile economice şi monetare ale statelor membre ale Uniunii sunt armonizate ȋn scopul introducerii monedei unice. Ȋn perioada de criză a sistemului internaţional de la Bretton Woods care a ȋnceput ȋn anii 1970, a avut loc crearea Uniunii Economice şi Monetare (UEM) fiind rezultatul unui proces ȋndelungat.

O prima propunere de constituire a unei zone monetare europene a avut loc în anul 1969 la Haye (Consiliul European). Ȋn anul 1970 apare „Raportul Werner” , care a recomandat, crearea a ceea ce s-a numit „şarpele valutar”.

Ȋn anul 1972, nouă ţări europene: Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Belgia, Olanda, Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca, au decis să limiteze la ±2,25% fluctuaţiile cursurilor reciproce al monedelor lor, în condiţiile flotării libere a acestora faţă de dolarul american. Datorită acestei constrângeri, sistemul a fost numit „şarpe valutar".

Astfel politica SUA continuă sa fie inflaţionistă, din această cauză parităţile nu pot fi fixe, iar dolarul continuă să se devalorizeze, ceea ce duce la părăsirea rând pe rând a şarpelui valutar: Italia şi Marea Britanie ȋn anul 1973, Franţa ȋn anul 1974 intrând din nou ȋn sistem ȋn 1975, după care părăseşte sistemul ȋn 1976. Până la urmă, în „şarpele valutar" au mai rămas doar marca vest-germană şi câteva monede strâns legate de aceasta, iar, ca urmare, acest mecanism a fost abandonat.

După ce a avut loc conferinţa de la Kingston (Jamaica), în anul 1978, şefii de stat europeni s-au întâlnit la Copenhaga şi au decis crearea unei zone de stabilitate monetară în Europa. Pe baza acestei conferinţe, în 1979, s-a hotărât crearea „Sistem Monetar European" (SME).

După şocul petrolier din 1973 - 1974 şi experienţa nereuşită a şarpelui valutar care nu a rezistat crizei internaţionale de la sfârşitul anilor 1960 începutul anilor 1970, crearea SME a fost privită cu multe rezerve. Cu toate acestea, SME a funcţionat până ȋn anul 1999, când a fost introdus euro. De fapt, el continuă să funcţioneze şi în prezent într-o formă modificată, sub forma „Sistemului Monetar European bis" (SME II) .

„Actul European" (1985), realizarea pieţei unice, aprobarea „Raportului Delors" (1989) încheierea „Tratatul de la Maastricht" (1992) sunt alţi paşi importanţi în sensul constituirii UEM.

1.1.Sistemul Monetar European (SME)

„Sistemul Monetar European" (SME) a fost creat ȋn 1979, la acesta au participat iniţial ţările din „şarpele valutar", cu excepţia Angliei, Germaniei, Italiei, Luxemburgului, Belgiei, Olandei, Irlandei şi Danemarcei, urrmând ȋn 1989, să adere şi Spania, care a obţinut pentru moneda sa o bandă de fluctuaţie extinsă (± 6%).

Ȋn anul următor, Italia a extins şi ea banda de fluctuaţie a lirei italiene la ± 6%, apoi în anul 1990 la SME a aderat Anglia, iar in 1992, Portugalia. Ȋn septembrie 1992, Anglia şi Italia însă părăsesc acest sistem; la rândul lor, atât moneda Spaniei şi a Portugaliei s-a devalorizat ȋn repetate rânduri. Ca urmare, banda de fluctuaţie a fost extinsă la ± 15%, marca vest-germană şi guldenul olandez rămânând în continuare în banda iniţială ( ± 2,25%). Austria a aderat la SME în anul 1995, în anul 1996 a intrat Finlanda, iar ȋn noiembrie 1996, lira italiană a revenit, la rândul său, în SME.

Principalele componente ale sistemului au fost:

- unitate de cont europeană (ECU) utilizată ȋn decontările fiananciare;

- un fond de cooperare monetară, instituit in 1973;

- Institutul Monetar European.

- mecanismul ratei de schimb;

Ecu (European Currency Unit) a fost introdus în anul 1975 ca unitate oficială de cont a Comunităţii Europene înlocuind Unitatea Europeană de Cont. Din punct de vedere al structurii, ECU a reprezentat o monedă nominală, de fapt un coş monetar constituit în funcţie de puterea economică a statelor membre participante la constituirea acestuia.

Consiliul European de la Madrid, din decembrie 1995 a decis ca numele dat monedei europene să fie acela de euro , nume care simbolizează Europa şi care să fie acelaşi în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene.