Uniunea Europeană

1.Scurt istoric

Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare care a început în anul 1951 ,fiind creată cu scopul de a se pune capăt numărului mare de războaie sângeroase duse de ţări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial. Începând cu anul 1950, ţările europene încep să se unească, din punct de vedere economic şi politic, în cadrul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, propunându-şi să asigure o pace durabilă. Cele şase state fondatoare sunt Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda.

Istoria Uniunii Europene, aşa cum rezultă din Raportul general asupra activităţilor Uniunii Europene, se bazează pe cronologia celor mai importante realizări ale Uniunii şi instituţiilor sale. De la declaraţia lui Robert Schuman, din anul 1950, până la primele valuri de aderare din anii 70 şi 80, de la instituirea Pieţei Unice în 1993 până la lansarea monedei euro în 1 ianuarie 1999 şi deschiderea negocierilor de aderare cu ţările Europei Centrale şi de Est.

1. La 9 mai 1950 Declaraţia Schuman propunea instituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) care a devenit realitate prin Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951. Acesta a creat o piaţă comună a cărbunelui şi a oţelului între cele şase state fondatoare (Belgia, Republica Federală Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos). Scopul, în urma celui de-al doilea război mondial, era de a asigura pacea între popoarele europene învingătoare şi cele învinse şi de a le apropia, facilitându-le colaborarea de pe poziţii egale în cadrul unor instituţii comune.

2. La data de 25 martie 1957, prin Tratatul de la Roma, cei şase au hotărât să instituie Comunitatea Economică Europeană(CEE) bazată pe o piaţă comună mai extinsă, incluzând o gamă largă de bunuri şi servicii. Taxele vamale între cele şase state au fost eliminate în totalitate la data de 1 iulie 1968, iar în cursul anilor 60 au fost create politici comune, în special în domeniul comerţului şi al agriculturii.

3. Acest proiect a avut un succes atât de mare, încât Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit au decis să se alăture Comunităţii. Prima extindere, de la şase la nouă membri, a avut loc în 1973. În acelaşi timp s-au aplicat noi politici sociale şi de mediu , iar în 1975 s-a înfiinţat Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

4. În iunie 1979, s-a realizat un pas decisiv pentru Comunitatea Europeană prin organizarea primelor alegeri prin sufragiu direct pentru Parlamentul European. Aceste alegeri se organizează o dată la cinci ani.

5. În 1981, Grecia s-a alăturat Comunităţii, urmată de Spania şi Portugalia în 1986. Astfel a fost consolidată prezenţa Comunităţii în Europa de Sud, urgentând nevoia de extindere a programelor de ajutor regional.

6. Recesiunea economică mondială de la începutul anilor 1980 a adus cu sine un val de „europesimism”. Cu toate acestea, speranţa a renăscut în 1985 când Comisia Europeană, sub preşedinţia lui Jacques Delors, a prezentat Cartea albă privind calendarul pentru realizarea pieţei unice europene până la data de 1 ianuarie 1993. Acest ţel ambiţios a fost inclus în Actul Unic European semnat în februarie 1986 şi intrat în vigoare la data de 1 iulie 1987.

7. Structura politică a Europei s-a schimbat categoric odată cu căderea zidului Berlinului în 1989. Aceasta a condus la unificarea Germaniei în octombrie 1990 şi democratizarea ţărilor Europei Centrale şi de Est prin eliberarea de sub controlul sovietic. Uniunea Sovietică a încetat să existe în decembrie 1991.

În acelaşi timp, statele membre negociau noul Tratat privind Uniunea Europeană care a fost adoptat în decembrie 1991, la Maastricht, de către Consiliul European format din şefi de stat şi de guvern,. Acesta a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul a creat Uniunea Europeană (UE), adăugând domenii de cooperare interguvernamentală structurilor comunitare integrate existente.

Tratatul de la Maastricht

Tratatul privind Uniunea Europeană a fost semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.

Tratatul marchează trecerea la o nouă etapă în procesul de creare a unei "uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei", depăşind obiectivul economic iniţial al Comunităţii.

Tratatul a instituit o Uniune Europeană formata din cele 12 state membre ale Comunităţilor Europene: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia şi Spania, la care au aderat apoi încă 15 state (în 1995: Austria, Finlanda şi Suedia, în 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, în 2007: Bulgaria şi Romania).

Conform Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeană are la bază trei piloni:

Pilonul I: Comunităţile Europene, îngloband cele trei comunităţi existente: Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) şi Comunitatea Economică Europeană (CEE), a cărei denumire este schimbată în Comunitatea Europeană;

Pilonul II: Politica externă şi de securitate comună (PESC);

Pilonul III: Cooperarea în domeniul Justiţiei şi al afacerilor interne/Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală (CPJMP).

Conţinutul tratatului

Uniunea monetară şi economică

Principalul obiectiv al tratatului este crearea Uniunii Economice şi Monetare în trei etape/faze.

Prima fază, care debutează la 1 iulie 1990, implică:

libertate totală de circulaţie a capitalurilor în cadrul Uniunii (anularea controlului de schimburi valutare);

sporirea mijloacelor destinate înlăturării dezechilibrelor între regiunile europene (fonduri structurale);

convergenţa economică, prin intermediul supravegherii multilaterale a politicilor economice ale statelor membre.

A doua fază debutează la 1 ianuarie 1994. Aceasta prevede:

înfiinţarea Institutului Monetar European (IME) la Frankfurt; IME este compus din guvernatorii băncilor centrale ale ţărilor membre UE;

independenţa băncilor centrale naţionale;

reglementarea privind reducerea deficitelor bugetare.