Uniunea Europeană și paradisurile fiscale

In contextul actual dificil in care se prezinta economia statelor UE, implementarea si armonizarea de reguli si masuri fiscale menite sa imbunatateasca si sa favorizeze dezvoltarea economica sunt un deziderat declarat. Tot mai frecvent se pune in discutie problema zonelor asa-numite ''paradisuri fiscale" care se afla la limita legalitatii. Asemenea zone sunt entitati juridice ce acorda avantaje fiscale societatilor ce isi stabilesc sediul social sau persoanelor care isi au rezidenta pe teritoriul lor.

Paradisurile fiscale presupun infiintarea centrelor economice ''offshore'' care au activitate prospera intr-o lume a concurentei intre jurisdictii pentru atragerea investitiilor pentru care se da o lupta acerba pentru gasirea celor mai bune solutii pentru sporirea competitivitatii. Astfel de paradisuri exista si intre granitele Uniunii Europene precum: Andorra, Lichtenstein, Cipru, Elvetia, Gibraltar, Monaco.

Cap. 1 Aparitie, definire concepte

Fenomenul aparitiei paradisurilor fiscale dateaza inca din antichitate. Astfel comerciantii care soseau in Grecia pentru diverse schimburi foloseau insulele din apropierea Atenei in scopul depozitarii marfurilor. In acest mod, acestia evitau plata impozitului de 2%, impus de catre cetate tuturor importatorilor si exportatorilor. Un alt moment in evolutia acestui fenomen il reprezinta sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial, cand se remarca o multiplicare a numarului filialelor unei societatilor-mama in strainatate, care permiteau anumite amanari fiscale, fiind in acelasi timp si un refugiu pentru capitalurile destinate a fi reinvestite sau repatriate.

Franta a fost primul stat occidental care a oferit informatii catre specialisti si publicul larg prin Raportul Gordon, publicat de ministrul francez la Finantelor din anul 1983.

In acest raport paradisul fiscal se defineste ca fiind: ''orice stat sau teritoriu ce este considerat ca atare si care se vrea astfel". Un alt teoretician din domeniul finantelor, Roger Brunet, este de parere ca paradisurile fiscale sunt acele tari in care societatile economice ori persoanele fizice ''au impresia de a fi mai putin impuse decat altundeva''. Exista doua curente de opinie in literatura de specialitate contemporana. Cel dintai defineste termenul paradis fiscal ca fiind ''jurisdictii-state'' care adopta o legislatie menita sa faciliteze persoanelor fizice si/sau juridice evitarea reglementarilor obligatorii existente in teritoriul unde ele isi desfasoara activitatea economica de substanta. O caracteristica interesanta este aceea ca paradisul fiscal are posibilitatea de a emite si aplica o legislatie proprie. Numeroase state si-au luat precautia pe plan legislativ de a putea sa nu tina seama de acele tranzactii comerciale intre agentii economici, care nu au scop economic obiectiv.

Notiunea de ''offshore'' in acest curent de opinie este explicat ca fiind cumunitatea comerciala care exploateaza paradisul fiscal. Astfel paradisul fiscal este reprezentat de catre stat care pune la dispozitie o legislatie favorizanta iar centrul financiar ''offshore'' este constituit de agentii economici care profita de aceasta legislatie.

Opinii care se incadreaza in al doilea curent doctrinar considera paradisurile fiscale ca fiind state care dezvolta deliberat o legislatie menita sa atraga capitalurile financiare internationale. Cauza principala a apritiei paradisurilor fiscale si a centrelor financiare ''offshore'' este competitia fiscala internationala. Se pune accent mai mare pe centrele financiare offshore care sunt definite ca si ''orase , teritorii sau state care, in mod deliberat fac eforturi de atragere a capitalurilor straine nerezidente, permitandu-le acestora intrarea libera si adoptand o atitudine flexibila fata de impunerea fiscala si alte astfel de reglementari.''

Caracteristicile principale ale definitiilor care se inscriu in acest al doilea curent doctrinar sunt:

- fiscalitate foarte favorabila (uneori rata de impunere fiscala este zero);

- orientarea catre fluxurile financiare internationale (prin schimburile cu nerezidentii);

- legislatie foarte flexibila (in sensul reducerii la minim a supravegherii de catre institutiile statale).