Valorificarea Rezultatelor Activității de cercetare-dezvoltare-inovare în Sectorul Tehnologiei Informației

1. ROLUL SECTORULUI TEHNOLOGIEI INFORMAŢIEI ŞI COMUNICAŢIILOR ÎN CONSTRUIREA SOCIETĂŢII BAZATE PE CUNOAŞTERE

Societatea contemporană se deosebeşte sensibil de cele care au precedat-o prin rapiditatea procesului de înnoire, de schimbare. Procesul inovaţional, de introducere permanentă a noului, a rezultatelor creaţiei ştiinţifice şi tehnice în viaţa economică, de acceptare şi aplicare a ideilor sub forma proceselor, sistemelor sau serviciilor constituie o condiţie esenţială a progresului economico- social. Pe măsură ce creşte vârsta omenirii se reduce durata de viaţă a conceptelor şi categoriilor economice, a produselor şi serviciilor care contribuie la satisfacerea nevoilor sociale. Procesul inovaţional nu numai că se accelerează, dar se produce într-o lume din ce în ce mai complexă, cu un grad ridicat de interdependenţă, în care noutăţile se difuzează rapid. În zilele noastre schimbările se intensifică permanent şi au un impact din ce în ce mai profund asupra organizaţiilor din toate domeniile de activitate. Stabilirea comportamentului acestora devine tot mai dificilă în condiţiile accentuării caracterului imprevizibil şi ale ritmului accelerat al schimbărilor.

Progresele semnificative înregistrate în ultimii ani susţin tranziţia de la era industrială la cea post-industrială, adică trecerea la noua societate bazată pe cunoaştere, în care procesul de inovare devine determinant. Noua economie presupune încurajarea creării şi dezvoltării întreprinderilor inovative cu o structură de cunoaştere proprie. În contextul noii economii, inovarea este capacitatea de a asimila şi de a converti cunoaşterea nouă pentru a îmbunătăţi productivitatea (productivitatea resurselor, a energiei, a materialelor înaintea productivităţii muncii) şi pentru a crea noi produse şi servicii (Drăgănescu, n.d.: 48).

Creşterea cantităţii şi calităţii produselor şi serviciilor realizate, ridicarea nivelului eficienţei economice, organizarea superioară a producţiei şi circulaţiei bunurilor etc. sunt de neconceput fără introducerea pe scară largă a noutăţilor ştiinţifice şi tehnologice în viaţa economică. În mediul economic global competiţia devine mai acută şi mai complexă, iar schimbările tehnologice rapide scurtează ciclurile de viaţă ale produselor. Tocmai de aceea, capacitatea unei firme de a genera noi bunuri şi/sau servicii sau de a le îmbunătăţi şi a le distribui cât mai rapid dobândeşte o importanţă vitală pentru asigurarea competitivităţii ei.

Azi se poate considera, fără teama de a greşi, că singura sursă a avantajului competitiv este inovarea, în sensul cel mai larg al noţiunii. Ea se poate referi la înnoirea produsului sau serviciului, tehnologiei, echipamentelor, proprietarului, managementului, comercializării, finanţării, personalului, informaţiilor etc., iar prin opţiunea strategică a firmei se prevede tocmai modalitatea de inovare prin care se realizează de facto avantajul competitiv. În unele sectoare de activitate inovarea este singura cale de asigurare a supravieţuirii firmei pe piaţă şi nu un mijloc de a-şi asigura o poziţie privilegiată (cum este cazul industriei de calculatoare), în timp ce în alte sectoare gradul de inovare este în mod tradiţional foarte scăzut, firmele utilizând alte mijloace pentru obţinerea competitivităţii economice.

Cercetarea ştiinţifică şi inovarea reprezintă pârghii esenţiale pentru ridicarea nivelului

economic al fiecărei naţiuni şi influenţează în mod decisiv adaptarea întreprinderilor dintr-o ţară la schimbările care au loc pe plan mondial. De aceea, managementul oricărei organizaţii trebuie să stimuleze activitatea creativă, iar schimburile economice să aibă ca obiect atât produse şi servicii, cât şi noi idei, noi rezultate ale activităţii inovatoare. În contextul actual, cercetarea ştiinţifică, inovarea şi schimbările tehnologice devin surse importante de modernizare structurală a industriei româneşti şi a economiei naţionale în ansamblul său.

În istoria societăţii industriale dezvoltarea maşinii de calcul este unică. Nici o altă realizare tehnică nu a înregistrat progrese atât de rapide după inventarea sa. Azi calculatoarele se utilizează pe scară largă: la birou, la domiciliu, în gări, în bănci, în şcoli, spitale, parcuri de distracţii etc. Cu o generaţie în urmă nu existau CD-uri, DVD-uri, cabluri TV, ATM-uri sau calculatoare personale portabile. Calculatoarele erau aparate, maşini de dimensiuni mari şi era necesar să fie plasate într-un spaţiu climatizat pentru a funcţiona în condiţii optime. Dintre toate tehnologiile importante apărute după revoluţia industrială (maşina cu aburi, electricitatea, produsele chimice de sinteză şi motorul

cu ardere internă) tehnologiile informatice sunt cele care au cele mai vaste ramificaţii. Ele au pătruns în toate domeniile de activitate mai rapid decât s-a întâmplat acest lucru cu oricare dintre vechile tehnologii.

Este unanim recunoscut faptul că informaţia este omniprezentă în activităţile umane,

tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor fiind în plină dezvoltare, transformând profund modul de a munci şi de a trăi al oamenilor. Utilizarea calculatoarelor în toate domeniile de activitate şi ritmul rapid de evoluţie tehnologică a acestora sunt aspecte semnificative ale actualei revoluţii informatice. Convergenţa dintre calculatoare, internet şi telecomunicaţii constituie un vector important al societăţii informaţionale, în care colectarea, stocarea, prelucrarea şi utilizarea cunoştinţelor şi informaţiilor joacă un rol decisiv. Motorul societăţii informaţionale este infrastructura informaţională şi de comunicaţii, care înglobează în sens larg calculatoarele şi software-ul de bază, infrastructura de comunicaţii, resursele informaţionale de interes general (nomenclatoare, registre generale, bănci de date de interes public), susţinute de cadrul normativ şi instituţional necesar pentru construirea infrastructurii şi asigurarea accesului larg la aceasta în condiţii de maximă performanţă, securitate, confidenţialitate şi la preţuri accesibile.

Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a devenit parte integrantă a vieţii cotidiene, a activităţilor economice şi sociale. Dezvoltarea microprocesoarelor, memoriilor, a software-ului, a tehnologiilor de comunicaţii permit construirea de reţele de calculatoare capabile să conecteze pe oricine în orice loc, prin intermediul internetului şi tehnologiilor specifice.

Utilizarea tehnologiei informaţiei conduce la diseminarea rapidă a informaţiilor, a

cunoştinţelor, la implementarea mai rapidă a inovaţiilor şi la progres social şi implică luarea în considerare a multiplelor aspecte ce o caracterizează:

- tehnice, referitoare la hardware şi software, la vulnerabilitatea sistemelor informatice;

- manageriale, de mare utilitate în stabilirea strategiilor de afaceri;

- legale, concretizate în reglementări noi şi în impunerea aplicării eficiente a prevederilor

legale;

- educaţionale, în sensul că utilizatorii tehnologiei informaţiei trebuie să devină conştienţi de funcţiile şi efectele potenţiale generate de mijloacele tehnice utilizate şi să înveţe cum şi când le pot folosi în siguranţă;

- etice (etica informaticienilor);

- de piaţă, competiţia şi cererea utilizatorilor de mijloace tehnice generând o serie de

perfecţionări tehnice, atât în domeniul hardware-ului, cât şi în cel al software-ului.

Trecerea de la economia bazată pe capital la cea bazată pe informaţie şi mai mult, pe cunoaştere, implică utilizarea unor instrumente informatice adecvate, care să permită accesul rapid la informaţii şi valorificarea corespunzătoare a acestora. Ansamblul acestor instrumente (hardware şi software), împreună cu infrastructura de comunicaţii prin cablu este cunoscut în literatura de specialitate sub numele de tehnologia informaţiei (IT). Produsele IT sunt un rezultat al folosirii tehnologiei informaţiei şi pot fi tangibile, intangibile sau o combinaţie tangibil-intangibil. Nu de puţine ori, un produs IT este o combinaţie de hardware, sisteme software, aplicaţii software (care pot fi comandate separat sau sub formă de pachete de programe), software şi echipamente de comunicaţii, livrări de servicii de instruire şi de susţinere, în conformitate cu procedurile aplicabile, precum şi materiale consumabile (suport material şi suport magnetic) (Johnson et al., 1994).

Produsul software este o creaţie intelectuală care cuprinde programe, proceduri, reguli şi orice documentaţie asociată referitoare la funcţionarea unui sistem de prelucrare a datelor (ISO

9000-3:1997). El este un ansamblu de programe, proceduri şi documentaţie asociată pentru calculator, precum şi date destinate livrării către utilizator. Produsul software include documentaţia de instalare şi operare, documentaţia de utilizare şi întreţinere, procedurile de utilizare şi materialele de instruire.