Andreea Raducan

Argument

Gimnastică sportivă este unul dintre cele mai frumoase sporturi, oferind un spectacol de mare virtuozitate, măiestrie şi artă. Ea a ajutat la cunoaşterea ţării noastre, ducând faima acestei discipline în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, ridicând sportul romanesc pe cele mai înalte culmi ale gloriei. Ce ar trebui să însemne gimnastică pentru romani? Am putea răspunde, fără modestie: mândrie şi satisfacţia că suntem cei mai buni. Povestea frumoasă a început cu Nadia Comăneci, primul 10 din istoria gimansticii, şi continuă şi astăzi. Printre gimnastele care au dus tradiţia mai departe a fost şi Andreea Raducan. Extrem de talentată la bârnă, sol şi sărituri, frumoasă gimnasta e un model de ambiţie şi devotament. Sportul este, indiscutabil, marea ei pasiune şi asta se vede în tot ceea ce face! Andreea Răducan. Un nume care nu are nevoie de prezentare.O ştim cu toţii: micuţa şi aparent fragilă, zglobie, dar în acelaşi timp o adevărată expresie a maturităţii, a ales sportul încă de la vârsta de 4 ani, iar decizia de a renunţa la performanţă a intervenit în momentul în care a simţit că nu mai poate să fie la nivelul cu care era obişnuită şi de altfel cu care îi obişnuise şi pe cei care au susţinut-o în cele mai importante momente ale carierei ei. Da! O perfecţionistă, cu siguranţă, o celebritate discretă, corect înţeleasă şi asumată.

Mărturisiri din viaţa personală

M-am născut pe 30 septembrie 1983, la Bârlad, un orăşel din Moldova, estul României.

Mai am un frate, Sorin, cu 3 ani mai mic decât mine. În Bârlad, singurele opţiuni pentru sportul de performanţă erau gimnastică şi atletismul. Tată, care în adolescenţa lui jucase fotbal, îşi dorea ca şi copii săi să urmeze o carieră sportivă. Amintirile sale despre notele de 10 ale Nadiei de la Montreal şi Moscova erau încă foarte puternice. Un motiv în plus pentru tata să mă încurajeze să fac sport. Îşi dorea pentru mine să pot ajunge în vârf, acolo unde el nu ajunsese. La 4 ani şi jumătate, în primăvara lui 1988, tata m-a luat de mână şi m-a dus la Clubul Sportiv Şcolar Bârlad.

Spre satisfacţia părinţilor, n-am fost deloc speriată de vânzoleala din jurul meu. M-am aruncat direct în "groapa cu bureţi", locul unde gimnaştii învaţa elemente de mare dificultate. Devenisem "polivalentă"! Dimineaţa mergeam la grădiniţă, iar seara aveam 3 ore de antrenament. Aşa am dus-o până la 10 ani, când distracţia de la început a devenit o treabă cât se poate de serioasă. Joacă din «groapa cu bureţi» rămăsese o amintire. Aveam doua antrenamente pe zi, dimineaţa şi seara, iar între ele, şcoală. Realizăm ca pentru a-mi vedea visul cu ochii, acela de a fi cea mai bună, trebuie să muncesc mult. Îmi dădeam seama că talentul nu era suficient. Trebuia să transpir serios la sărituri, paralele, bârna sau sol. Perseverenţă, plus talentul m-au propulsat la vârsta de 12 ani la lotul de junioare de la Oneşti. Era pentru prima dată când mă despărţeam de familie, o perioadă îndelungată. După 10 luni de pregătire, la Oneşti, visul a început să prindă contur. Împreună cu alte 10 colege, am fost selecţionata în lotul olimpic de la Deva.

Era toamna lui 1997. La Deva lucrurile erau foarte clare: aveam câte o scurtă vacanţă doar de Paşte şi de Crăciun, iar în rest şcoală şi 8 ore de antrenament pe zi. În total mă antrenam aproximativ 50 de ore săptămânal. La jumătate de an, după ce am ajuns la Deva, am concurat în prima competiţie de anvergură din viaţa mea - Campionatele Europene de junioare de la Sankt Petersburg, Rusia 1998. De atunci şi până în decembrie 2002, când m-am retras, am participat la 2 campionate europene (Sankt Petersburg şi Paris), 3 mondiale (Tianjin, Gent şi Debrecen) şi la Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000. După retragere am absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii de Vest din Timişoara, iar în prezent urmez un master la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

“O cană de ceai cu miere îmi dă energie”

“Mănânc cu mare plăcere miere. Îmi aduce aminte de copilărie, când mama ne făcea la micul dejun, mie şi fratelui meu, pâine prăjită cu unt şi cu miere. În afară de faptul că este gustoasă, mierea este şi un aliment foarte sănătos, cu multe proprietăţi nutritive. Îmi place cea de salcâm, iar dacă nu găsesc, cumpăr orice altă miere româneasca cu condiţia să fie 100% naturală. O folosesc de mult timp în loc de zahăr şi se simte diferenţa. În plus, am constatat că nu îmi mai este pofta de dulciuri, aşa că o consider unul dintre alimentele de bază în alimentaţia mea zilnică. O cană de ceai cu miere băută dimineaţa îmi dă energie pentru toată ziua.”