Aspecte ale recuperării kinetice la bolnavii cu disfuncții respiratorii obstructive

Cap.I. INTRODUCERE

I.1. Scopul lucrării

Aerul pe care îl respirăm este esenţial pentru viaţă. Este elementul cel mai important de care are nevoie organismul uman. Putem trăi mai multe zile fără apă şi săptămâni fără hrană, dar nu putem trăi decât câteva minute fără aer. Cel mai important ingredient din aer este oxigenul. Oxigenul este necesar pentru „arderea“ alimentelor în scopul producerii energiei, deci necesar metabolismului. Este un proces ce are loc de-a lungul întregii noastre vieţi fără să conştientizăm desfăşurarea lui. In cazul inimii funcţionarea este automată şi asupra căreia nu putem avea decât un control infim, dar respiraţia deşi este automată, asupra ei putem interveni (cântatul, vorbitul).

Funcţia respiratorie este indispensabilă, vitală, pentru întreg organismul. În condiţiile vieţii moderne, confortului, sedentarismului, stresului, poluării, încălzirea globală, toate au dus la scăderea capacităţii de apărare locală şi generală a întregului organism.

Mai trebuie să adăugăm şi abuzul de antibiotice, a medicamentelor de sinteză, a neprotejării activităţilor, iradierii şi nu în ultimul rând sărăcia, subnutriţia sau alimentaţia nesănătoasă pentru organismul uman. O mâncare sănătoasă înlocuieşte de multe ori un tratament costisitor. Zarzavaturile, fructele, cerealele conţin toţi factorii nutritivi: proteine, glucide, lipide, vitamine şi săruri minerale. Am citit că ,,pentru anul 2020, se prognozează că depresia va surclasa toate bolile, va reprezenta patologia de fond a omenirii“ Televizorul ne-a înebunit. Nu mai observăm natura. Ignorăm legile naturii.

Prin programele kinetice individualizate se va îmbunătăţii capacitatea vitală a pacientului cu suferinţe respiratorii.

I. 2. Motivaţia alegerii temei

O realitate dureroasă mă îndeamnă să aleg ca temă pentru lucrare: kinetoterapia în afecţiunile sistemului respirator. M-am nǎscut şi locuiesc în oraşul Mediaş din judeţul Sibiu, oraş aflat la 12 km departare de Copşa Micǎ. Zona văii Târnava Mare, între Mediaş - Copşa Mică - Micăsasa, este una dintre cele mai poluate din Europa, zonă în care practic timp de 35 de ani nu s-a facut aproape nimic pentru a îmbunătăţii calitatea mediului aflat în continuǎ şi accentuată degradare.

Verdictul specialiştilor este unul dur: poluarea din Copşa Mică este intensă şi foarte agresivă. Spre exemplu, intoxicarea cu dioxid de sulf cauzează ameţeli, afecţiuni pulmonare acute şi chiar spasm laringian ce provoacă decesul. Acidul sulfuric format prin dizolvarea dioxidului de sulf în picăturile de rouă reprezintă cauza pentru care albinele nu pot trăi pe o suprafaţă cu raza de 15 km în jurul localităţii Copşa Mică.

Inhalat în atmosferă sau depus pe plantele consumate drept hrană, plumbul cauzează afecţiuni cronice, ca tumefierea articulaţiilor, deficienţă respiratorie sau paralizia muşchiului laringian. Cadmiul şi zincul sunt principalii vinovaţi pentru afecţiunile digestive. Nichelul este declanşatorul cancerului pulmonar. Intoxicaţia cu mercurul produce grave leziuni sistemului nervos. Iar toţi aceşti agenţi poluatori sunt prezenţi din plin în organismele locuitorilor din Copşa Mică.

În anul 1997 s-a efectuat încă un studiu care a utilizat datele cumulate de morbiditate pe 10 ani din Copşa Mică şi Axente Sever, iar populaţia luată în studiu a fost reprezentată de copii cu vârste între 7 şi 11 ani. Evaluarea stării de sănătate s-a facut prin culegere de date cu ajutorul unui chestionar completat de părinţii copiilor luaţi în studiu şi sau observat urmatoarele: prevalenta simptomelor respiratorii - rinoree (67%), wheezing (61%), tuse matinală (52%), tuse diurnă-nocturnă (45%) şi dispnee (21%) şi urmatoarele boli: pneumonie (47%), bronşită cronică (28%) şi astm bronşic (25%). În acest studiu s-au determinat unii indicatori hematologici cum ar fi: numǎrul de hematii, hemoglobină, hematocritul, tabloul sanguin, examen de urinǎ si pH.

Concluziile studiilor au fost urmǎtoarele: ţinând cont de rolul şi importanţa modificărilor respiratorii gǎsite la populaţia infantilă, ca factor determinant al statusului respirator la vârsta adultă, dar mai ales rolul nefavorabil al încarcării organismului uman cu plumb si cadmiu, acest grup populaţional este pe cale de a fi influenţat negativ în ceea ce priveşte dezvoltarea lui ca şi populatie adultă. Speranţa de viaţă a locuitorilor acestei zone continuă să fie cu 10 ani mai mică decât în restul ţării.

După aparatul cardio-vascular, terapia funcţiei respiratorii cere o atenţie deosebită din partea noastră la începutul secolului XXI.-.a. In afara medicinei alopate, afecţiunile aparatului respirator pot beneficia de un număr semnificativ de terapii complementare.

Majoritatea oamenilor de azi cunosc ce sunt: fitoterapia, aromaterapia, gemoterapia, apiterapia, balneofizoterapia, homoterapia, psihoterapia, reflexoterapia, acupunctura etc., dar o abordare deosebit de complexă şi eficace a recuperărilor afecţiunilor aparatului respirator, o realizează kinetoterapia. Ea ne oferă mijloace simple, la îndemâna fiecăruia să ne tratăm o afecţiune simplă sau mai complexă, dacă se colaborează cu doctorul, terapeutul şi se respectă un program de recuperare alcătuit ştiinţific, fără întreruperi, până la vindecare.

Colaborarea cu medicul, cu kinetoterapeutul va contribui considerabil la îmbunătăţirea calităţii vieţii (respiraţie uşoară, capacitate vitală îmbunataţită, scade oboseala la efort).