Comunicarea eficientă între antrenor și sportiv

ARGUMENT

Comunicarea face parte integrantă din viaţa noastră de zi cu zi. Viaţa noastră este plină de comunicare -vorbim, citim, gesticulăm, ascultăm, încurajăm, convingem, demonstrăm, observăm etc.; în meseria de antrenor, profesor de sport, sau instructor sportiv, comunicarea este un element decisiv.

Pentru a-i influenţa pe ceilalţi şi a te lăsa la rândul tău influenţat de ei - pentru a fi lider, antrenor sau profesor - trebuie să stăpâneşti tehnicile de comunicare verbale şi nonverbale.

Orice comunicare prin care o persoană trimite un mesaj altei persoane conţine cinci elemente de bază:

1. persoana (emiţătorul) decide să transmită un mesaj altei persoane.

2. Emiţătorul transformă (codează) gândurile într-un mesaj.

3. Mesajul este transmis (de obicei prin cuvinte rostite, dar şi prin semne nonverbale) unui receptor.

4. Mesajul este recepţionat şi interpretat (decodat).

5. Receptorul analizează mesajul şi răspunde subiectiv (de exemplu, este interesat, se înfurie, se simte eliberat etc).

Consider că comunicarea reprezintă un element de maximă importanţă pentru procesul instructiv- educativ întrucât eficienţa execuţiilor depinde atât de antrenorii care transmit informaţii cât şi de sportivii care receptează, înţeleg şi execută ceea ce înţeleg şi ceea ce simt.

Antrenorul, pentru a preda în condiţii avantajoase, trebuie să creeze în incinta spaţiului în care lucrează o atmosferă pozitivă care să favorizeze:

• relaţii sociale echilibrate în cadrul grupului, sau cu cei cu care se vine în contact;

• comportare demnă, civilizată a sportivilor în situaţii dificile apărute în realizarea activităţilor;

• respectarea autorităţii antrenorului şi a factorilor responsabili;

• încrederea şi aprecierea reciprocă între cadrul didactic şi sportiv.

CAPITOLUL I.

COMUNICAREA- OPERAŢIE A PREDĂRII

Comunicarea umană se defineşte ca fiind relaţia prin care interlocutorii se pot înţelege şi influenţa reciproc prin intermediul schimbului continuu de informaţii, divers codificate, dar şi ca proces de transmitere a informaţiilor în scopul formării reprezentărilor. Eficienţa procesului de comunicare a cunoştinţelor, în formarea deprinderilor şi priceperilor, se realizează de către antrenorul bun în situaţiile în care:

• îi face plăcere să transmită cunoştinţe;

• tratează sportivii cu multă înţelegere şi în mod egal;

• face aprecieri permanente asupra execuţiei, încurajează reuşitele şi iniţiativele pozitive;

• stârneşte interesul pentru practicarea unor ramuri, discipline sau probe sportive;

• este înţelegător cu problemele lor (sportivii socotiţi răzvrătiţi, neascultători, obraznici);

• are răbdare şi acordă timpul necesar fiecărui sportiv pentru a asigura o cât mai clară înţelegere şi a crea o motivaţie solidă.

Comportamentul şi comunicarea sunt forme esenţiale de interrelaţionare şi exprimare a personalităţii umane proprii, dar şi de influenţare pozitivă sau negativă a altor personalităţi. Mijloacele utilizate sunt extrem de diverse şi nuanţate în funcţie de mesajul care se doreşte a fi perceput şi de caracteristicile individuale. Unii autori, printre care şi E. Venzar, identifică patru tipuri de comunicare: verbală, gestuală, acţională şi comportamentală. Alţi autori de specialitate precizează că există doar trei: verbală realizată prin cuvânt, pro-verbală realizată prin caracteristicile vorbirii: voce, pronunţie, intensitate, ritm, debit, intonaţie etc. şi non-verbală realizată prin gesturi mimică.

Un element important folosit în comunicarea non-verbală este limbajul trupului care poate da informaţii suficiente despre moralul sportivilor. Umerii căzuţi, capul plecat, privirea încruntată, etc., sunt semne care indică o gândire negativă. Baterea, trântirea picioarelor, braţele încrucişate, asociate cu o grimasă, sunt semne de nemulţumire caracteristice antrenorilor. Aceste elemente pot conduce la o ineficienţă a antrenamentului. Este importantă folosirea unei gândiri pozitive orientată pe comunicare deschisă şi pregătirea cu grijă a fiecărei etape de antrenament.

Din punct de vedere non-verbal o expresie relaxată a feţei determină un răspuns asemănător şi poate conta mai mult decât cuvintele dojenitoare sau de nemulţumire. Se consideră că 60-80 % din comunicarea umană este non-verbală şi 40-20 % verbală.

Comunicarea prin care o persoană (emiţător) trimite un mesaj unei alte persoane (receptor) comportă 6 elemente:

• hotărârea/decizia de a trimite mesajul;

• codificarea mesajului de către emiţător;

• trimiterea mesajului către receptor;

• alegerea canalului prin care se transmite mesajul;

• decodificarea mesajului de către receptor;

răspunsul receptorului la mesaj