Dezvoltarea Calității Motrice

Capitolul I

INTRODUCERE

1.1. Importanta si reflectarea temei în literatura de specialitate

înotul se numara printre ramurile sportive, în care vârsta la care se obtin valoroase este mult coborâta. Se pune problema ca, învatarea înotului si pregatirea sistematice si stiintifice sa înceapa la o vârsta cât mai frageda.

Din vremea lui Connsilman (1968) citat de Marinescu, Gh., 1998, aprecierea efortului de înot s-a realizat în functie de distanta si timpii realizati, pentru stabilirea si aprecierea efortului în functie de principiile de baza ca: specificitatea efortului, progresivitatea si supraîncarcare, care aduc si modificari importante în metodica pregatirii antrenamentului.

Astfel a fost posibil sa se ajunga la o rationalizare a efortului pe zone si ceea ce este foarte important, la o distribuire metodica a cantitatii de înot pe aceste zone. Necesitatea pregatirii în zone de efort în toleranta la lactat, în prag anaerob sau putere maxima aeroba (VO2 max), cu tot ce implica ea, au avut drept urmare, antagonismele aparute între specialistii domeniului, atât la nivelul seniorilor cât si la nivelul copiilor.

Specialistii români în domeniu au încercat sa demonstreze, ca principiul eforturilor mari de volum, cu intensitate mare, este posibil a fi aplicat si la copii, fiind chiar o cerinta a pregatirii. Totodata ei au creat linii metodice a pregatirii înotatorilor a Federatiei Române de Natatie.

Privind reflectarea problematicii în literatura de specialitate, datele ce reflecta aceasta problematica se refera la pregatirea înotatorilor la diferite vârste, probleme legate de efort etc.

Datele din literatura de specialitate privind reactivitatea fizica si biochimica la copii sunt extrem de sarace, iar parerile cu privire la drumul ce

trebuie urmat în dezvoltarea de la copil la marele performer nu au întotdeauna acoperire în masuratori, fiind fundamentate pe experienta istorica, bun simt si credinte intime.

Daca în anul 1970 au existat critici nefondate cu privire la efortul la care erau supusi copiii la înot, azi conceptiile sunt cele aratate anterior. Au fost profesori care au declarat ca înotul de performanta este unul dintre cele mai stupide spoituri inventate de om. Unii au mers pâna acolo încât si-au pus public întrebarea daca nu cumva antrenamentul intensiv impieteaza buna functionare a creierului.

înca din 1963, dr. Erst jokl, fiziolog de renume mondial, membru al Comitetului de medicina sportiva al F.I.N.A., a afirmat: Copiii se pot antrena fara un risc cum se antreneaza cei mai buni înotatori ai lui Chatlile Forbes - sase sau sapte mile pe zi.

Mai multi specialisti din domeniu au studiat aceasta problematica din mai multe puncte de vedere:

- fiziologic s-a constat ca cei care se antreneaza mai mult este capabil de

performante net superioare;

- psihologic s-a constat un nivel de inteligenta superior colegilor de

clasa.

Toate aceste argumente în favoarea cerintelor si principiilor pregatirii sportive, efortul intens, face ca la înot, sariturile de la trambulina, patinaj artistic, gimnastica artistica, copiii si juniorii sa poata ajunge la performantele de valoare mondiala, pe când la celelalte spoituri juniorii se gasesc abia în faza antrenamentului de perspectiva.

Cu toate aceste argumente în favoarea eforturilor intense si maxime aplicate si la copii, literatura de specialitate îsi pune întrebarea daca antrenamentul trebuie sa fie specific actualelor probe de concurs scurte (la copii), sau probelor mai lungi în perspectiva.