Dezvoltarea Echilibrului ca și Componentă a Îndemanarii la Elevii cu Handicap Motor

CAPITOLUL I

Idealul educaţional

Idealul educaţional este una din modalitaţile prin care se exprimă corelaţia dintre societate şi acţiunea educaţională. Conţinutul idealului este social incluzînd cerinţele fundamentale ale societaţii faţă de acţiunea educaţională. Se prezintă sub forma unui proiect dinamic cu un puternic caracter raţional-filozofic fiind rezultatul unui proces de generalizare şi abstractizare a unor fenomene sociale, psihologice şi pedagogice, reale şi posibile , specifice unei epoci istorice prin care se proiectează apoi trăsăturile fundamentale ale omului pe care educaţia urmează să-l formeze.

Formarea sa ţine seama de cerinţele actuale şi de perspectivă ale societăţii ,de aspiraţiile sale în ceea ce priveşte desfaşurarea , finalitatea acţiunii educaţionale fapt pentru care conţinutul său se înbunătaţeşte continuu .

Idealul educaţional include în el modelul sau tipul de personalitate solicitat de condiţiile sociale ale unei etape istorice , fiind un proiect teoretic care orientează şi direcţionează întregul proces instructiv – educativ .

Ca organism integrat instituţional, sistemul de învăţămînt este subordonat şi integrat în structura generală a societăţii cu care are multiple interrelaţii , fiind supus unor presiuni sociale externe fapt pentru care el nu poate avea doar o structură internă .

În legea unitaţilor sistemului de învăţămînt se desfaşoară procesul de învăţămînt care, în ansamblul său cuprinde acţiuni exercitate în mod conştient şi sistematic de către educatori asupra educaţilor într-un cadru instituţional organizat, în vederea formării personalitaţii acestora în corcondanţă cu cerinţele idealului educaţional.

În legea învăţămîntului, titlul I , articolul 3 şi 4 , se consemneaza faptul că învăţămîntul urmăreşte realizarea idealului educaţional care constă în dezvoltarea liberă integrală şi armonioasă a individului uman , în formarea personalităţii autonome şi creative, întemeindu-se pe tradiţiile umaniste ,pe valorile democraţiei şi pe aspiraţiile societaţii romîneşti. Nu putem vorbi de finalitate fără a aborda problema idealului educativ.

I.Nicola distinge două componente ale idealului : una antropologică şi alta acţională .

Componenta antropologică urmăreşte formarea individualităţii armonioase , integrale , aspect ce presupune concretizarea finalităţilor şi obiectivelor diferitelor laturi ale educaţiei ( intelectuală, morală , estetică, profesională, religioasă, fizică ).

Componenta acţională trebuie să pună în valoare structurile creative ale individului , promovîndu-se ideea idealului vocaţional-creativ, Constantin Rădulescu Motru sintetizînd că „individualitatea este răsadniţă pentru sămînţa idealului iar puterea vocaţiei rezultă doar din înlănţuirea individualităţii la finalitatea nobilă a unui ideal .”

Idealul educaţiei fizice şi sportului decurge din idealul social general şi din idealul educaţional , fiind şi el o expresie a perfecţiunii . Acesta cuprinde pe de o parte expresii ale întrebărilor , ce anume trebuie să ştie individul şi cum să se prezinte din punct de vedere fizic pentru a atinge perfecţiunea , şi pe de altă parte expresii ale imaginilor pe care ni le formăm despre cîştigătorii marilor competiţii , care devin modele ale idealului sportiv deoarece într-un anume moment ei au fost mai aproape de perfecţiune .

În cadrul oricărui ideal sunt delimitate 3 dimensiuni sau origini şi anume :

sociala, psihologică şi pedagogică. Dacă în ceea ce privesc dimensiunile sociale şi pedagogice aspectelesunt relative simple şi clare , dimensiunea psihologică comportă discuţii deoarece aici nu poate fi vorba de o minimalizare a posibilităţilor particulare şi de o aplatizare a diferenţelor ce individualizează personalitatea umană.

Valoarea oricărui ideal educativ depinde de echilibrul pe care reuşeşte să-l stabilească între realitate şi posibilitate, deoarece atunci cănd cerinţele şi exigenţele acestuia depaşesc posibilităţile de realizare ale educaţiei , el devine utopic. În situaţie inversă acesta îşi poate pierde rolul său stimulator.

Idealul nu este o construcţie arbitrară , originile sale aflate în realitatea socială,

psihologică şi pedagogică dându-i un caracter dinamic .

În acest sens istoria educaţiei menţionează orientări ale acestuia în evoluţia societăţii . Idealul educaţiei fizice şi sportului a urmat şi el evoluţia modelelor culturale , fapt pentru care le amintim şi noi :

- idealul dezvoltării armonioase ( Kalokagathia ), promovat de Atena, în care

frumuseţea fizică este îmbinată cu trăsăturile moral intelectuale ale individului ;

- idealul umanist specific Renaşterii , pune accent pe dezvoltarea şi cunoaşterea individualităţii umane , a libertăţii şi demnităţii sale ;

- idealul Luminismului impune puterea raţiunii umane ca instrument de stăpânire a naturii , angajare socială şi formare a personalităţii civice .

Ca finalitate a formării personalităţii prin procesul de învăţământ şi deci şi cel de educaţie fizică se urmăreşte :

- însuşirea cunoştinţelor ştiinţifice, a valorilor culturale naţionale şi universale ;

- formarea capacităţilor intelectuale , a disponibilităţilor afective şi a

abilităţilor practice- motrice prin asimilarea de cunoştinţe umaniste, ştiinţifice,

tehnice , estetice din domeniul sportive ;

- asimilarea tehnicilor de muncă intelectuală necesară instruirii şi autoinstruirii pe durata întregii vieţi ;

- educarea în spiritual respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului , al demnităţii şi toleranţei , a schimbului liber de opinii ;

- cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile produse

ca urmare a activităţii de educaţie fizică şi sport, moral-civice a respectului pentru natură şi mediul înconjurător.