Evoluția pivotului la jocul de handball

CAPITOLUL I

Generalităţi privind dinamica efortului în lecţiile de antrenament

1.1. Introducere

în ultima perioadă, construirea modeleior de efort se realizează cu ajutorul aparaturii electronice - telemetrice - audio-vizuale de teren. Această aparatură are avantajul că înregistrează corect şi precis efectele solicitărilor fizice, tehnico-taetice, fiziologice, psihice pe parcursul meciului fără să perturbeze sau să întrerupă desfăşurarea lui. Pentru exemplificare prezentăm un astfel de model realizat de către B. Grosgeorge şi M. Buteanu (1986) cu ajutorul căruia putem identifica o mulţime de dimensiuni ale efortului (densitate, volum, intensitate, complexitate) pe care le putem modela în cadrul proceselor de pregătire. Asemenea modele sunt elaborate pentru fiecare joc sportiv în parte sau chiar pentru fiecare echipă în parte, deoarece nu putem antrena o formaţie slab pregătită folosind parametrii standardizaţi stabiliţi pentru echipele de înaltă performanţă.

Operaţiune a de modelare a efortului (sau a altor componente distincte ale modelului de joc) presupune:

- cunoaşterea structurii motrice a jocului care provoacă atât

solicitări de natură diferită (fiziologic, psihologic, social,

biochimic, tehnic-tactic, biomecanic), cât şi valori diferite de

volum, intensitate, şi complexitate.

- cunoaşterea exactă a parametrilor de solicitare (natura şi valoarea) a modelelor de joc de nivel formativ performanţial.

Aceşti parametri vor facilita modelarea lecţiilor de antrenament sau a altor forme de pregătire colective sau individuale.

- Cunoaşterea sistemului de desfăşurare a competiţiei după care se vor modela microciclurile şi mezociciurile specifice perioadei precompetiţionale şi competiţionale. Sistemul de desfăşurare a competiţiei, succesiunea adversarilor întâlniţi, programarea zilelor sau a orelor de desfăşurare a competiţiei jalonează modelarea pregătirii pentru competiţie.

în activitatea practică sunt utilizate toate cele trei variante ale modelării, însă cea mai pretenţioasă este modelarea lecţiei de antrenament utilizată în pregătirea echipelor de înaltă performanţă de care ne vom ocupa în continuare. Modelarea eforutlui în lecţia de antrenament presupune o serie de cerinţe dintre care cele mai importante sunt:

- operarea permanentă cu stimul optim, singurii în stare să

realizeze efectele scontate;

- operarea cu parametri modelului de efort a! echipei proprii,

singurii în stare să sugereze stimuli optimi pentru jucătorii pe care îi antrenăm.

Putem afirma că modelul efortului elaborat de B. Grosgeorge şi M. Buteanu (1986), furnizează date importante pentru utilizarea corectă a stimulilor optimi de antrenament şi aplicarea lor corectă în practică prin analogie şi modelare. Astfel, sunt identificaţi pe rând parametrii de volum (durata încălzirii, perioade de lucru de 5 min, reacţii reflexe" de autoapărare cu pauze de 1min, durata jocului, inclusiv pauza) de intensitate (pulsul după încălzire sau intrare în joc 190puls/min, menţinerea intensităţii efortului 170 -185puls/min şi peste 200 puls/min) şi de complexitate (determinată de conţinutul exercitiilor tehnico-tactice, solicitările psihice asociative).