Hidrokinetoterapia ca Mijloc de Recuperare a Articulațiilor scapulo-humerale

INTRODUCERE

Apa este deţinătoarea unor virtuţi şi disponibilităţi terapeutice cunoscute şi valorificate încă din antichitate. În decursul istoriei medicale a omenirii, numeroşi medici au studiat cu deosebit interes acest agent terapeutic natural. Tratamentele cu apă erau practicate de vechii egipteni, chinezi, indieni, greci. În multe tradiţii şi mitologii apa reprezintă un simbol dinamic al vieţii, acest mediu natural fiind din anumite puncte de vedere un loc al naşterilor, al transformărilor şi al renaşterilor.

În antichitate, omul trăia în armonie cu natura înconjurătoare şi cunoştea intuitiv ce trebuie să facă pentru a nu stârni împotriva sa puternicele forţe ale acesteia. Viaţa în formele ei primare a apărut pe planeta noastră în mediul marin, care reprezintă de fapt matricea originară. Celebru explorator şi om de ştiinţă francez ousteau spunea că, în esenţă, noi, oamenii, suntem „apa de mare organizată”. Aşadar, omul ca formă organizată a vieţii provine incontestabil din mare, iar faptul că în numeroasele sale activităţi lucrative şi recreative el revine periodic la această matrice originară, este cât se poate de normal şi logic în acelaşi timp.

Întreaga existenţă şi dezvoltare a fiinţei umane a fost de-a lungul veacurilor legată de cursurile de apă şi de sursele naturale.

Vechii egipteni au calculat calendarul pentru o durată de 365 de zile, orientându-se atât după mişcarea astrelor pe cer, cât şi după perioadele de creştere a apelor Nilului.

Fascinaţia apei, legătura acesteia cu omul şi cu civilizaţiile pe care acesta le-a creat nu sunt întâmplătoare, căci apa îi dă omului speranţa că, utilizând-o, va deveni mai înţelept şi mai rezistent în faţa încercărilor vieţii.

În antichitate, apa a fost întrebuinţată mai întâi în scopuri igienice, iar mai apoi şi în scopuri curative, sub formă de abluţiuni. Pentru diverse tratamente cu apă, romanii au construit vestitele terme.

Există o adevărată mitologie a apelor cu efecte vindecătoare; indienii care se scaldă în apele sfinte ale Gangelui, sunt convinşi că astfel se purifică de energiile negative şi se vindecă de bolile care suferă. Tradiţiile milenare se bazează pe proprietatea apei de a fi purtătoarea unei tainice puteri purificatoare.

Apa este mediul în care se petrec toate procesele vieţii vegetale, animale şi umane, ea fiind un solvent biologic universal, având rolul cel mai important în desfăşurarea tuturor reacţiilor biochimice din organismele vii.

În secolul al XVIII- lea, dar mai ales în secolul al XIX- lea, hidroterapia era în mare vogă în centrul Europei, în special în Germania.

Întemeietorul hidroterapiei moderne este preotul german Sebastian Kneipp din Bad Worishofen, landul Bavaria, care prin toate cărţile, conferinţele şi consultaţiile sale a răspândit modul de folosire a acestei terapii.

Prima şi principala lucrare medicală a lui Kneipp se intitulează „Remedii de medicină naturală, cura de apă pentru vindecarea bolilor şi păstrarea sănătăţii” , în fapt un tratat de hidroterapie, care a apărut în anul 1886. La noi în ţară, o inscripţie veche găsită la Băile Herculane atestă următoarele : „Ad aquas Herculis sacras” – „La apele sacre ale lui Hercule” , ceea ce demonstreză nu numai vechimea considerabilă a unei staţiuni balneare ( 153 e.n. ), ci şi existenţa unei tradiţii vechi de tămăduire cu ape minerale în această regiune.

Apei îi revine rolul esenţial în ceea ce priveşte apariţia şi menţinerea vieţii pe pământ. Trebuie să reamintim de asemenea circuitul apei în natură de o mare însemnătate: din precipitaţiile atmosferice, apa ajunge în râuri, iar de aici în lacuri, mări şi oceane; prin evaporare se ridică apoi în atmosferă pentru a recădea din nou în pământ sub formă de precipitaţii.

Aşa cum spunea marele savant şi artist Leonardo da Vinci „ apei i-a fost dată puterea magică de a deveni seva vieşii pe pământ şi orice fiinţă vie este din anumite puncte de vedere creaţia soarelui şi a apei”. Apa este cel mai simplu mijloc terapeutic pentru vitalizarea organismului.

Apa transportă substanţele nutritive spre toate organele, alimentează treseele nervoase, asigură capacitatea de funcţionare şi de reproducere a tuturor celulelor, intră în compoziţia sângelui şi a limfei, reglează temperatura corpului, contribuie la eliminarea toxinelor.

Hidroterapia este o metodă terapeutică în care apa se foloseşte atât în cura internă cât şi în cura externă sub diferite forme, acţionând prin intermediul temperaturii, pe calea unor factorimecanici şi chimici. În aplicaţiile externe, cele mai obişnuite căi prin care apa acţionează asupra organismului sunt excitaţia termică şi excitaţia mecanică. Tocmai din acest punc de vedere hidroterapia se asociază cu kinetoterapia.