Jocurile de mișcare, metodă și mijloace de educare a capacităților condiționale în lecțiile de educație fizică din ciclul gimnazial

CAPITOLUL I. ACTUALITATEA, MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI, IPOTEZĂ ŞI OBIECTIVE

1.1 Actualitatea temei

Exerciţiul fizic a cunoscut în lunga sa evoluţie o dezvoltare continuă, chiar dacă în anumite etape ale dezvoltării societăţii modul de înţelegere a efectelor sale asupra organismului, ca un tot unitar, nu s-a manifestat pregnant. Totuşi, exerciţiul fizic s-a răspândit şi îl regăsim în arii variate de manifestare a activităţii umane. El este prezent în cultura fizică medicală, ca şi în gimnastica de producţie, în educaţia fizică desfăşurată în cadrul instituţiei şcolare, ca şi în pregătirea militară, ca să nu mai amintim de utilizarea lui permanentă în antrenamentul sportiv, în competiţii, în activitatea recreativă etc. Această utilizare largă a condus, de-a lungul timpului, la noi dimensiuni de înţelegere a fenomenului de practicare a exerciţiului fizic, extinzându-se în cele mai multe din activităţile umane şi în profunzime, ajungând la dimensiunile pe care le cunoaştem astăzi.

Încă o subliniere este necesară: ca formă specifică de acţiune a omului, exerciţiul fizic nu este un dat, ci este un proces social, o realitate concretă în devenire, marcată de evoluţia fiecărei formaţiuni social-economice.

În acest sens, putem spune că exerciţiul fizic nu creează o nouă realitate, ci dezvoltă una existentă. În mod direct sau indirect, activ sau nu, dar progresiv, individul, indiferent de categoria socială aparţinătoare, de profesie este angrenat în procesul de practicare a exerciţiilor fizice. Acest proces a antrenat, în mod firesc, şi apariţia specialiştilor în domeniu (profesori de educaţie fizică, antrenori, instructori sportivi, arbitri sau cercetători etc.). Totodată, în sfera sa de acţiune au fost atrase persoane de profesiuni dintre cele mai diverse.

Nivelul pe care practicarea exerciţiilor fizice l-a atins în stadiul actual al dezvoltării societăţii este consecinţa unor determinări multiple, dintre care ni se pare necesar să evidenţiem, ca importanţă, trei dintre acestea:

a) dezvoltarea continuă a educaţiei formale şi non-formale, fapt ce a determinat cuprinderea unei părţi tot mai mari ale populaţiei tinere, în sfera de acţiune a educaţiei fizice instituţionalizate;

b) crearea timpului liber, ca realitate socială permanentă, a constituit şi constituie o premisă a antrenării adulţilor în practicarea exerciţiilor fizice;

c) intensa circulaţie şi schimbare a valorilor specifice fenomenului, susţinută de condiţiile contemporane ale civilizaţiei a schimbat şi dezvoltat rolul exerciţiului fizic, structurat ca sport, adaptându-l trebuinţelor omului, în sensul înţelegerii în relaţie cu procesul de muncă, devenind un mijloc de formare a individului pentru muncă şi, în acelaşi timp, ca alternativă la o muncă abrutizantă.

Educaţia fizică, alături de celelalte laturi ale educaţiei, constituie una din verigile principale de formare a personalităţii elevilor. Ea este singura disciplină care influenţează nemijlocit şi latura biologică a personalităţii generaţiilor în creştere, şi care este prevăzută în planul de învăţământ, pe întreaga durată a şcolarităţii.

În condiţiile în care activitatea şcolară are un caracter intelectual pronunţat şi, în condiţiile în care elevilor li se cere acumularea unui volum tot mai crescut de cunoştinţe teoretice, educaţia fizică şcolară trebuie să contribuie şi la îmbunătăţirea performanţelor proceselor psihice (atenţie, memorie, gândire, imaginaţie) ale elevilor sau la menţinerea lor la un nivel optim.

Activităţile sportive practicate în timpul liber oferă elevilor un domeniu cu multiple valenţe educative şi formative. Sportul îl învaţă pe elev să piardă cu demnitate, nu numai să câştige în întreceri, ceea ce înseamnă un câştig educativ de mare importanţă pentru formarea sa ca individ şi totodată pentru integrarea sa în colectiv, în societate. Astfel elevii se obişnuiesc cu disciplina vieţii, învaţă să-şi organizeze şi să-şi programeze activitatea într-un anumit fel, raţional, alternând efortul fizic cu cel intelectual, cultivând odihna şi munca în mod inteligent. Prin aceasta, sportul reprezintă un exerciţiu formativ important de organizare a vieţii, determinându-i pe elevi să devină „consumatori” de timp liber.

Sistemul de învăţământ, în contextul general care caracterizează evoluţia societăţii noastre, parcurge într-un ritm alert un program amplu de restructurare, menit să-l compatibilizeze cu exigenţele sistemului educaţional şi de formare profesională din Comunitatea Europeană, valorificând experienţa pozitivă susţinută de rezultatele, tradiţiile şi resursele învăţământului românesc.

În acest context şi disciplina educaţie fizică trebuie să-şi reconsidere rolul, conţinuturile, metodologia didactică şi sistemul de evaluare a elevilor, pentru a putea oferi un răspuns pozitiv.