Lucrare Volei

1.1. Generalităţi

Educaţia fizică şi sportul sunt componente de baza ale sistemului educaţional şi formativ al omului, datorită influenţei pozitive pe care o au asupra sănătăţii, dezvoltării fizice şi psihice, recreării şi destinderii a celor care le practică. De asemenea, educaţia fizică şi sportul sunt mijloace de dezvoltare intelectuală şi de formare a personalităţii.

Jocurile sportive sunt o formă ludică de manifestare a exerciţiului fizic, o activitate socială organizată şi desfăşurată în scopul dezvoltării calităţilor motrice, morale şi de voinţă. Din cadrul jocurilor, voleiul se bucură de o largă popularitate în rândul tineretului.

Voleiul este un mijloc al educaţiei fizice, el putând fi practicat la toate vârstele şi având valoare educativă. Privit din punct de vedere al educaţiei fizice, voleiul are caracter formativ, educativ, dar ca sport de performanţă, el are scop valorificarea şi îmbunătăţirea calităţilor motrice, perfecţionarea deprinderilor motrice, dezvoltarea calităţilor de voinţă, perseverenţă, iniţiativă, curajul – şi a calităţilor motrice.

Jocul de volei a cunoscut în ultima perioadă o evoluţie atât de dinamică, încât echipele ce au ca scop menţinerea în vârful ierarhiilor valorice naţionale şi internaţionale trebuie să se adapteze noilor cerinţe şi să descopere noi secrete privind factorii antrenamentului şi ai performanţei.

Pentru a-i atrage pe copii spre practicarea jocului de volei este necesară selecţionarea judicioasă a mijloacelor şi metodelor de instruire, asigurarea corespunzătoare a bazei de pregătire, realizându-se un cadru atractiv de desfăşurare a activităţii.

1.2. Scurt istoric al jocului de volei

Voleiul a ajuns treptat, de la un joc simplu, unul dintre cele mai pretenţioase jocuri sportive.

Voleiul a fost inventat în 1895 de către William G. Morgan, profesor de educaţie fizică la Colegiul Malyoke din Massachusetts, S.U.A. Voleiul a apărut în Europa în 1914 în Anglia, el devenind treptat cunoscut şi în Franţa, U.R.S.S., Polonia, România, Cehia.

Conceput prin împrumutarea unor reguli şi elemente din jocurile de tenis şi baschet, noul joc a purtat la început numele de „Minonette”, ce a fost schimbat după numai un an de la apariţie în „Volley-ball”, nume care se menţine şi în prezent.

Răspândirea voleiului pe tot globul se datorează în mare parte faptului că în 1947 s-a înfiinţat F.I.V.B.

Regulile jocului, puţine şi simple iniţial s-au schimbat odată cu evoluţia jocului. În 1912 a apărut rotaţia jucătorilor, în 1917 s-a fixat înălţimea plasei la 1,43 m la bărbaţi şi setul la 15 puncte, în 1921 s-a introdus linia de centru, în 1922 s-a stabilit numărul de trei lovituri în teren. Toate acestea au contribuit la dezvoltarea jocului de volei şi la transformarea lui într-un joc sportiv mult mai dinamic.

Prin congresul F.I.V.B. din 1953 de la Bucureşti se aduc îmbunătăţiri substanţiale unor reguli cu tendinţe spre jocul mai activ în atac. Permisiunea de a putea atinge a doua oară mingea de către acelaşi jucător după efectuarea blocajului (Moscova 1962), blocajul agresiv (Tokio 1964), acordarea încă a unei lovituri (a 4-a) dacă în urma unui blocaj, care a atins mingea, ea revine în propriul teren (Montreal 1976) au dus la echilibrarea atacului cu apărarea.