Managementul Asociației Sportive Tansa

Introducere

Familia si scoala constituie prima unitate de integrare sociala a copilului iar rolul pe care ele trebuie sa-l indeplineasca este unic. Acestea sunt chemate sa incurajeze copilul in dobandirea unui mod de viata activ si sanatos.

Scoala are rolul esential de a oferi activitati fizice si sportive sanatoase si de a asigura pe aceasta cale un echilibru salutar intre activitatile fizice si cele intelectuale. Sportul poate contribui la cresterea calitatii vietii scolare.

Tuturor tinerilor trebuie sa li se permita accesul la educatia fizica si la pregatirea sportiva de baza, fapt care ii va incuraja sa practice zilnic o activitate fizica sau sportiva, in cadrul programului de invatamant sau in afara acestuia.

Cluburile si asociatiile sportive, inclusiv institutiile sportive scolare au un rol cheie, care consta pe de o parte in furnizarea de ocazii pentru ca tinerii sa-si poata imbunatati performantele prin participarea la antrenamente si competitii, iar pe de alta, in incurajarea tinerilor in practica sportiva de durata.

Este necesara elaborarea unor programe adecvate si echilibrate pentru ca toti tinerii sa aiba posibilitatea de a participa la activitati fizice si sportive. Programele trebuie sa urmareasca atat dezvoltarea fiziologica si mentala a tanarului cat si dobandirea aptitudinilor sportive si a valorilor eticii.

Gama de programe trebuie sa exprime nevoile tuturor tinerilor, permitandu-le sa-si dezvolte intregul potential in toate stadiile de crestere si dezvoltare si sa corespunda tuturor gradelor de competenta.

Activitatea fizica/sportiva este un element considerat important in formarea indivizilor, fiind apreciat ca un factor de socializare cu o importanta din ce in ce mai crescuta in societatea moderna. Atat dezvoltarea biologica, cat si trasaturile psihice modelate de procesul socializarii continua pe parcursul intregii vieti pe masura sumarii si exercitarii a noi roluri sociale si asimilarii de noi experiente. Daca dobandirea uneia sau alteia din aceste sarcini de dezvoltare esueaza, rezulta o serie de efecte negative printre care lipsa de adaptare sociala, cresterea anxietatii, dezaprobarea sociala si incapacitatea de exercitare a altor sarcini. Latura sportiva a educatiei are implicatii atat in dezvoltarea si formarea fizica, cat si aspecte culturale, sau integratoare. Importanta unei dezvoltari normale dupa acest considerent ar trebui recunoscuta de toti participantii la procesul de socializare, copiii, parintii, adultii, in general, si statul. In urma procesului de socializare, indivizii dobandesc calitatea si identitatea de membru al unei anumite clase de varsta si sociala.

Copilaria timpurie este perioada in care activitatea motrica are o importanta vitala pentru socializare. In etapa de inceput a vietii, copilul este sensibil la dezvoltarea cognitiva si morala, el isi asuma roluri diferite, invata ca este deosebit de ceilalti si, mai ales, invata sa construiasca relatii cu ceilalti. Acordarea importantei cuvenite jocului si jocurilor in copilarie reprezinta premisa unei dezvoltari sanatoase in plan motric, social si cognitiv. Cerintele fizice necesare jocului si jocurilor permit copiilor sa adopte treptat diferite roluri sociale, care le dau posibilitatea sa dobandeasca priceperi, deprinderi, abilitati, necesare ulterior in contexte mai largi. Jocurile creeaza punti intre joaca spontana si sportul institutionalizat (Sage, 1986). Din pacate, unii parintii considera ca nu este necesar pentru copii lor care “oricum sunt energici” sa faca exercitii fizice sau sa practice un sport cu atat mai mult, cu cat ei nu au inclinatii fizice in aceasta directie. In aceste cazuri, formele de miscare alese sunt cele oferite, episodic, de vacantele scolare: schiul, patinajul, inotul, jocul cu mingea etc. De cele mai multe ori (este si cazul adultilor), anturajul este cel care-i mobilizeaza pentru o anumita activitate sportiva, dictata in functie de zona geografica (munte, mare) in care isi petrec timpul liber.

Practicate in asociatii sportive şcolare, activitatile fizice constituie mobilul unor contacte frecvente, prilejul de a forma noi relatii sau posibilitatea de imbunatatire a capacitatilor de comunicare. S-au constatat beneficii afective la persoanele ezitante, timide sau lipsite de ambitie, care au comunicat mult mai bine intr-un mediu in care nivelul inferior de autoapreciere nu joaca un rol important, fapt care a contribuit la dezvoltarea conceptului global de sine, facilitand contactele sociale. Adesea, activitatile fizice sunt practicate pentru o imbunatatire a conditiei fizice, in scop profilactic, in cadrul unor programe moderate, cu efecte sociale de implicare in grup si cu modificari ale imaginii corporale ale celor implicati. Conditia fizica presupune “capacitatea omului de a functiona cu vigoare si voiciune, fara oboseala exagerata, cu suficienta energie pentru a preintampina stresul fizic”(Ulrich, 2000; Epuran, 2005). O buna conditie fizica poate reduce in mod semnificativ riscul dereglarii psihice la adultii de ambele sexe. Exercitiul fizic practicat in mod regulat poate stimula functionarea emotionala astfel incat factorii de stres sa fie mai usor tolerati.

Prin natura contactelor sociale oferite de diverse sporturi, se considera ca valorile etice si morale, pe care le promoveaza sportul, pot fi infuzate la nivel de individ, de grup, de comunitate si pot fi transferate si in alte sfere ale vietii sociale. Componenta a demersului educativ, sportul contine valori esentiale ale vietii in colectivitate, favorizand integrarea in grup prin asimilarea unor valori, cum sunt: respectul fata de ceilalti, fata de lege (reguli si regulamente), disciplina si autodisciplina. Necesitatea de a dobandi aceste valori este incontestabila. Sustinerea directiilor socializarii prin sport ( Dragnea, A. si col., 2002) reprezinta pentru specialistii domeniului responsabilitati majore: “educarea unor trasaturi morale, stabilitate emotionala, stabilirea si perfectionarea relatiilor interpersonale, autorealizare si autoimplinire”. Educatia fizica, ca dimensiune importanta a educatiei, sustine educatia interculturala, morala, profesionala si estetica, in timp ce activitatea sportiva trezeste si face sa vibreze sentimentul de mandrie patriotica, indus de victoria sportivilor de mare performanta, in special la concursurile sportive internationale. Olimpismul, prin valorile pe care le promoveaza (egalitatea, echitatea, dreptatea, respectul fata de ceilalti, obiectivitatea, intelegerea si excelenta), se adreseaza tuturor oamenilor, nu numai sportivilor de inalta performanta care reprezinta fiecare natiune la Jocurile Olimpice. Intre sport, etica si morala se creaza, uneori, o relatie complicata, cu rezultate contradictorii. Se observa ca, odata cu varsta, experienta si maiestria profesionala, atitudinea fata de incalcarea regulilor devine mai toleranta si mediul sportiv inspira opinii diferite asupra chestiunilor morale. Se spune ca prin atitudinea constienta a liderului se construiesc calitatile morale ale participantilor. Interventiile pedagogice adecvate pot avea efecte pozitive asupra invatarii fairplay-ului si promovarii comportamenului prosocial de intrajutorare. Sportivitatea sau fairplay, oricum i-am spune, presupune o atitudine demna in infrangere si lipsita de ostentatie in victorie, respect de sine in aprecierea corecta a propriei valori si respect fata de reguli, arbitrii si partenerii de intrecere. Responsabilitatea in aplicarea fairplay-ului vizeaza nu numai sportivii, ci si organizatiile sportive care trebuie sa asigure conditii de sanse egale, securitate, sanatate si antrenament tuturor participantilor la intrecerile sportive. Notiunea de fairplay este vitala in sport. Nu se poate vorbi de socializare in sport daca nu amintim de dezvoltarea unor trasaturi morale (Rez. ONU, 2003).