Motivația

Introducere

Acţiunile şi comportamentele oamenilor, activităţile lor sunt determinate de anumite motive. Motivele sunt structuri psihice care declanşază, susţin energetic şi direcţionează, din interior, o activitate sau un comportament, având rolul declanşator al acestora.

Omul nu acţionează niciodată determinat de un singur motiv, ci sub influenţa unei structuri motivaţionale. Ansamblul acestor motive care determină acţiunile sau comportamentele unei persoane reprezintămotivaţia sa.

Din punct de vedere managerial putem privi motivaţia în strânsă legătură cu o funcţie esenţială a managementului – leadingul (anternare, motivare). Astfel, motivarea reprezintă procesul de mobilizare a unor membrii ai organizaţiei de către alţii, pentru a acţiona în vederea atingerilor obiectivelor individuale şi organizaţionale.

În sportul de performanţă, motivaţia are un rol determinant deoarece stă la baza continuităţii antrenamentului sportiv şi efectuării acestuia la parametrii cât mai aproape de cei optimi. Motivaţia în sportul de performanţă trebuie privită atât din punct de vedere al sportivului, al anturajului profesional (antrenori, medic, psiholog, manager, etc.), cât şi al anturajului social (familie, prieteni, etc.).

În lucrarea de faţă vom încerca să abordăm problema motivaţiei în sportul de performanţă atât din punct de vedere a sportivului, cât şi din punct de vedere managerial, adică din punctul de vedere al antrenorului şi managerului sportivului (echipei, clubului). Aceştia sunt cei care caută să motiveze sportivii pentru a trece peste greutăţile pe care le implică practicarea unui sport de performanţă: antrenamentul sportiv, participarea la competiţii, accidentări, stress fizic şi psihic, etc.

Antrenorii sunt cei care intră în contact direct cu sportivii, planifică şi organizează, conduc şi controlează procesul de antrenament a sportivilor. Managerii (sportivilor, echipelor, cluburilor) au contact indirect cu sportivii, implicându-se mai puţin în procesul efectiv de antrenament, fiind răspunzători de întreaga activitate managerială, pe care o implică activitatea de performanţă: asigurarea condiţiilor de pregătire, organizarea calendarului competiţional (împreună cu antrenorii şi sportivii), motivarea sportivilor şi a staff-ului care se ocupă de aceştia, etc.

2.1. Motivaţia – noţiune, funcţii, structură

2.1.1. Noţiunea de motivaţie

Motivaţia este un concept explicat în diferite maniere. Originea cuvântului o constituie latinescul “movere”, adică ceea ce pune în mişcare, ceea ce împinge la acţiune. În literatura de specialitate abordarea cestei noţiuni se centrează fie asupra individului, fie a individului în relaţie cu mediul său.

Abordarea din perspectiva individului susţine că forţa motivaţională este interioară individului şi depinde de caracteristici personale ca nevoile, pulsiunile, instinctele, trăsăturile de personalitate. În perspectiva situaţională (individ + mediul său), comportamentul depinde şi de factori exteriori individului, respectiv mediul său de lucru, natura muncii, stilul de conducere al superiorilor, etc.

Astfel, autori care se încadrează în prima categorie (Maslow, Alderfer, McClleland, Freud, etc.), sub influenţa psihologiei sau psihanalizei, definesc motivaţia ca:

• Forţa care permite trecerea organismului din starea de repaos în starea de acţiune;

• Ceea ce împinge individul să acţioneze în funcţie de nevoile sale;

• O stare de tensiune care pune organismul în mişcare până la reducerea tensiunii.

Din acestă perspectivă, a motiva înseamnă:

• Pentru psihanalişti: solicitarea pulsiunilor fundamentale;

• Pentru psihologii clasici: a face apel la nevoi fundamentale;

• Pentru psihologii clinicieni: a face apel la certitudini afective cu care copilul a fost impregnat în mediul familial, şcolar şi social;

• Pentru psihologii behaviorişti: stimulii de nivel biologic care declanşază comportamentele instictive şi reflexe.