Oboseala

OBOSEALA

Oboseala reprezinta starea tranzistorie produsa de o activitate prelungita sau excesiva caracterizata prin scaderea potentialului functional al organismului si printr-o senzatie subiectiva caracteristica. Oboseala prin modificarea proceselor biochimice, favorizeaza trecerea organismului la o nuoa stare de adaptare, superioara celei anterioare.

Oboseala este un fenomen care insoteste, in mod necesar, antrenamentul si, in acelasi timp, constituie o premisa pentru cresterea performantelor sportive. De fapt, numai repetarea unor eforturi care produc fenomene de oboseala provoaca procese de supracompensatie, si , in final, o stare de adaptare a organismului. Antrenamentul, pe de o parte, trebuie sa produca aceste stari de adaptare in urma oboselii, iar pe de alta parte, trebuie sa evite ca aceasta sa fie excesiva. Oboseala si restabilirea sunt considerate valori principale de control ale antrenamentului sportiv.

Producerea oboselii este impartita in doua faze:

1.Oboseala latenta (ascunsa);

2.Oboseala manifestata (evidenta).

Oboseala latenta poate fii depasita, capacitatea de performanta mentinandu-se la un nivel ridicat prin efort de vointa. De asemenea, se caracterizeaza neeconomicitatea miscarilor, scaderea gradului de coordonare, reactivitate musculara scazuta, fenomene care apar de obicei in a duoa parte a efectuarii activitatii respective. Aceasta se datoreaza, in principal, scaderii insemnate a rezervelor energetice din grupele musculare solicitate si dispar prin refacerea lor. Oboseala latenta constituie forma tipica de oboseala de antrenament.

Oboseala manifestata determina scaderea capacitatii de efort si refuzul de a continua activitatea in regimul planificat. In aceasta faza, oboseala este complexa si nu poate fii depasita in scurt timp. O mai putem numi oboseala de sistem de lectii deoarece atat diminuarea randamentului cat si scaderea capacitatii de performanta (mai ales in ceea ce priveste coordonarea) sunt rezultatul unui intreg program de solicitare intr-o anumita directie. In celulele sistemului nervos, se dezvolta fenomene inhibitorii de aparare, care duc la intreruperea efortului.

Acestor faze „normale” de oboseala li se adauga treptat stadii tot mai profunde, care pe masura trecerii timpului se cumuleaza fara a mai putea fii compensate prin procesele de repaus. Acesta este stadiul definit ca „supra-antrenament”.

Determinarea oboselii este foarte importanta pentru stabilirea structurii procesului de antrenament si dirijarea acestuia. Daca diagnoza oboselii evidente nu pune probleme, aprecierea celei latente este mult mai dificila, cu atat mai mult cu cat se cunoaste ca in diferitele momente ale efortului, oboseala intrevine diferit in sistemele si organele corpului.

Pentru conceperea procesului de producere a oboselii in activitatii musculare cu diferite orientari, caracter si marimi.

Asupra acestor mecanisme, exista insa opinii diferite. Unii scot in evidenta rolul deosebit al sistemului nervos central, cum este Rosemblat care arata ca „ veriga initiala a oboselii este localizata nu in muschii, ci in centrii nervosi...schimbarile esentiale in starea aparatelor executorii sunt mai ales secundare si depind de schimbarile functionale ale intervalelor dintre eforturile repetate, trebuie sa ne bazam pe faza supracompensarii resurselor, inainte de toate, direct in insasi centrii corticali...”

Mergand pe aceiasi linie, Ozolin (1971) evidentiaza ca un sportiv bine pregatit la toate componentele antrenamentului , obtine un record numai daca sistemul sau nervos central este intr-o stare excelenta si dispune de o mare capacitate functionala. Chiar in conditii optime, capacitatea de lucru a celulelor nervoase nu se mentine multa vreme la cel mai inalt nivel, aceasta modificandu-se in decursul celor 24 ore.

Aceasta teorie a oboselii e bazata pe implicarea functionalitatii S.N.C-ului; nu explica in totalitate mecanismele producerii acestui fenomen. S-au aratat de unii cercetatoti ca si in perioada de oboseala profunda, activitatea se poate desfasura in continuare daca se reduce intensitatea efortului, fapt ce dovedeste ca in centrii nervosi nu a aparut nici inhibitia ( de protectie), nici oboseala.