Particularități ale Învațării Motrice în Lecțiile de Educație Fizică și Sport la Nivelul Învățămantului Gimnazial

CAPITOLUL I INTRODUCERE

1.1 EDUCAŢIA FIZICÃ ŞI SPORTIVÃ COMPONENTÃ FUNDAMENTALÃ A EDUCAŢIEI GENERALE

În comunităţile primitive de pe teritoriul ţării noastre, exersarea mişcărilor şi formarea deprinderilor psihomotrice sunt legate ca pretutindeni în lume, de necesitatea procurării hranei, de organizarea spaţiului de locuit, pentru viaţa religioasă şi artistică. Îndeletnicirile de vânătoare, păstorit şi agricultură, în special, au exersat corpul pentru a rezista în lupta pentru supravieţuire şi au constituit experienţa vieţii economice transmise urmasilor. Respingerea agresorilor, viata artistică şi procesiunile religioase au stimulat, de asemenea, forţele fizice ale oamenilor.

Geto-dacii, receptivi la influentele exercitate de şciţi, greci (intemeietori ai cetatilor de pe malul Mării Negre : Histria, Tomis şi Callatis ) şi de alte popoare care s-au perindat în spatiul carpato-danubiano-pontic şi cu care stramoşii noştri au convieţuit, s-au exersat în pregatirea şi organizarea militară, în crearea şcolilor pentru instruirea copiilor şi tinerilor. Basoreliefurile de pe Columna lui Traiana marturii legate de viaţa civila şi militara a dacilor. Imaginile dacilor înarmaţi cu lăncii, săbii, arcuri şi a celor călari constituie dovezi ale pregătirii lor fizice în luptele de apărare faţă de agresori.

Dupa cucerirea Daciei de către romani, populaţia din teritoriul carpato-danubiano-pontic şi-a schimbat radical modul de viaţă sub influenţa noilor veniţi, aflaţi la un nivel ridicat de cultură şi civilizaţie. S-au înfiinţat pe teritoriul Daciei romanizate, gimnazii şi palestre, s-au construit amfiteatre pentru jocuri şi teme pentru relaxare. În amfiteatrele din Sarmisegetusa şi Porolissum (astăzi Moigrad, lângă Zalău), cu capacităţi de aproximativ 12.000 de locuitori, se organizau întreceri în stil roman, se desfăşurau lupte cu gladiatori. Dupa parasirea Daciei de catre romani, sub influenţa convieţuirii cu slavii şi goţii, exerciţiile şi jocurile s-au imbogăţit, au fost preluate lupte de genul trântei, aruncării cu mingea ş.a.

În perioada feudală, pregătirea militară necesară vieţii de oştean era parcursă de ţăranii liberi înstariţi şi de boierii ce raspundeau chemarii voievozilor si domnitorilor. Baza armatei o constituia pedestrimea ce trebuia să aiba o buna condiţie fizică. La vremuri de restrişte, moldovenii călări raspundeau chemării domnitorilor în luptele de apărare. În condiţiile stăpânirii otomane, spiritul militar decade. Oştile domnitorilor erau constituite din boieri, tărani liberi, dar şi mercenari.

Victoriile oştilor conduse de Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepes, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul se datorau mai mult tacticii inteligente, forţei morale, curajului şi vitejiei decât instrucţiei militare. Literatura populară - baladele, legendele - ca şi literatura de inspiraţie istorică oglindesc ero- ismul celor ce au luptat animaţi de idealurile de dreptate socială şi de independenţă.

Firea echilibrată şi temperamentul vioi al poporului se reflecta în traditionalele jocuri de copii şi tineri, practicate din trebuinţă de miscare şi distracţie si transmise de la o generaţie la alta. Folclorul jocurilor şi cântecelor copiilor şi tinerilor ocupă un loc distinct în bogata creaţie folclorică a poporului nostru. Jocurile de alergare (de-a prinselea, de-a v-aţi ascunselea, de-a hoţii şi vardiştii, de-a lupul şi oile, de-a baba oarba, de-a razboiul...), jocuri de sărituri (capra, măgarul), jocuri de întrecere prin trântă, alergare, jocuri de aruncări (cu piatra, cu mingea, ţurca...), jocurile de îndemanare (fripta sau bâza, înalţarea zmeului), jocuri cu obiecte confecţionate (papuşi, praştii, sfârleze, morişti), jocuri de iarnă (săniuşul, construirea omului de zapada, a cazematelor...) sunt câteva dintre traditionalele modalitaţi de distracţie ce exersau fortele fizice şi calitaţile psihomorale; aceste jocuri sunt practicate şi azi alături de cele moderne. Un alt mod de exprimare a dorinţei de mişcare şi traire afectivă şi estetică este dansul. Horele, sârbele, învârtitele, calabrezele, jocurile dansante ale căluşarilor ş.a., admirate pe toate continentele ,constituie prin ritm, melodie, armonie, frumuseţe a portului, o zestre a culturii romane populare.

În programele şcolilor greceşţi, slavoneşti şi româneşti de pe cuprinsul ţării noastre din secolele XV-XVIII nu figura ca disciplină educaţia fizică, ceea ce nu exclude practicarea jocurilor sportive şi a dansurilor în afara programului şcolar şi a serbărilor. Unele date privind pregătirea fizică şi morală a tinerilor boieri pentru a se inrola în oastea domnească aflăm în lucrarea ,,Învataturile lui Neagoie Basarab către fiul său Teodosie’’ din secolul al XVI-lea.

Îndemnurile adresate viitorului domnitor de a se face respectat de supuşi prin inţelepciune, dreptate şi curaj presupun şi virtuţile războinice.

Informaţii privind pregătirea fizică a fiilor de boieri gasim, de asemenea, în lucrarile cărturarului luminat Dimitrie Cantemir (1673-1723). În ,”Descriptio Moldaviae”, 1716, aflăm că la curtea Domneasacă tinerii dobândeau, pe lângă deprinderi de comportare şi tehnica mânuirii armelor.

În şcolile din perioada domniilor fanariote şi în cele din perioada iluminismului ardelenesc, preocupările speciale legate de educaţia fizică sunt nerelevante.

În vremea reformatorilor şcolilor româneşti Gheorghe Asachi (1788-1829) şi Gheorghe Lazăr (1779-1823), dominantele educaţiei şi instrucţiei sunt tot cele intelectuale - litere, ştiinţe, filozofie, drept, teologie . Documentele atestă totuşi că în şcoli centrale (Bucureşti, Craiova) se angajau maeştri de gimnastică.

În scrierile ganditorilor din generaţia anului revoluţionar 1848 întâlnim referiri cu privire la educaţia corporală şi pregătirea fizică generală, tactică şi tehnică a oştenilor.