Noțiuni de metrologie

NOTIUNI DE METROLOGIE

CAPITOLUL I

I.1. Obiectul si continutul metrologiei

Metrologia este stiinta care se ocupă cu determinarea si utilizarea măsurărilor, a

unitatilor de măsură si a mijloacelor de măsurare, precum si cu stabilirea normelor necesare

pentru folosirea acestora.Metrologia stabileste totodată metodele de măsurare in toate

domeniile activitătii umane.

Metrologia poate fi privită din două puncte de vedere si anume :

1) proiectarea si constructia mijloacelor de măsurare; stabilirea unitătilor de măsură si a

principiilor de măsurare;

2) din punctul de vedere al utilizatorului, situatie in care se referă la alegerea si utilizarea

mijloacelor de măsurare precum si al modului de stocare si interpretare a rezultatelor

măsurărilor.

I.2. Mărimi

Obiectele si fenomenele fizice sunt caracterizate prin notiunile de cantitate si calitate.

Definim mărimea drept o caracteristică ce reprezintă calitatea sau cantitatea.

În metrologie, deoarece se urmăreste stabilirea unor valori numerice, mărimea se

asociază notiunii de cantitate.

Mărimea are următoarele caracteristici:

- este variabilă;

- este reprezentată matematic printr-o functie crescătoare sau descrescătoare;

- i se poate evalua cantitatea;

- poate fi exprimată numeric în anumite conditii date, stationare.

Mărimea care are aceste proprietăti se numeste mărimea fizică si devine mărimea de

măsurat dacă este opusă unui proces de măsurare.

Clasificarea mărimilor fizice

1. După modul de definire, mărimile fizice pot fi:

a) mărimi fizice fundamentale – adică mărimi alese conventionale, independente unele

de altele si cu ajutorul cărora se definesc celelalte mărimi (de exemplu, în SI: lungimea,

timpul etc.);

b) mărimi derivate – mărimi care, într-un sistem, se definesc cu ajutorul mărimilor

fundamentale, folosind relatii de definitie.

2. În functie de caracteristicile fizice si exprimarea lor matematică, mărimile pot fi:

a) mărimi extensive – care au proprietatea de a fi ordonabile si sumabile (de exemplu

lungimea l1<l2, l1+l2=1)

b) mărimi intensive – sunt ordonabile, dar nu sunt sumabile (de exemplu temperatura,

t1<t2, t1, t2 – temperaturile a două corpuri sau ale aceluiasi corp în intervale de timp diferite

t≠t1+t2).

3

3. După reprezentarea lor matematică, mărimile fizice pot fi:

a) mărimi scalare – exprimate printr-o valoare numerică si o unitate de măsură (de

exemplu 4 m, 50C);

b) mărimi vectoriale – reprezentate printr-un vector si un argument scalar (forta, viteza

ur

)

I.3. Sisteme de mărimi

Un sistem de mărimi este un sistem care cuprinde un număr de mărimi fundamentale si

toate mărimile derivate obtinute cu ajutorul acestora.

Mărimile fundamentale se aleg conventional în functie de posibilitatea obtinerii

etaloanelor pentru reproducerea lor.

Progresul tehnic, precum si multiplele schimburi ce au loc intre tările lumii, au impus

utilizarea unui sistem unic de mărimi fizice, Sistemul International (SI).

Sistemul International îsi are originea în sistemul metric apărut în timpul Revolutiei

franceze, care si-a impus relativ repede superioritatea fată de celelalte sisteme nationale.

În 1790, o comisie reunită în Franta, pe baza unui decret al Adunării Constitutiei, adoptă

metrul ca unitate fundamentală de măsură a lungimii. El a fost stabilit ca fiind 1/10 000 000

parte din sfertul meridianului pământesc ce trece prin Paris.

Tot atunci, a fost adoptată unitatea de măsura fundamentală pentru masă, kilogramul, ca

fiind masa unui decimetru cub de apa distilată, cântărită în vid la temperatura de 40C; s-a

stabilit, de asemenea, si faptul că multiplii si submultiplii se formează in sistemul zecimal, 10x

În 1875, tările care au adoptat sistemul metric au semnat la Paris „Conventia metrului”.

La noi în tara, sistemul metric a fost adoptat facultativ în 1864, cu conditia sa devină

obligatoriu în 1866, fiind apoi generalizat începând cu 1 iulie 1884.

Unitătile de măsură ale noului sistem international au fost stabilite în 1954 si adoptate în

1960 la Conferinta generală de măsuri si greutăti. Acest sistem a devenit unic în România, la

30 august 1961,el fiind totodată si obligatoriu.