Proiectul Haarp

HAARP

1. Introducere

Impactul HAARP (HIGH-FREQUENCY ACTIVE AURORAL RESEARCH PROGRAM (Program de Cercetare asupra Frecvenţelor Înalte Boreale Active) este cât se poate de interesant. Considerăm că un astfel de sistem trebuie privit nu doar ca o ameninţare ecologică, ci şi ca un factor care va desăvârşi revoluţia în domeniul militar.

HAARP este un program de cercetări asupra ionosferei, pentru a se stabili comportamentul ozonului, azotului şi ionilor respectivi la bombardamentele radiaţiei solare şi cosmice şi la emisiunea de radiaţii de înaltă sau joasă frecvenţă de pe pământ. Un program care costă foarte mult şi care a generat numeroase interpretări mai ales că titularii sunt US Navy şi USAF, iar sistemul este situat într-o bază militară de lângă Gakona (Alaska).

Proiectul prevede construirea unui emiţător de unde de înaltă frecvenţă hiperputernic care să răspunde unor cerinţe ale cercetării ionosferei şi relaţiei pământ – soare, în general. Acest instrument este denumit Ionospheric Research Instrument (IRI).

Termenul „auroral" înseamnă „boreal“ şi desemnează zona în care apar aşa-numitele aurore boreale. Undele de înaltă frecvenţă sunt cele cuprinse între 3 şi 30 MHz, utilizate de avioane, nave şi diferite programe internaţionale. HAARP pare a fi un emiţător de unde radio.

Dar un emiţător al cărui sistem de antene este capabil să concentreze o rază asupra unei ţinte forate mici cu o putere exprimată în gigawaţi. Deocamdată, se dau toate asigurările că o astfel de rază este trimisă în ionosferă – adică la o altitudine situată între 48 şi 600 de kilometri, pentru a studia comportamentul acestui strat protector al planetei împotriva radiaţiei solare şi cosmice. Mai ales în timpul zilei, radiaţia solară şi cea cosmică izbesc atomii de oxigen şi de azot şi le smulg electronii de pe straturile superioare. Cu acest preţ, atomii încetinesc sau captează radiaţia. În acest timp, electronii smulşi se află liberi în acest spaţiu. Lupta aceasta a atomilor gazelor din ionosferă cu radiaţia solară şi cosmică degajă o foarte mare energie.

La ora actuală, există numeroase teorii privind nu atât cercetările oficiale, ale căror rezultate pot fi urmărite inclusiv pe Internet, cât mai ales obiectivele ascunse sau care nu se spun ale acestui sistem care se anunţă a avea performanţe cu totul ieşite din comun. Dacă este aşa – şi aşa este -, acest sistem va revoluţiona complet arta militară, în general, şi strategia, în special, întrucât este (sau poate fi) primul sistem de arme de valoare universală şi cosmică. El dpăşeşte ceea ce se ştie despre arta confruntării şi se constituie într-o armă care îşi ia muniţiile din cosmos şi din surse de energie. În momentul de faţă, HAARP este privit ca:

- armă cu energie dirijată;

- un sistem de comunicaţii pentru submarine;

- mijloc de îmbunătăţire a comunicaţiilor intersateliţi;

- maşină de raze X pentru planetă;

- mijloc de a crea în mod voluntar blackouts-uri electrice;

- armă de război electronic;

- transmisie de putere fără fir după procedeul Tesla;

- rază a „morţii secrete“ de care vorbea Tesla;

- mijloc de a detecta extratereştrii în spaţiu;

- mijloc de a distruge extratereştrii în spaţiu;

- mijloc capabil să creeze explozii comparabile cu cele nucleare;

- armă capabilă să modifice climatul;

- armă care poate altera undele cerebrale şi controla gândirea.

Figura 1: Reprezentarea straturilor Pamantului

Ionosfera ne protejează împotriva efectelor razelor solare şi cosmice nocive. Ea captează particulele încărcate electric provenite din vânturile şi furtunile solare şi galactice. Această mantie ionosferică este un scut de protecţie, dar ea se poate transforma şi într-o armă teribilă.

2. Functionarea sistemului HAARP

Figura 2. Functionarea sistemului HAARP

Sistemul HAARP se fundamentează pe cercetările lui Bernard Eastlund. Acesta l-a continuat, într-un fel, pe Nikola Tesla, un om de ştiinţă de origine croată care, la vremea lui, a creat curentul alternativ şi curentul trifazic, combătându-l, într-o demonstraţie foarte spectaculoasă, pe Edison (care susţinea curentul continuu). Tesla a pus la punct un procedeu care permitea să se transporte la distanţă (42 km) cantităţi mari de energie, fără ajutorul unui cablu. El a consacrat, de asemenea, o mare parte din activitatea sa cercetării „energiei ionosferice“ şi fenomenelor electromagnetice. El este şi autorul unei teorii care susţinea că pământul se prezintă ca un conductor uriaş şi sigur şi prin el trebuie organizat sistemul de comunicaţii. După ce s-a descoperit unda radio, s-a renunţat la această idee. Cel puţin, pe moment.