Proiectarea sistemului de comandă instalație eoliană

1. Introducere

Prezenţa energiei electrice este vitală în societatea modernă actuală. Această energie produsă, este repartizată către echipamentele electrice consumatoare, fiind de un real folos desfăşurării vieţii de zi cu zi în ţările dezvoltate. Energia electrică este folosită pentru iluminat, telecomunicaţii, alimentarea motoarelor utilizate în: industrie, transport etc., a diverselor echipamente electrocasnice, etc.

Pentru producerea energiei electrice se folosesc următoarele resurse energetice

- energii dense: cărbunele, petrolul, gazul natural, uraniul;

- energii intermediare: lemnul, apa, energia geotermică;

- energii difuze şi intermitente: soarele, vântul, mările.

În ultimii ani cererea de energie electrică devine tot mai mare datorită dezvoltării în continuă creştere a echipamentelor electrice şi a tehnologiei. În prezent nu poate fi concepută o economie dezvoltată, cu un sector social adecvat Europei secolului XXI, fără un sector energetic eficient .

Conform unui studiu realizat , s-a ajuns la următorul grafic care reprezintă creşterea consumului de combustibil (pe o perioadă de 40 de ani), folosit pentru generarea energiei electrice:

Fig. 1 Creşterea consumului de combustibil pentru generarea energiei electrice

Este de remarcat, din graficul de mai sus că cea mai mare parte a combustibilului utilizat este epuizabil, şi poluant.

Sectorul energetic naţional trebuie să facă faţă principalelor provocări ce se manifestă la nivel local şi global: securitatea alimentării cu energie electrică, creşterea competitivităţii economice şi reducerea impactului asupra mediului înconjurător.

Aceste provocări sunt deosebit de importante, în condiţiile în care România trebuie să recupereze decalajul de performanţă economică faţă de ţările dezvoltate ale UE.

În decembrie 1997 a fost negociat protocolul de la Kyoto , la care au participat 160 de ţări, şi care acest acord prevede o reducere a emisiilor poluante cu 5,2% în perioada 2008-2012 în comparaţie cu cele din 1990, pentru ţările industrializate. Pentru a intra în vigoare, trebuia să fie ratificat de cel puţin 55 de naţiuni (condiţie deja îndeplinită), care să producă 55% din emisiile globale de dioxid de carbon. Această ultimă condiţie a fost îndeplinită în octombrie 2004 prin ratificarea de către Rusia a protocolului. În noiembrie 2004 ţările participante erau în număr de 127 inclusiv Canada, China, India, Japonia, Noua Zeelandă, Rusia, cei 27 membri ai Uniunii Europene (inclusiv România şi Bulgaria), precum şi Republica Moldova.

O rezolvare la aceste probleme este promovarea şi dezvoltarea surselor de energie regenerabilă care sunt curate, durabile şi cu grad înalt de independenţă.

În urma unui studiu asupra potenţialului naţional al surselor regenerabile în România, a rezultat următorul tabel:

Sursa Potenţialul anual Aplicaţie

Energie solară 60 PJ Energie termică

1,2 TWh Energie electrică

Energie eoliană (potenţial teoretic) 23 TWh Energie electrică

Energie hidro 36 TWh Energie electrică

Biomasă şi biogaz 318 PJ Energie termică

Energie electrică

Energie geotermală 7 PJ Energie termică

Tabelul 1 Potenţialul surselor de energie regenerabilă din România

Pornind de la potenţialul eolian teoretic, ceea ce interesează însă prognozele de dezvoltare energetică este potenţialul de valorificare practică în aplicaţii eoliene, potenţial care este mult mai mic decât cel teoretic (13 TWh), depinzând de posibilităţile de folosire a terenurilor şi de condiţiile pe piaţa energiei .

Sursa energetică provenită din turbinele eoliene fiind una dintre cele mai convenabile resurse regenerabile (în funcţie de costurile de utilizare şi volumul de resurse) , însă dificultatea principală în realizarea sistemelor eoliene este dată de cerinţele de regularizare a parametrilor energiei electrice (tensiune, frecvenţă) şi de viteza vântului care este un proces aleator şi puternic nestaţionar, în continuare, în cadrul acestui proiect se va studia mai în detaliu acest echipament de captare a energiei provenite din vânt.