Tehnici de Comunicare - TCP

1. Notiuni introductive

1.1 Camere de fotografiat

Camerele (de fotografiat) sunt aparate folosite pentru a captura imagini, precum fotografii statice sau secvenţe de fotografii. Termenul a evoluat din camera obscura, latinescul pentru camera obscură, un mecanism primitiv pentru proiectat imagini, in care o întreagă cameră funcţiona ca un sistem de imagini în timp real. Camera obscură a fost pentru prima oară inventată de către omul de ştiinţă irakian Alhazen şi descris în cartea sa “Book of Optics” (1011-1021).[1] Oamenii de ştiinţă englezi Robert Boyle şi Robert Hooke au inventat mai târziu o cameră obscură portabilă in 1665-1666.

O cameră poate funcţiona cu lumina spectrului vizibil sau cu alte părţi ale spectrului electromagnetic. In general ea constă într-un fel de cavitate , cu o deschizătură numită apertură la un capăt pentru a lăsa lumina să intre, şi o suprafaţă de inregistrat sau vizualizat pentru a captura lumina la celălalt capăt. Cele mai multe camere au o lentilă poziţionată în partea din faţă a aparatului pentru a colecta lumina din exterior şi pentru a focaliza imaginea, sau o parte a imaginii, pe suprafaţa de înregistrare. Diametrul aperturii este de obicei controlat de mecanismul diafragmei (obturatorului), dar unele aparate au o apertură fixă.

Fig.1 Camera obscura

1.1.1. Istoric

Predecesorul camerei de fotografiat a fost camera obscură. Camera obscură este un obiect ce constă într-o cameră sau cutie întunecată, în care lumina este introdusă printr-o lentilă dublu convexă, formând o imagine a obiectelor externe pe o suprafaţă de hârtie sau sticlă, etc., plasată la punctul de focalizare al lentilei.

Prima cameră care a fost suficient de mică si mobilă pentru a fi utilă la fotografiat, a fost construită de Johann Zahn în 1685, deşi se întâmpla cu aproape 150 de ani înainte ca tehnologie să ajungă în punctul în care acest lucru ar fi fost posibil. Aparatele de fotografiat timpurii prezentau în mare aceleaşi caracteristici ca şi modelul lui Zahn, deşi de obicei cu componente adiţionale pentru focalizare. Inainte de fiecare expunere, o placa sensibilizată era introdusă in faţa ecranului pentru a înregistra imaginea. Procesul mai popular al lui Jacques Daguerre presupunea folosirea unei plăci de cupru, în timp ce metoda inventată de William Fox Talbot înregistra imagini pe hârtie.

Prima fotografie permanentă a fost facută in 1862 de către Joseph Nicephore Niepce folosind o cutie de lemn glisantă, realizată de Charles şi Vincent Chevalier în Paris. Niepce a făcut o mixtură de argint si calcar care se înnegrea la expunerea la lumină.

Fig.2 Prima fotografie color realizată de James Clerk Maxwell, cu ajutorul lui Thomas Sutton, 1861.[3]

1.2. Controlul expunerii

Mărimea aperturii şi luminozitatea scenei controlează cantitatea de lumina care intră in cameră pe o perioadă de timp, iar obturatorul controlează durata timpului în care lumina loveşte suprafaţa de înregistrat. Expuneri echivalente se pot obţine folosind o apertură mai largă şi o viteză a oburatorului mai mare sau o apertură mai mică, corespunzătoare, şi cu viteza obturatorului micşorată.

1.3. Focalizarea

Datorită proprietăţilor optice ale lentilelor fotografice, numai obiectele aflate într-un anumit interval de distanţă faţă de cameră vor fi reproduse cu claritate. Procesul de ajustare a acestei distanţe se numeşte focalizare. Există mai multe moduri de a focaliza o cameră cu acurateţe. Cele mai puţin complexe camere au un punct de focalizare fix, şi folosesc o apertură mică împreună cu nişte lentile grandangulare (cu unghi mare de cuprindere) pentru a se asigura că absolut tot ce se află într-o anumită rază faţă de lentile, de obicei în jurul valorii de 3 metrii, este focalizat rezonabil. Camerele cu focalizare fixă sunt de obicei mai puţin scumpe, de tipul celor de unica folosinţă. Camera poate avea deasemenea o rază de focalizare limitată care este precizată pe corpul acesteia. Camerele SLR (Single Lens Reflex) permit fotografului să determine focalizarea si compoziţia vizuală folosind lentilele obiectivului şi o oglindă mobilă pentru a proiecta imaginea pe o sticlă mată (geam mat) sau pe un ecran. Printre modelele mai noi găsim de obicei funcţia de “auto-focus”, ce focalizează camera automat printr-o varietate de metode.