Analiza opțiunilor de alimentare cu energie a unui bloc de locuit

INTRODUCERE

Sectorul terţiar şi rezidenţial, constituit în cea mai mare parte din clădiri, reprezintă peste 40% din consumul energetic final din ţările membre ale Comunităţii Europene, după cum se arată în directiva 2010/31/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 2010, privind performanţa energetică a clădirilor.

Clădirile au o diversitate de forme şi funcţiuni, şi au suferit de-a lungul timpului diverse adaptări ce au depins de mai mulţi factori, cum ar fi materialele de construit avute la dispoziţie, condiţiile climatice, preţul terenurilor, condiţiile de amplasament, scopul în care au fost construite şi cerinţele de aspect estetic

Clădirile servesc diferitelor nevoi ale societaţii în primul rînd ca adapost împotriva întemperiilor atmosferice şi la modul general, ca spaţiu de locuit privat, pentru depozitarea lucrurilor personale şi pentru asigurarea unor condiţii de munca şi de trai confortabile.

Pentru crearea microclimatului interior cerut este nevoie de o cantitate însemnată de energie. Deci, construirea şi folosirea unei clădiri au un impact enorm asupra mediului. Clădirile nu utilizează numai resurse cum ar fi materiale de construcţie şi energie, ci acestea favorizează generarea de deşeuri şi emisii dăunătoare în atmosferă. Cum economia şi populaţia sunt în continua creştere, proiectanţii şi constructorii trebuie să răspundă la noile cerinţe pentru clădiri, care să asigure securitate, acces uşor, condiţii bune de locuit şi un impact cît mai mic asupra mediului. Recentele răspunsuri la cerinţele de schimbare pentru o clădire integrată, impun o abordare sinergetică, luînd în considerare toate fazele ce ţin de ciclul de viaţă al acesteia. Această abordare "durabilă" vine să susţină o creştere a încrederii în conservarea şi protecţia mediului şi în obţinerea de rezultate optime în balanţa de costuri, în protecţia mediului, beneficii umane şi sociale. Obiectivele principale pentru proiectarea durabila sunt legate de:

- prevenirea diminuării resurselor de energie, apă, şi materiale brute;

- prevenirea degradării mediului cauzată de amenajări şi de infrastructura, pe parcursul ciclului de viaţa al acestora;

- crearea unui mediu locuibil, confortabil, sigur şi productiv.

Prin urmare proiectarea clădirii, materialele de învelire, ferestrele şi uşile folosite, sunt foarte importante în a obţine un standard de viaţă confortabil. Cea mai mare cantitate de energie consumată într-o clădire se datorează încălzirii şi răcirii- aer condiţionat (mai mult de 50 de %) şi considerînd că durata de viaţă a unei clădiri este lungă, trebuie acordată mare atenţie la regulile ce ţin de structura construcţiei în scopul de a avea cheltuieli cît mai eficiente

1 ASPECTE GENERALE CE PRIVESC ALIMENTAREA CU ENERGIE

TERMICĂ A SECTORULUI REZIDENŢIAL

1.1 Generalităţi

1.1.1 Noţiuni şi definiţii

Pentru o mai bună înţelegere a celor expuse în lucrarea de faţă, vom defini, mai întîi cîteva noţiuni, dintre care putem menţiona:

Purtător de energie: toate felurile de combustibil (purtători de energie chimică), materiale calde sau reci, fluide ce posedă energie cinetică sau potenţială (purtători de energie mecanică), cîmpul electromagnetic, materiale fuzionabile şi fusionabile (purtători de energie nucleară).

Resursă energetică: purtător de energie utilizat, direct sau după unele transformări în scopul satisfacerii unei nevoi de energie. La rîndul lor există resurse energetice primare şi secundare.

Resursă energetică primară (naturală): purtător de energie existent în natură, apărut datorită evoluţiei geologice a pămîntului, care poate fi extras şi apoi utilizat direct sau după unele transformări în scopul satisfacerii unei nevoi de energie. De exemplu: cărbunii, ţiţeiul, gazele natururale, lemnul, cărbunele, potenţialul hidro etc.

Resursă energetică secundară (tangenţială): resursă energetică rezultată în urma unor procese tehnologice ca un produs auxiliar sau ca un deşeu şi care poate fi folosit în alte procese. De exemplu apa caldă rezultată în urma răcirii unor utilaje tehnologice, aburul industrial prelucrat, gaze combustibile etc.Resursele secundare, energia cărora nu poate fi folosită sau nu este rentabil de a fi folosită, sunt considerate pierderi.

Energie utilă: energie efectiv folosită întrun process.

Energie finală: energie, sub formă primară sau secundară, disponibilă pentru folosirea directă de catre utilizatori.

Energie electrică: energia mişcării orientate a electronilor, obţinută într-un circuit electric închis în urma aplicării unei diferenţe de potential.

Energie termică: energia unui sistem care poate fi transmisă altui sistem pe baza diferenţei de temperature dintre aceste două. Exemple de purtători de energie termică: apa caldă sau fierbinte, aburul, gaze calde.

Gaze naturale: un amestec de gaze cu un conţinut mare de metan CH4, obţinut din zăcăminte natural. Ele mai conţin şi un număr mare de hidrocarburi mai grele care se lichifiază la presiunea atmosferică.

Noţiunile “durabil”, “dezvoltare durabilă”, “economie durabilă”, etc. astăzi se utilizează frecvent, chiar poate prea frecvent, începând cu parlamente la elaborarea legilor şi strategiilor de dezvoltare a ţării respective, şi terminând cu autorităţile publice locale şi actorii economici, care trebuie să realizeze în viaţa de toate zilele acest concept de dezvoltare.

Astfel, la Conferinţa Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbarea Climei, care a avut loc la Rio de Janeiro s-a formulat o definiţie mai amplă a conceptului dezvoltare durabilă.

Prin dezvoltare durabila trebuie înţeles un proces al dezvoltării economice care va avea ca rezultat o îmbunătăţire a nivelului de viata al omenirii, fară a se deteriora ecosistemul planetei noastre.

Aceasta înseamnă o folosire ordonata a resurselor naturale pentru ca fiecare membru al omenirii sa aibă porţia sa de mediu curat, precum şi obligaţia sa de-a se strădui sa îl îmbunătăţească pentru a asigura copiilor săi o şansă mai bună decât a avut-o el însuşi