Aparate de protecție

Memoriu justificativ

Instalaţiile electrice pot fi supuse unor deranjamente multiple, care perturbă funcţionarea lor normală, provocând felurite variaţii ale mărimilor de bază, cum ar fi: creşterea sau scăderea tensiunii de alimen¬tare, ori lipsa totală de tensiune; scăderea sau creşterea nepermisă a in¬tensităţii curentului, scurtcircuite, variaţii ale frecvenţei, scăderea facto¬rului de putere etc.

Aceste perturbaţii şi efectele lor pot fi evitate prin mijloace adec¬vate. Se dispune acum de un aparataj de protecţie variat, a cărui con¬strucţie şi utilizare depinde direct de natura şi complexitatea instalaţiilor electrice de protejat, precum şi de felul perturbaţiilor împotriva cărora trebuie asigurată protecţia acestor instalaţii.

Clasificarea aparatelor de protecţie se poate face după diverse criterii.

— După tensiunea de serviciu se deosebesc: aparate de protecţie de joasă tensiune (până la 1000 V) şi aparate de înaltă tensiune (peste 1 000 V).

— După felul protecţiei: aparate de protecţie contra supracurenţilor, a supratensiunilor, a lipsei de tensiune etc.

Capitolul I

Sigurante fuzibile

Sigurantele fuzibile sunt cele mai simple aparate de protectie impotriva scurtcircuitelor. Ele cuprind in principiu elemente fuzibile, constatand dintr-un fir sau o banda subtire de metal, cu sectiunea astfel aleasa incat, daca sunt strabatute de un curent mai mare decat cel admis de instalatie, sa se topeasca, intrerupand astfel circuitul protejat, in care sunt montate in serie.

Pentru protecţia împotriva supracurenţilor se pot folosi siguranţele cu fuzibile. Principiul de funcţionare al acestora, precum şi o serie de in¬dicaţii sunt date in capitolul III, cu ocazia explicării noţiunilor referitoare la scurtcircuit.

Siguranţele cu fuzibile se construiesc în mai multe tipuri (cu filet, cu miner etc), care se utilizează în funcţie de natura instalaţiei.

Siguranţele cu filet au soclul şi capacul din porţelan. Soclurile se execută pentru 25, 60 şi 100 A şi se montează pe tablouri, astfel încât legarea la conductoare să se poată face fie în faţa plăcii ta¬bloului (la tipul LF), fie în spatele plăcii (la tipul LS).

Capacele se fabrică tot pentru trei intensităţi, corespunzător socluri¬lor, pe când patroanele (buşoanele), pentru o gamă mai mare de curenţi nominali. Deoarece nu este permis ca valoarea curentului nominal al patronului să depăşească pe cea a soclului, în interiorul soclului (în spaţiul de sub patron) se găseşte montată o piesă de contact, astfel dimensionată, încât împiedică aşeza¬rea unui patron necorespunzător.

În cazul unor curenţi mai mari, de 60... 350 A, se pot folosi siguranţele cu miner, constituite din furci, mâner cu cuţit şi fuzibil (fig. 1). Furcile constituie contactele fixe şi se fixează pe o placă izolantă prin tija lor (la care se leagă şi conduc¬toarele). Minerul este realizat din por¬ţelan (fig. 1,a) pentru 200 A şi din bachelită (fig. 1,b) pentru cu¬renţi mai mari, până la 350 A. Acest mâner poartă două cuţite, alcătuind contactele mobile. între cuţite se fixează fuzibilul, cu ajutorul a două şuruburi. Fuzibilele, din tablă de zinc sau fire de argint, sunt calibrate pentru curenţi între 60 şi 350 A.