Centrale Termoelectrice

Argument

Tema proiectului meu „Centrale termoelectrice” face parte integrantă din domeniul pregătirii mele profesionale pentru meseria de electrotehnist.

În cei patru ani de studiu am abordat întreaga gamă de module de pregătire în domeniu însă cel mai mult m-a atras partea practică care are o largă aplicabilitate în domeniul electrotehnicii.

În cadrul elaborării proiectului meu a trebuit să-mi extind aria de cunoştinţe studiind bibliografia recomandată de coordonator, fapt ce îmi permite o pregătire profesională mai bună, proiectul meu având aplicabilitate în multe domenii ale electrotehnicii industriale.

Tema aleasă este structurată în capitole abordate separat ca părţi distincte.

Contribuţia personală privind elaborarea proiectului constă în selectarea informaţiilor tehnice/practice şi teoretice specifice specializării, structurarea pe capitole a acestora.

Lucrarea prezintă în mod sintetic şi actualizat sub forma unor scheme principalele aspecte, importanţa, rolul, identificarea tipurilor de transformatoare de putere.

În elaborarea lucrării am folosit cunoştinţe tehnice/teoretice asimilate la diferite obiecte de învăţământ studiate în anii de liceu: electrotehnică, automatizări, discipline de specialitate şi laboratoare practice.

În partea finală a lucrării am specificat bibliografia utilizată.

În etapa actuală de dezvoltare a societăţii româneşti, aproape că nu există domeniu al activităţii economico-sociale în care să nu se folosească instalaţii şi aparate electrice şi electronice. Larga răspândire a acestora precum şi perfecţionarea şi diversificarea lor necesită un nivel de pregătire cât mai ridicat pentru a fi capabil să răspundă cerinţelor impuse de dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii contemporane.

În scopul asigurării unei activităţi cât mai eficiente în vederea realizării unor produse şi servicii fiabile, participarea la procesul economic în economia de piaţă trebuie să aibă în vedere calitatea sa de calificat dar şi de om moral.

Proiectul meu poate constitui bază de studiu pentru colegii mei din anii mai mici din acest domeniu de pregătire întrucât el va face parte din fondul de carte al bibliotecii Grupul Şcolar Industrial Luduş.

Capitolul I. Surse de energie

Energia exprimă capacitatea unui sistem fizic de a efectua lucru mecanic atunci când suferă o transformare dintr-o stare în alta. În natură, energia se află acumulată în surse de energie. Unele forme de energie se găsesc în natură în cantităţi insuficiente (exemplu energie magnetică, cinetică, energia termică etc.), sau inaccesibile (energia electrică din fulgere).

Energiile se pot obţine în cantităţile dorite prin transformări energetice, pornind de obicei de la sursele naturale de energie.

Sursele de energie de care dispune omenirea sunt:

1. Surse primare (naturale) de energie: epuizabile şi inepuizabile;

2. Surse secundare (transformate) de energie;

3. Alternative energetice.

Sursele primare epuizabile se refac într-un timp geologic îndelungat, ce nu poate fi

luat în considerare din punct de vedere tehnic şi economic. În această categorie sunt incluşi

cărbunii, ţiţeiul, gazele naturale şi combustibilii nucleari.

Cărbunii sunt roci sedimentare caustobiolitice, rezultate din fosilizarea prin încarbonizare a substanţelor vegetale. Se găsesc aglomeraţi în scoarţa pământului sub formă

de zăcăminte, la adâncimi variabile, de la suprafaţă, la sute sau chiar la peste o mie de metri

adâncime. Zăcămintele pot fi sub formă de masive, sau de straturi, iar durata de exploatare se

estimează la peste 100 de ani.

După gradul de încarbonizare se deosebesc:

- cărbuni superiori: antracitul şi huilele;

- cărbuni inferiori; cărbunele brun, lignitul, turba şi şistul bituminos.

Principalele caracteristici tehnologice după care se apreciază cărbunii sunt: conţinutul

de carbon, cenuşă, umiditatea, materiile volatile şi puterea calorică.

Umiditatea (W) reprezintă conţinutul exprimat în procente de apă din cărbune. Materiile volatile (V, %) reprezintă conţinutul de substanţe gazoase şi lichide existente

în cărbune şi care se degajă la încălzirea acestuia la 850°C, în absenţa aerului. Cenuşa (A, %)

este formată din oxizi metalici (de fier, aluminiu, etc.) şi dioxid de siliciu, care rămân după arderea cărbunilor. După îndepărtarea materiilor volatile şi a umidităţii din cărbune se obţine cocsul (K, %). Dacă din cocs se îndepărtează şi conţinutul de cenuşă se obţine cărbunele fix

(Cf, %). Aşadar:

K = 100 − (W + V) , %

Cf= 100 − (W + V + A) = K − A , %

Puterea calorică reprezintă cantitatea de căldură degajată prin arderea unui kilogram de combustibil. Se consideră combustibil convenţional, un combustibil teoretic cu puterea calorică de 7000 kcal/kg, respectiv de 7000 kcal/kg •4,186kJ/kcal ≅ 30000 kJ/kg.

Şistul bituminos poate avea şi 70% cenuşă, ceea ce explică puterea calorică foarte redusă. Cărbunii inferiori sunt utilizaţi în SUA şi Africa de Sud şi pentru obţinerea benzinelor sintetice.